Obsesie [pauză]

Capitolul 52

Nu vreau să o las, dar trebuie.

Închizând ușa în urma mea, văd cum totul se învârte în jurul meu, dar, imediat ce îmi revin, nu mai dau importanță. Mă razem de perete și îmi dau încet cu mâna prin păr, gândindu-mă la Evelyn. La fata care mi-a schimbat viața cu adevărat, doar prin faptul simple sale existențe. Încă nu am nici cea mai mică idee de ce și-a făcut una ca asta, dar sper că, atunci când se va trezi, mă va lămuri.

După câteva minute, care pentru mine par o întreagă eternitate, doamna Pomfrey iese pe hol, căutându-mă cu vederea. Când mă zărește, îmi face semn să mă apropii de ea, puțin cam agitată.

── E bine? S-a întâmplat ceva? mă alarmez eu, în timp ce ajung în fața ei.

Femeia mă privește cu un zâmbet plăpând, unul care îmi sporește grijile. Nu înțeleg ce s-a întâmplat, iar ea nu mă ajută deloc dacă se comportă așa. Cu o simplă mișcare din mână îmi face semn spre ușă, la locul unde se află Evelyn. Îi arunc o privire trecătoare, iar înainte să mai apuc să gândesc, mă reped spre patul ei, unde încă doarme ca o prințesă.

── De ce nu s-a trezit? continui eu, terifiat.

── O va face, dar...

Face o pauză lungă în care se uită cu îngrijorare la Evelyn.

── Nu prea știu cum să spun, afirmă ea, frecându-și palmele.

── Nu contează cum o ziceți! Doar faceți-o, vă rog.

Oftează, iar apoi își netezește cu grijă rochia de pe ea, aruncându-mi într-un final o ultimă privire.

── Pastilele pe care le-a luat nu i-au făcut foarte bine la organism. Ceea ce vreau să spun e că va avea probleme cu respirația. O voi ține sub observație, nu-ți face griji.

Rămân fără cuvinte, nu prea știind cum să reacționez. Îmi întorc capul spre Evelyn care încă doarme, nedând senzația că e vie. Gândul ăsta mă omoară, dar cel mai mult mă deranjează ce și-a făcut. Indiferent care ar fi fost motivul, nu trebuia să o facă, nu trebuia să-și pună viața în pericol. Cu toate că doamna Pomfrey va avea grijă de ea, asigurându-se că nu pățește nimic, tot nu pot să stau cu mâinile în sân.

── Rămân cu ea până ce se face bine, decid la un moment dat, captându-i atenția doamnei Pomfrey.

Nu prea pare că-i convine ce am spus, dar nici nu e împotrivă. Dă din cap aprobator, înțelegând că am intenții bune, iar apoi îi pune o compresă pe frunte.

── Își va reveni complet în câteva zile. Momentan are nevoie de odihnă.

Nu îmi iau privirea de la ea, indiferent ce ar spune doamna Pomfrey. Încuviințez din cap, să vadă că am înțeles, iar apoi, după ce mă anunță că mai are treabă, mă lasă singur cu Evelyn. Îi mângâi ușor obrazul stâng, care începe să prindă puțină culoare, revenind la cea naturală, cea pe care o știu eu.

── De ce ai făcut asta? îmi încep eu discursul mult așteptat. M-ai făcut aproape să leșin de griji, Evelyn. Să n-o mai faci vreodată. De fapt... nu mai încerca vreodată să-ți faci rău.

O iau de mână și o sărut cu tandrețe, privind-o în continuare.

── Ce-ai pățit sau aflat de ți-ai făcut una ca asta? Pentru că... oricui ar fi vina, se poate considera mort.

Nu mă opresc din vorbit, sperând că la un moment dat se va trezi și îmi va zâmbi cum obișnuia să o facă dimineața sau în orice moment al zilei, incluzând chiar și dățile mai puțin plăcute pentru ea. Dar sunt conștient că nu o va face.

── Evelyn, deschide ochii... De ce mă faci să mor de griji? spun calm. De ce trebuie să mă pedepsești așa? Înțeleg că am greșit, dar de ce mă ataci cu asta? De ce ți-ai făcut asta?

Iau o gură mare de aer, iar după ce nu mai spun nimic, realizând că nu se va trezi, îmi lipesc buzele de mâna ei. Închid ochii în timp ce simt pentru a mia oară cum o lacrimă îmi curge încet pe obraz, picurând pe bandajul înfășurat pe mâna ei. Brusc, simt cum degetele ei încep să mă strângă, dar doar pentru o fracțiune de secundă. S-a întâmplat atât de repede, încât încep să cred că totul a fost doar în capul meu. Îmi ridic lent privirea spre frumoasa ei față și îi memorez fiecare părticică, neratând vreun detaliu.

── Draco... spune cu ochii închiși, dând din picioare.

Mă trezesc la realitate instantaneu, acordându-i toată atenția mea. O mângâi cu grijă pe față, privindu-i mâinile din care începe să dea.

── Evelyn? mă entuziasmez, așteptând să deschidă ochii. Mă auzi? Ești bine? Ai nevoie de ceva?

Mâinile i se mișcă până ce ultimul deget îi rămâne în aer, respirația fiindu-i în continuare alertă.

── Evelyn, mă auzi? Respiră!

Încerc să o fac să mă imite, dar nu deschide ochii, iar asta nu mă ajută cu nimic, cu atât mai puțin pe ea. Realizez că rămâne fără aer, astfel afirmația doamnei Pomfrey adeverindu-se. Când sunt pe cale să-i dau drumul la mâini și să caut ajutor, deschide încet ochii.

── Evelyn?! Slavă cerului! spun îmbrățișând-o. Mi-am făcut atâtea griji! Te rog, nu mă mai speria vreodată atât de tare!

Simt cum sub îmbrățișarea mea, se simte tot mai incomod, iar când o privesc, îi observ ochii înlăcrimați. Mă încrunt puțin, deși știu de ce plânge. Nu mă vrea lângă ea, mai ales după tot ce a văzut. Îi șterg lacrimile, iar în ciuda voinței sale, o sărut pe frunte, cu toate că începe să se foiască. Se uită în părți, în timp ce câteva lacrimi sărate îi curg pe obraji.

── Hei, hei, hei... încep eu, apropiindu-mă din nou de ea. Ce s-a întâmplat?

── D-De... De... ce? De ce? spune privind îngrijorată în jur.

── "De ce" ce?

── De ce sunt a-aici? continuă aproape plângând. Draco, tu m-ai adus? Tu m-ai găsit? De ce?

Se agită mult prea tare, iar așa, se poate observa cât de tare îi dăunează asta sănătății. Când vreau să o mângâi pe față, tresare și începe să dea încet din picioare.

── Trebuia să mă lași să mor! spune plângând. Draco, eu nu... eu nu mai...

Începe să plângă tot mai tare, strângând cearceaful în pumni pe lângă ea. Indiferent că vrea sau nu, o îmbrățișez strâns și cumva reușesc să o calmez.

── Shh... Eve, nu vei muri. Nu vreau să mai stai departe de mine, mi-a ajuns. Orice problemă ai, o vom rezolva împreună, bine? Nu-i nevoie să faci... ce ai făcut. Te rog, Eve... nu mai încerca să mă părăsești în felul ăla. Deloc de fapt.

Mai dă o ultimă dată din picior, continuând să plângă în hohote, până când mă îndepărtez de ea, iar de la o distanță perfectă, o privesc în ochi.

── Nu vreau să te pierd, Evelyn. Ești tot ce am.