Obsesie [pauză]

Capitolul 68

Așa voi face.

Dar nu singură.

○●○●○●○

Simt ca prin vis - ca printr-un vis nu prea plăcut - cum Draco își retrage mâna din jurul meu, lăsându-mă singură pe jumătatea mea de pat. Mă simt străină. Străină în patul lui, în stânga lui. Străină chiar și printre gânduri care nu par a fi ale mele, dându-mi prea multe bătăi de cap și insomnie. Încerc să închid ochii la loc, să-mi creez scenarii ce alteori mă ajută să adorm, să mă gândesc la posibila vacanță de Crăciun alături de Cedric, însă fără de folos.

Totul e fără de folos.

De ce mi s-a dus tot cheful? De ce nu mă simțeam deloc în siguranță lângă el? În alte circumstanțe nici măcar gândul nu mi-ar fi trecut că ar trebui să mă feresc și să-mi fie teamă. Dar acum e diferit. Ceva chiar e în neregulă cu Cedric, iar eu, fie că va dura mult sau puțin, voi afla.

Inspir adânc și-mi întorc perna pe partea cealaltă, nevoind să-l trezesc pe Draco din somnul de care chiar are nevoie. Obrazul mi se atinge de partea mai rece și zâmbesc optimistă, sperând că acum voi putea adormi în ciuda gândurile care-mi traversează mintea.

Întrebări și iar întrebări. Întrebări peste Întrebări. De ce nu pot avea niciodată un răspuns?

Mă întorc pe spate și pufnesc frustrată, uitând complet de Draco care doarme lângă mine, de al cărui somn am avut grijă acum câteva clipe.

── Ce-i? întreabă pe un ton gros, căscând.

Îmi întorc privirea spre el, obersvând cum își deschide chinuitor de lent ochii, ca mai apoi să se uite la mine fără vreo expresie pe față.

── Eve?

── Hm?

── De ce nu dormi? E... miezul nopții.

Mă uit la ceasul de pe perete încercând să disting în care parte sunt limbile acestuia, de vină fiind bezna din încăpere.

── De fapt..., încep eu a-l corecta, e ora 3 dimineața.

── Mai rău, pufnește el. Eve, culcă-te. E foarte târziu și mâine o să fi obosită.

── Nu mi-e somn, îi răspund sec.

Se trage mai aproape de mine și, lăsând în urmă un mic oftat, îmi ia fața între palme. Ochii săi gri, cei în care mă pierd de fiecare dată, uitând complet pe ce planetă mă aflu, mă privesc îndeaproape cu o anumită dorință.

── Ce nu te lasă să dormi? întreabă ferm.

── Nu știu... Poate faptul că în doar câteva ore voi fi în tren în drum spre familia mea. Sau modul în care s-a comportat Cedric ieri. Nici nu știu!

── Hei, hei, hei! încearcă să mă calmeze, trăgându-mă în brațele lui. Liniștește-te. Cum adică... Cum s-a purtat Diggory? Ți-a făcut ceva?

── Nu! ripostez repede. Dar...

Las propoziția în aer, fără continuarea pe care Draco o așteaptă.

Sunt complet pierdută în sentimente și gânduri. Simt că mă învârt într-un cerc, trecând iar și iar peste aceleași momente, fără ceva nou sau ieșit din comun. Simt că trăiesc în trecut.

Colin, Cedric, fotografiile, accidentul de la geam, ecoul vocii ce-mi răsună în cap sfătuindu-mă să fac ce-mi spune inima, usturătura pe care o simțeam pe șira spinării, Obliviate.