Obsesie [pauză]

Capitolul 45

Rămâne fără cuvinte, neștiind cum să reacționeze.

── Cum adică? Cum le-a găsit? se trezește să întrebe.

── Nu știu! Probabil mă căuta, și... și...

Îmi pun fața în palme și las lacrimile să mi le ude, scăpând din când în când câte un suspin. Cedric, simțindu-se stânjenit, se apropie de mine și își pune mâna în jurul umerilor mei, trăgându-mă într-o îmbrățișare. Îmi aduce aminte de Draco, de cum obișnuia el să mă calmeze. Nimic nu mai poate fi ca înainte, deja sunt conștientă de asta, dar, totuși, nu-mi pierd speranța. Vreau să cred că Draco va găsi o cale de a afla adevărul. Eu una nu i-l pot spune, dar Cedric da.

Iau aer adânc în piept și mă ridic în picioare, ștergându-mi lacrimile cu podul palmei.

── Cedric, poți face ceva pentru mine, te rog? spun încet, aproape în șoaptă.

── Ce anume? întreabă confuz.

── Poți să vorbești tu cu Dra...

── Nu, Evelyn, mă întrerupe el. Nu mai vreau să am deaface cu povestea asta. Am riscat deja mult intrând în camera lui Colin.

O ultimă lacrimă mi se prelinge pe obraz, dar o șterg repede, nevrând să mă vadă afectată de ce a spus. El era ultima mea speranță.

── Înțeleg, spun într-un final.

Îmi umezesc buzele, având de gând să mai adaug ceva, dar se ridică și el în picioare, făcându-mi semn spre ușă. Recepționez imediat mesajul și ies pe hol, unde, atunci când văd camera lui Colin, mi se face rău. Dar nu am ce altceva face. Ăsta e destinul meu, controlat de el. Iau aer adânc în piept și mă îndrept spre ușă, târâindu-mi picioarele. Cu fiecare pas, văd cum totul se rotește în jurul meu, în special podeaua, ceea ce mă face să amețesc. Mă razem cu o mână de perete, încercând să-mi reglez vederea, însă în scurt timp nu mai văd nimic, decât simt cum mă izbesc de podea.

○●○●○●○

Deschid lent ochii și realizez că sunt în camera lui Colin, întinsă pe pat. Înăuntru nu mai e nimeni, dar se poate simți de la o poștă că el a fost aici, datorită parfumului care încă îi plutește prin aer. Simt o oarecare durere în zona frunții, așa că, involuntar, îmi duc mână acolo. O mică dâră de sânge mi se scurge pe tâmplă în jos, dar înainte să reacționez cumva, ușa băii se deschide cu un mic scârțâit, iar Colin intră în cameră cu un prosop și o sticluță în mână.

──  Te-ai trezit! afirmă el, încă cu puțin sarcasm în glas.

── C-Colin, ce s-a întâmplat? mă alarmez eu.

Nu îmi răspunde, însă se așază pe marginea patului și udă un colț de prosop cu lichidul albăstrui din sticluță. Îmi strâng repede genunchii la piept și mă dau în partea opusă de pat, neștiind ce are de gând să-mi facă.

── Evelyn, vino înapoi. Trebuie să-ți dezinfectez rana.

── R-Rana? mă bâlbâi eu.

── Te-am găsit leșinată pe hol. Probabil ai dat cu capul.

Înghit în sec, dar tot nu mă apropii de el. Mi-e prea frică, chiar și dacă vorbește serios și doar vrea să-mi curețe fruntea. Pufnește și se mută pe partea de pat unde sunt eu, dar în momentul în care mă feresc din nou, trântește sticluța de podea, spărgându-se.

── Evelyn, nu-ți fac nimic!! ridică el tonul.

── N-Nu te cred.

── Treci aici, spune calmându-se.

Dau din cap în semn negativ, dar mă trage de picior mai aproape de el. Tresar la atingerea lui, dar nu bagă de seamă, apropiindu-se cu prosopul de rana mea. Când realizează că sunt pe cale să mă feresc, mă prinde de maxilar, puțin cam puternic, ceea ce mă face să rămân la locul meu. În momentul în care capătul prosopului care e ud de la lichidul din sticluță se atinge de pielea mea, tresar, iar încet, încet, simt cum începe să mă usture.

── Te rog, oprește-te, Colin. Ustură! îl implor eu, dând din picioare, iar din greșeală îl lovesc.

Se încruntă, iar din privirea pe care mi-o aruncă, realizez că l-am enervat destul de tare. Mă strânge mai puternic de maxilar și apasă mai dureros pe rană, de parcă acest lucru l-ar satisface. Fără să-mi dau seama, o lacrimă îmi alunecă încet pe obraz, până pe mâna lui, moment în care se uită în ochii mei, oarecum părându-i rău.

── Iartă-mă, iubire, dar o meriți.

Continuă să tamponeze puțin mai ușor, dar tot intens.

── Gata, am terminat, afirmă într-un final.

Răsuflu ușurată și îl împing repede de lângă mine, strângându-mi genunchii la piept. Nu am de unde știi ce mi-a făcut la cap.

── Serios, Eve? întreabă extenuat. De ce te ferești de mine?

── N-ar trebui? spun în timp ce buza de jos îmi tremură. Mă rănești, Colin.

── Nu, nu o fac. Nu ești tu îndeajuns de puternică.

── Întocmai. De ce mă chinui?

Își dă ochii peste cap și vine lângă mine, așezându-se pe marginea patului.

── Te iubesc, Eve, dar uneori întreci măsura.

Se ridică și se îndreaptă spre ușă, având grijă să mă lase și fără baghetă. Îmi zâmbește fals din prag, iar apoi se face nevăzut, dincolo de perete. Imi strâng ochii și las lacrimile să-mi inunde obrajii, în timp ce mă ridic din pat, îndreptându-mă spre oglindă. Ceea ce văd mă lasă fără cuvinte. Nu mai am nimic, cu toate că am simțit sânge curgându-mi pe tâmplă. Nici o cicatrice, nici un semn. Nimic.

○●○●○●○

Merg pe coridoare, în drum spre bibliotecă, cu gândul să mă întâlnesc cu Hermione, dar când să dau colțul, mă izbesc de Draco.

── Jones, nu mai vezi pe unde mergi?

Felul în care mă numește îmi rupe inima în două, dacă nu era îndeajuns cât de frântă era. Mă uit în ochii lui, dar nu-l mai recunosc. E complet diferit. Acea sclipire pe care o vedeam mereu, nu mai e. E rece și fără vreo stare afectivă. Fără să realizez, stau și mă uit la el din cap până în picioare, la fel făcând și el eu mine. Se dezmeticește la un moment dat și își dă ochii peste cap, pufnind. Când trece pe lângă mine are grijă să-și izbească umărul de al meu. Ce se întâmplă cu el?