Obsesie [pauză]

30 - Nu totul e doar lapte și miere

Dar oare... va vrea să mă ajute?

Închid ochii și oftez, gândindu-mă dacă merită să-mi asum riscul. Draco se uită în continuare la mine, jucându-se cu o șuviță din părul meu. Așteaptă un răspuns pe care, sinceră să fiu, nu sunt sigură dacă i-l pot da.

── Babe, spune-mi! Sunt iubitul tău și cred că ar trebui să știu.

Iau aer adânc în piept și mă ridic în capul oaselor, căutându-mi cămașa. Nu-l bag în seamă, iar asta îl enervează peste măsură de tare, încât, atunci când îmi găsesc haina, mi-o ia din mână.

── Nu ți-o dau dacă nu-mi spui ce ai, spune hotărât.

Mă uit la el și înghit în gol, tăcută. Ține strâns cămașa în mâna dreaptă, pe când cu cealaltă mă strânge de umăr. Nu sunt în stare să spun nimic, nu că aș avea de gând să fac asta. Încă mă gândesc dacă să-i răspund sau nu.

── Eve, dacă te aștepți să cedez și să-ți dau cămașa, te înșeli. Nu ți-o dau. Vreau să vezi că nu-ți fac nimic, să nu-ți mai fie frică de mine.

── Nu mi-e frică de tine, spun încet.

── Atunci de ce naiba tresari când te ating? De ce tresari când te sărut, te îmbrățișez sau-

── Nu e ușor pentru mine! îl întrerup. Pune-te în locul meu măcar o secundă și nu mai țipa la mine! Draco, te rog... dă-mi cămașa.

Mă întind după ea, dar o duce la spate, ridicându-se în picioare.

── Nu, răspunde sec. Nu ți-o dau.

Pufnesc și mă ridic de pe pat, apropiindu-mă de el. Mă simt mai incomod ca niciodată, având în vedere că sunt în sutien, iar el e îmbrăcat. Când vede că mă întind să-mi iau cămașa, face un pas în spate. Mă apropii de el, încercând să o recuperez, până ce mă dau bătută. Mă îndrept spre dulap și iau un tricou din garderoba lui, spre surprinderea sa.

Îl îmbrac repede, iar apoi mă întorc spre el, sperând că-i surprind fața dezamăgită și enervată, dar nu-i. Nici urmă de el.

── Draco?

Văd că a lăsat cămașa pe fotoliul din cameră, cel de lângă geam, așa că mă îndrept spre ea, pentru a lua-o. Când sunt pe cale să o ating, Draco mă îmbrățișează de la spate, iar din cauza faptului că mă sperie, scap un țipăt.

── Ești nebun?! spun, întorcându-mă spre el. M-ai speriat!

── Asta era și ideea. Haide, Eve... îmi spui ce-ai pățit?

── Draco...

Îmi mângâie obrazul drept, lipindu-mă de pieptul său. Realizez că nu mai are rost să țin ascuns, oricât aș vrea. Draco poate să scoată orice de la mine, dacă știe cum să-mi vorbească sau ce să facă.

── Babe, știi că voi afla la un moment dat, da? Iar eu consider că ar fi mai bine să aflu de la tine.

── Și eu consider asta... spun cu jumătate de gură.

Îmi pun mâinile pe pieptul său, dar le ia între ale sale, sărutându-le. Obrajii mi se înroșesc, dar nu am timp de asta acum. A venit momentul ca Draco să afle adevărul. Încă nu sunt sigură dacă fac bine ceea ce fac, dar, după cum a mai spus și el, are dreptul de a știi ce am pățit. E iubitul meu la urma urmei, mă va înțelege. Ce tot spun? E Draco, nu va întelege.

── Colin.

── Colin? repetă el, probabil fiind pentru prima dată auzindu-l cum îi spune pe numele mic.