Obsesie [pauză]

Capitolul 23

Aud cum cheia se răsucește în broască.

Ușa se deschide chinuitor de lent, în timp ce de după ea, dau de Colin. Genunchii au început să-mi tremure și respirația mi-e agitată. Ce a fost în capul meu când am venit aici?! Iau aer adânc în piept, încercând să rămân puternică, să nu vadă că mă pierd cu firea.

─ Ce voiai să vorbești cu mine? întreb răspicat.

Râde.

─ Intră.

─ Dacă tu chiar-

─ Am spus să intri, mă întrerupe, nervos.

Înghit în gol și îmi încrucișez mâinile la piept. Am din nou un gol în stomac, dar nu ca și atunci când sunt cu Draco. De data asta e diferit. Mi-e frică.

─ Evelyn, nu fi încăpățânată.

─ Dacă chiar îți dorești să discuți cu mine, îmi poți spune de aici. Te ascult.

Pufnește și mă trage de mână înăuntru. Simt cum sângele îmi îngheață în vede când încuie ușa. Sunt pierdută.

Se apropie de mine, iar eu fac câte un pas în spate, sperând că se va opri la un moment dat. Când mă izbesc de geam și conștientizez ce urmează să se întâmple, e prea târziu. Nu mai pot să scap de el.

─ O să țip, reușesc să spun.

─ Țipă. Oricum nu te aude nimeni.

Când sunt pregătită să o fac, îmi pune mâna la gură. În alte circumstanțe, i-aș mușca-o, i-aș fura bagheta pentru a deschide ușa și aș fugi, dar tot ceea ce fac e să stau. Ca o marionetă. Marioneta lui.

─ Dacă nu te calmezi, iubito... o fac eu. Și crede-mă, nu vrei.

Încerc să spun ceva, dar din cauza mâinii lui, nu reușesc. Îmi adun tot curajul pe care îl am, deși sinceră să fiu, nu am deloc în momentul ăsta, și îl mușc de mână. Când îmi dă drumul din cauza durerii pe care i-am provocat-o, mă îndrept spre ușă. Nu am bagheta la mine, ceea ce îmi mai dă un motiv să mă îngrijorez. Sunt neajutorată. Nu pot deschide ușa.

─ Evelyn!

Se apropie de mine, mă prinde de talie și mă lipește de perete. Mă prinde brutal de bărbie, forțându-mă să-l privesc în ochi. Am lacrimi în ochi, dar nici nu-i pasă de asta, nu-i pasă nici măcar că aproape mor de frică din vina lui.

─ Ai noroc că n-am chef, că o pățeai, spune printre dinți. Avem de vorbit așa că încetează să te mai prefaci într-un film. Vei asculta și vei face ceea ce-ți voi spune.

Îi dau cu capul în gură, sperând că asta mă va scăpa de el, dar mai rău am făcut. După ce face un pas în spate din cauza nasului aproape spart, se apropie din nou de mine și îmi prinde mâinile deasupra capului, lipindu-se de mine.

─ Nu mă forța să fiu violent. M-am abținut până acum, dar crede-mă că n-o voi mai face.

─ C-Ce-ar fi să vorbim despre ce voiai? reușesc eu să-mi recăpăt vocea.

─ Nu-i nici o grabă, dar dacă vrei...

Îmi dă drumul la încheieturi, pe care le-a strâns destul de tare, iar apoi se așază pe pat. Iau loc la o oarecare distanță de el, încă speriată.