Obsesie [pauză]

Capitolul 42

Nu știu nimic, cu atât mai puțin, de ce e atât de obsedat de mine.

După câteva ore, în care doar stau și mă uit pe pereți, plictisindu-mă, decid să mă întorc în camera mea. Iau un hanorac din dulapul lui Draco și încui ușa, asigurându-mă că nu mai intră nimeni. El are cheie, deci nu e nici o problemă în legătură cu asta.

După ce închid ușa în urma mea, sub piciorul meu se aude un trosnet de hârtie. Mă uit în jos și văd un plic, care, cel mai probabil e de la Colin. Îl ridic cu mâinile tremurânde și îl desfac, dar nu scot ce se află înauntru, de teamă. După ce mă așez pe marginea patului, îl întorc cu susul în jos și las să cadă tot ce se află înauntru, pe așternutul alb. O fotografie și o bucată de hârtie.

── Colin, ce-ai mai pus la cale? întreb doar pentru mine, în șoaptă.

Întorc fotografia pe partea corectă, și, bineînțeles, așa cum mă așteptam, e poza cu mine și Cedric, sărutându-mă. O lacrimă mi se scurge încet pe obraz, ajungând pe fotografie, chiar în locul unde buzele noastre sunt împreunate. Tot ceea ce fac este să-mi plâng de milă, uitându-mă la Cedric. Cum mi-a putut face una ca asta? Știa cum se comportă Colin cu mine, dar nici nu i-a păsat. De ce am avut încredere în el? Toate întrebările astea îmi zboară prin minte, ca niște fluturași pierduți. Ridic încet și cealaltă bucată de hârtie, unde ar trebui să fie scrisul lui Colin.

Te-am avertizat, Evelyn, dar nu m-ai ascultat. Va fi mult mai rău de atât, crede-mă.

Colin

Mototolesc hârtia și o arunc, ajungând într-un colț de cameră. Nu mă obosesc să o iau. Nimeni nu poate ajunge la ea, nimeni nu o poate vedea. Totul e doar între mine și Colin.

○●○●○●○

── Evelyn, putem vorbi? întreabă Cedric, apărând dintr-un loc mai retras al holului.

Continui să merg, nebăgându-l în seamă.

── Te rog! mai încearcă el o dată. Ne întâlnim în vestiarul de la Quidditch, bine? Într-o oră.

Mă întorc brusc spre el, orprindu-mă din mers. Îmi încrucișez mâinile la piept, iar privindu-l supărată, spun:

── De unde pot știi că nu e un alt plan de-al lui Colin?

── Trebuie să ai încredere în mine.

── Nu mai am încredere în nimeni.

Pufnește, iar apoi, asigurându-se că nu e nimeni prin preajmă, se apleacă la urechea mea.

── Vreau doar să vorbesc cu tine. Doar noi doi, fără Colin, îmi șoptește el.

── Despre? întreb, moment în care începe să-și piardă răbdarea.

── Evelyn, te rog. Vreau doar să te ajut.

Încep să râd nervos. Nu-mi închipuiam că poate spune una ca asta, dar se pare că totul e posibil, mai ales din partea lui.

── Tu? Să mă ajuți? încep eu să-mi recăpat vocea. Cedric, m-ai sărutat! Dacă poza aia ajunge la...

── Despre asta vreau să vorbim! mă întrerupe el. Te rog, Eve. Dă-mi o șansă.

Oftez și mă uit în ochii lui, căutând un strop de încredere de care să mă pot lega, însă văd altceva. Doar dorință. Chiar vrea să vorbească cu mine, și, poate, ori am înnebunit eu, ori chiar vrea să mă ajute.