Obsesie [pauză]

Capitolul 24

─ De unde știai ce mă doare?

Deschide gura pentru a răspunde - deși probabil ar fi aruncat niște vorbe fără noimă - dar e întrerupt de o voce de băiat. Mă uit în direcția ușii și îl văd pe Cedric, alături de încă doi băieți.

─ Evelyn? Colin? Ce naiba? începe Cedric. De ce țipa?!

Se apropie de mine, în ciuda faptului că, cel de lângă mine, Colin, încearcă să o dreagă. Ba că am căzut și m-am lovit, ba că am văzut un păianjen. Cedric nu pare să-l credea, dar nu are ce face. Când ajunge în dreptul meu, se apleacă și mă ajută să mă ridic, rezemându-mă de perete. Înainte să se ridice înapoi în picioare, se uită în ochii mei, iar extrem de încet, astfel încât doar eu să aud, spune:

─ Te-a lovit, nu?

Nu spun nimic. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu-s în stare de așa ceva. Mă întreb dacă Draco s-a întors în cameră, și, dacă, a bătut cumva la ușa mea.

Când mâna lui Cedric alunecă din greșeală pe piciorul meu, tresar. Se uită nedumerit la mine, ceea ce mă face să înțeleg că a făcut-o intenționat. Nu pentru că are anume intenții, ci pentru a vedea cum reacționez. Oftează, dându-și seama la ce era pe aproape Colin să-mi facă.

─ Eve, iubito, ești bine? se preface dintr-o dată Colin interesat de situație.

Când mă atinge, mă cuprinde din nou un sentiment de teamă, iar Cedric, realizând asta, mă salvează.

─ Eve, dacă te găsește vreun profesor aici, ai încurcat-o. Ar trebui să te întorci în cameră. Vin cu tine, nu prea cred că te simți bine.

Colin strâmbă din nas, iar sprâncenele aproape i se unesc. Nu-i convine faptul că prietenul lui va fi aproape de mine, dar el nu poate ieși din cameră, din cauza aceleiași reguli. Nici Cedric nu are voie, dar își asumă acest risc. Îi mulțumesc din priviri în timp ce mă ridic în picioare.

─ Cedric, ești cam amabil, începe Colin. Evelyn se descurcă și singură. Oricum a-

─ Nu-i fac nimic! N-o ating, stai calm, îl întrerupe Cedric. Obsedatule... spune încet, doar pentru el.

După ce ne îndepărtăm aproximativ douăzeci de metri de camera lui Colin, Cedric se oprește. Îmi face semn să mă așez pe canapeaua din camera comună, cea de la Hufflepuff, acolo unde îi e și camera lui Colin, iar apoi se uită suspicios, dar și îngrijorat la mine.

─ Evelyn, mă atenționează el. N-am vrut să te ating, spune stânjenit. Da, am făcut-o intenționat, dar numai ca să văd dacă era chiar adevărată teoria mea legată de Colin.

Încuviințez zâmbind puțin, neștiind cum altcumva să-i răspund.

─ Colin te hărțuiește? Vreau să zic... te amenință cu ceva?

Mâinile îmi cad în poală, jucându-mă cu manșeta bluzei pe care o am pe mine. Oftez.

─ Uite, Cedric... mulțumesc că m-ai scăpat de el. Ar trebui să plec, nu vreau să primesc detenție.

─ Colin uneori poate fi un bădăran, dar dacă îți face ceva, mă refer că aplică violența, spune-i unui profesor, nu lui Malfoy. Mai rău faci atunci.