Obsesie [pauză]

Capitolul 28

Îmi închid ochii.

În numai câteva secunde ușa se trântește de perete, iar doamna McGonagall alături de Dumbledore, pășesc înauntru.

── Ce faceți voi aici?! se alarmează femeia, uitându-se cu groază la mine. Ce a pățit?

Draco se preface că încearcă să mă trezească, dar nu-i iese. Simt cum glezna mă doare tot mai tare, dar singurul lucru pe care îl sper, e să nu se vadă că strâng din dinți.

── Draco, du-o la infirmerie, repede!! spune doamna McGonagall, făcând semn spre ușa larg deschisă. Iar după, vă aștept în biroul meu.

Singurul lucru pe care îl face Dumbledore, e să se uite la noi, de parcă nici nu i-ar păsa că ne-a găsit împreună, într-o clasă încuiată, în timpul în care trebuia să fim la ore. După ce dăm colțul, ieșind din raza lor vizuală, îmi deschid ochii.

── De ce m-ai lovit? întreb.

── N-am vrut. Îmi pare rău. Te doare?

Dau din cap aprobator.

── Poți călca pe piciorul ăla? întreabă, încercând să mă lase jos din brațe.

Când piciorul cu glezna rănită atinge podeaua, tresar. Draco mă ridică la loc, oftând. Tot nu înțeleg de ce a făcut asta și, de asemenea, de ce m-a pus să mă prefac leșinată, dar sunt sigură că voi primi o explicație logică cât mai curând. Realizez că nu are de gând să mă ducă la infirmerie, în momentul în care ajungem în fața camerei lui. Deschide ușa cu ajutorul baghetei, iar apoi mă așază pe pat, încuind-o la loc.

── Reziști fără ajutor medical? întreabă apropiindu-se de mine. Te-am lovit, nu ți-am luxat-o.

Afirm din cap, în timp ce se așază pe marginea patului, punându-mi piciorul în poala lui. Îmi masează ușor glezna, până ce nu mai simt nici un strop de durere. Se uită la mine și zâmbește trist, probabil părându-i rău că m-a lovit, indiferent că nu a fost intenționat.

── De ce ai făcut asta? întreb curioasă. Mă refer... de ce a trebuit să par leșinată?

── Numai așa doamna McGonagall și Dumbledore ne-ar fi lăsat în pace. Cu toate că trebuie să mergem în biroul ei...

── Ce-i vom spune?

Mă măsoară din priviri, iar apoi surâde, așezându-se peste mine.

── Trebuie să mă gândesc eu la tot? răspunde amuzat.

── Din moment ce ai început planul ăsta, ar cam trebui.

Îmi dă o șuviță de păr după ureche, zâmbind.

── Deci n-ar fi fost prima dată, huh? întreabă.

── La ce te referi? mă încrunt eu, neștiind unde vrea să bată cu asta.

Îi simt respirația caldă pe gâtul meu, în timp ce mâinile sale îmi sunt pe talie. Acum știu unde vrea să bată. Inima îmi bate cu putere, aproape sărindu-mi din piept. Buzele sale ajung să-mi lase săruturi pe pielea fină, coborând încet în jos, pe gât, descheindu-mi nasturii cămășii. Sunt pregătită să o fac cu el, dar simt din nou acea arsură, acum deja fiind cunoscută. Oricât aș încerca să nu o iau în seamă, nu încetează să crească. De fiecare dată când am un sentiment puternic, se declanșează.

── Ești bine? întreabă Draco când vede cât de greu respir.

── E doar... Știi ceva? Nu mai contează.

Sentimentul acela de dorință, amestecat cu iubire poate, dispare, apărând în schimb, vechiul sentiment, vechii fluturi din stomac. Unicul sentiment pentru Draco.