Obsesie [pauză]

Capitolul 35

Mi-e cald, dar cu greu reușesc să adorm.

Draco Pov

Intru în clasă, iar prima persoană după care mă uit e Evelyn, însă nu-i nici urmă de ea. Banca în care stă de obicei, cea de lângă geam, e goală. Încep să mă gândesc că poate întârzie, dar când profesorul Slughorn începe deja să predea, iar Evelyn tot nu-și face apariția, mă îngrijorez. Nu sunt atent deloc la ce se vorbește în clasă, încercând să înțeleg unde ar putea fi.

Dintr-o dată realizez. Era palidă și mergea încet din cauză că îi era rău, iar, de asemenea, ieri avea puțină febră. Nu m-aș mira să se fi agravat peste noapte. Noaptea în care ar fi trebuit să rămân cu ea. Mă scuz de la profesorul Slughorn că am nevoie la baie, iar apoi părăsesc sala de clasă, lăsând în urmă toți copiii care urmau să fie ascultați.

Ajung în fața camerei lui Evelyn și bat la ea, în speranța că îmi va deschide, iar toate fanteziile mele legate de cât de rău s-ar putea simți, ar dispărea. Dar nu deschide.

── Evelyn? spun bătând în ușă.

După câteva clipe intru în cameră, provocând mai multă gălăgie decât mi-aș fi imaginat. Perdelele sunt trase pe geam, nelăsând nici o rază de soare să intre, iar ea doarme ghemuită pe pat. Mă apropii de ea și mă așez pe marginea patului, dându-i câteva fire de păr la o parte de pe față. E mai palidă ca niciodată și are obrajii roșii, la fel și fruntea.

── Îmi pare atât de rău, frumoaso! spun mângâind-o pe față. Am fost un nesimțit că nu mi-am dat seama cât de rău de simți. Și și acum sunt un nesimțit că nu te las să dormi.

Îmi dau mâna la o parte, dar în ciuda efortului meu de a nu o trezi, o face.

── D-Draco? spune fără putere.

── Shh... culcă-te la loc.

Nu-mi place să stau pe lângă oameni bolnavi, dar ea e o excepție. Nu e oricine.

Își întinde picioarele fiind amorțită, iar apoi suspină.

── Babe? Ce e?

Își deschide încet ochii și mă privește fără nici o expresie pe față, probabil din cauză că îi e rău sau e supărată pe mine. Mă ridicasem deja pentru a merge la doamna Pomfrey, dar mă așez la loc, sărutându-o pe frunte.

── Ești bine? Te doare ceva? întreb îngrijorat.

Dă scurt din cap în semn aprobator, făcând semn spre cap. Nu e de mirare că nu a vorbit deloc. Nu a făcut-o din cauza durerii neplăcute.

După ce oftez, îi pun mâna pe frunte și îi măsor temperatura. Când îi ating pielea, închide ochii, ori de plăcere, ori de durere.

── Ești fierbinte, babe. Ar trebui să te duc la infirmerie.

În momentul în care rostesc cuvântul "infirmerie", deschide ochii și dă din cap în semn negativ. Nu ar trebui să o ascult și să o duc, dar nu pot face ceva fără voia ei. Nu ar fi corect.

── Ai nevoie de ceva? întreb.

── De tine.

Nu mă pot abține și simt cum nu numai obrajii ei sunt roșii. Mă apropii de ea și o sărut din nou pe frunte, chiar dacă mă poate îmbolnăvi.

── Ai mâncat azi? spun uitându-mă prin cameră.

Dă din cap negativ, iar eu mă încrunt, dar nu pot face acum o scenă.