Obsesie [pauză]

Capitolul 67

Hârtia de la Cedric.

Ecoul vocilor ce-mi răsună în cap îmi provoacă un gol în stomac, fluturași pierduți zburând pe acolo. Adrenalina îmi curge prin vene, revenindu-mi în cap momentul în care am scăpat biletul pe jos, chiar când Draco se apropia de mine cu pași repezi.

Înghit în sec.

── Când aveai de gând să-mi spui? întreabă el pe un ton dur.

── N-Nu știu..., mă bâlbâi cu un strop de nemulțumire în glas. Dar voiam.

── Când anume?

Nu mai spun nimic, privirea căzându-mi pe perna care stă la câțiva centimetri depărtare de mine. Vreau să pot da timpul înapoi și să reacționez mai cu grijă, fără să-mi ies din minți și să exagerez. Simt cum bătăile inimii îmi accelerează, provocându-mi pielea să se facă de găină, iar un nod să mi se formeze în gât. Nu mai știu cum să reacționez.

── Evelyn, de ce nu mi-ai spus mai devreme? întreabă apăsat, vrând să primească un răspuns credibil.

── Am vrut...

Șoptitul ce-l las să iasă, de abia auzindu-se, îi sporește nervii care sunt pe cale să izbucnească.

Pufnește.

── De când ai asta? spune făcând referire la biletul pe care-l are în mână, ținându-l cu dezgust.

── De acum câteva ore, reușesc să mărturisesc stânjenită.

── Repetă.

── Poftim?

Îmi ridică bărbia pentru a putea face contact vizual, după care mă inspectează insistent, căutându-mi în adâncul ochilor răspunsul pe care-l caută cu disperare.

── Repetă, Eve. De când îl ai?

── De câteva ore...

── Și de ce nu mi-ai zis?

Întrebarea să rămâne în aer, fără vreo explicație sau replică necesară care să-i rezolve nedumerirea. De ce trebuie să se schimbe totul? Oftez îndelung, lăsând aerul cald să ajungă până pe buzele sale ușor întredeschise, devenind o tentație mult prea mare și greu de suportat. Îi simt mâna ajungând până în spatele gâtului meu, trăgându-mă ușor spre el, în timp ce închid ochii. Mă bucur de senzația ce se naște în mine, de furnicăturile insuportabile care-mi traversează corpul și-mi lasă un gol în stomac, până ce frunțile ni se lipesc, iar tot momentul e distrus. Distrus de mine. Distrus de frica ce mi-a întrat până în măduva oaselor, distrus de inocența și sensibilitatea inimii mele, care, frântă fiind, acum nu salvează situația.

── N-ai..., spune încet, rămânând fără cuvinte.

Deschid gura cu gândul de a nega, dar nu iese decât o mare bâlbâitură.

── Ai tresărit..., șoptește deranjat.

── N-Nu, pur și simplu... nu știu.

── Ba da, Evelyn! rostește enervat, îndepărtându-se. Ai tresărit, la naiba! Chiar ai crezut c-o să te lovesc?

── Nu! Am făcut-o din obișnuință, habar n-am!

── Eve, nu vreau să-ți fie frică de mine, ai înțeles? Ăsta e ultimul lucru pe care mi l-aș putea dori.

Inspir adânc și, realizând că nu-i voi oferi niciun răspuns, se apropie din nou de mine și mă sărută scurt și dulce pe buze.

── Ai. Înțeles? se face el clar.