Obsesie [pauză]

Capitolul 39

Nici Draco nu știe unde sunt, nici Hermione, Ginny sau Susan. Nimeni.

Rămân pe jos, cu privirea prin întunericul care mi se învăluie în față. De ce mi-a făcut una ca asta? Dacă mă iubește cu adevărat, așa cum a spus el, atunci de ce mă face să sufăr? De ce mă lovește? Dar bineînțeles, ca întotdeauna, nu am nici un răspuns la întrebările care mă apasă.

Reușesc să mă ridic, dar încă simt o oarecare durere în burtă. De fiecare dată când îmi aduc aminte cum m-a lovit, simt tot mai puternic. Mă izbesc de tot ce mi se ivește în cale, până ce reușesc să ajung la o ușă. Am mers atât de mult, încât ceva mă face să cred că nu sunt într-un birou, ci pe un coridor; cel interzis. Nu-i de mirare că a încuiat ușa în urma lui. Nimeni nu are voie aici.

Se aud voci de afară, dar de mult prea departe. Nu asta o fi ușa? Țip, dar nimeni nu mă aude, sau, chiar și dacă ar face-o, nu reacționează în vreun fel.

Mă razem de ușa care stă în spatele meu, iar fără să vreau, o deschid, însă nu aterizez unde m-aș fi așteptat, ci față în față cu un câine care are trei capete. Nici nu mai am putere să țip. Stau și mă uit cum doarme, cum i se ridică spatele încet, respirând totuși puternic. Doar cu o înghițitură și mă mănâncă.

── Hei! Tu! Nu ai voie acolo! spune răspicat domnul Flitch și mă întorc instantaneu, moment în care fiara se trezește.

Rămân blocată, în timp ce Hagrid se grăbește spre mine. După ce câinele se dezmeticește și realizează că cineva i-a invadat spațiul, începe să mârâie și simt cum toată viața îmi fuge în fața ochilor. Când Hagrid spunea că Fluffy e un câine drăguț, niciodată nu m-aș fi așteptat la așa un câine.

── Ieși afară! ridică Hagrid tonul, încercând să îmblânzească animalul.

Dar nu fac nimic. Absolut nimic. Simt deodată o durere mare în picior, iar când mă uit în jos, realizez că am fost mușcată. De Fluffy. Cad pe jos, în timp ce piciorul îmi e înconjurat de sânge.

── Evelyn!! spune speriat Draco, în timp ce fuge spre mine.

Mă trezesc. Mă trezesc și realizez că, Draco nu fugea spre mine, ci încerca să mă trezească. Am adormit, iar totul a fost un vis?

── Evelyn, ce cauți aici? Ești bine?? spune Draco în timp ce-mi ridică încet capul.

── D-Draco?

Mă uit repede la picior și constat că nu am nimic, deci, chiar a fost totul un coșmar. Simt cum privirea mi se blurează atunci când îmi aduc aminte de tot ce mi-a făcut Colin, iar Draco realizând, mă strânge la pieptul lui.

── Sunt aici, babe. Ce s-a întâmplat? spune încet.

Hermione și Ginny vin spre noi, probabil pregătite să se alăture îmbrațișării, dar Draco le oprește cu un singur gest din mână. Nu știu cum m-au găsit sau de cât timp stau aici, dar important că acum sunt din nou cu Draco, iar, după experiența asta, nu mai vreau să nu-l mai ascult.

── Babe, liniștește-te.

Îmi ridic capul din pieptul lui și constat că, cu toate că am plecat fără să-l anunț când îmi era rău, nu e prea nervos. Ori nu e, ori știe cum să ascundă bine asta, dar la cum e el, știu deja că prima variantă e corectă.

── C-Colin, spun printre suspine.

── Colin? îi aud vocea lui Hermione și realizez că încă nu a plecat.

── Granger, te superi? spune Draco enervat. Vreau să fim singuri.

── Dar e prietena mea!

── Și e iubita mea! Cine e mai apropiat de ea? Eu. Pleacă.

Hermione pufnește, deranjată că Draco i-a vorbit așa, iar apoi iese de oriunde ne-am afla. După visul ăsta, după lumina care nu prea e, nu mai sunt sigură de unde suntem. Nu mai sunt sigură de nimic.

── Babe, cum adică Colin? Ți-a făcut ceva?

Dau din cap aprobator, atât cât îmi permite toată puterea pe care o mai am în mine. Suspin și îl strâng mai tare în brațe. Știu că tot ceea ce fac îngreunează situația, enervându-l pe Draco mai tare, dar pur și simplu nu pot să nu plâng.

── Bine, liniștește-te. Am înțeles. Vorbim mai târziu.

Mă mângâie pe spate, iar apoi mă ridică în brațe. Nu mă opun. Nu că aș vrea.

Când ajungem în cameră, mă așază încet pe pat și îmi șterge lacrimile care s-au acumulat pe obrajii mei, pe drum.

── Ce ți-a făcut? mai întreabă o dată.

Înghit în gol și-l privesc în ochii cu care se uită la mine îngrijorat. Realizez că e și nervos, dar se abține pentru mine. O șuviță de păr îmi alunecă în față, dar o ia și mi-o dă după ureche. Privirea îi rămâne blocată pe gâtul meu.

── Eve? Ce-i asta?

Mă mângâie încet pe porțiunea de piele, unde, probabil, sunt roșie din cauza mâinilor lui Colin.

── Nu vreau să vorbesc despre asta.

── Colin te-a încuiat acolo, nu? spune după ceva timp, împingându-mă încet pe pat, punându-se peste mine. Ți-a mai făcut și altceva?

Îmi închid ochii din cauză că nu-mi pot întoarce capul, având în vedere că e prea aproape de mine, nasurile noastre atingându-se.

── Evelyn!! se răstește. E așa greu să-mi spui?!

Nu spun nimic, dar când dă cu pumnul în pat, chiar aproape de urechea mea, tresar.

── Babe, n-am vrut să te sperii. Știi că n-aș da în tine niciodată. Doar că... sunt prea nervos.

Îmi șterge ultima lacrimă care de abia îmi curge din ochi, iar apoi își razemă fruntea de a mea.

── M-a strâns de gât și mi-a dat una în burtă, spun totul când încep să-mi recapăt încrederea în el, că nu-mi va face nimic rău.

Timp de câteva secunde nici unul nu mai spune nimic, dar respirația îi devine tot mai agitată. E nervos. Foarte nervos.

── Ce. Naiba. A. Făcut? încearcă el să se calmeze. A dat în tine și te-a încuiat acolo? Băiatul ăla e mort.

Se ridică de pe mine și se îndreaptă furios spre ușă.

── Draco, te rog!! Calmează-te! Nu fă ceva ce vei regreta!!

Se oprește în prag și se uită peste umăr la mine.

── Oh, Evelyn, stai calmă. Nu voi regreta.