Obsesie [pauză]

Capitolul 73

── Tunelul a fost vrăjit, Blaise.

O pală insensibilă de vânt începe să șoptească printre pinii uscați, învăluindu-mi trupul zvelt și pielea caldă, răcindu-mă complet sub lumina lunii. O lumină care, oricât de tare ar străbate deasupra noastră, nu ne poate clarifica drumul sub forma unui felinar magic, strălucind fiecare pas ce-l facem.

── Știi măcar unde ne aflăm? întreabă Blaise copleșit.

Îmi întorc privirea spre el, parcă scos din transă, și mă încrunt la auzul vorbelor sale.

── Normal că știu! i-o întorc agasat.

Între noi se lasă o scurtă clipă de tăcere, delimtând propozițiile unele de altele.

Vântul începe să sufle mai tare.

── Atunci de ce stai atât de nepăsător? continuă să comenteze, scoțându-și mâinile înmănușate din buzunare. Eu unul îngheț aici, iar tunelul ăsta ne-ar fi putut duce oriunde! Poate că suntem la capătul lumii!

Simt cum pumnii mi se încordează în buzunarele gecii negre, dorind să se lipească cu putere de fața irascibilă a lui Blaise. Și poate că are dreptate. Nu știu unde ne aflăm, nu știu ce ar trebui să facem. Orice speranță îmi e spulberată ca un fir de nisip ce mi se scurge printre degete; repede și ușor. Iar gândul că o voi putea ține pe Evelyn în brațe cât de curând, dispare încet, ascunzându-se în beznă, dispărând.

── Ai vreun plan? întreabă sceptic, desenând cu vârful ghetei cercuri în zăpada imaculată.

Clipesc de câteva ori din cauza vântului ce-mi intră în ochi, iar apoi mă întorc spre el, pregătit de înfruntare. E chiar prostesc să spun, totuși, că nu am nici un plan. Nici o idee pe care o vreau pusă în aplicare, nici o replică salvatoare de situație. Nimic. Când am plecat de la Hogwarts nu luasem în calcul posibilul tunel schimbător de direcții. Nu luasem în calcul nici faptul că poate fi vrăjit. Nu luasem în calcul nimic, în afară de primejdia în care mă avântam de Ajunul Crăciunului.

── Cineva știa că venim.

── Deci să înțeleg că nu ai nici un plan?

Întrebarea sa mă pune pe gânduri. Oare chiar nu am? Poate că, dacă m-aș strădui îndeajuns de mult, dacă m-aș concentra îndeajuns de mult, o idee s-ar înfiripa în mintea mea, ieșind la iveală, într-un final, un plan. Dar concentrarea nu e de partea mea. Nu acum, când știu că Evelyn poate fi torturată până la sânge.

── Sau chiar moartă..., îmi continui gândul în șoaptă.

── Ai spus ceva, amice?

── Am spus că-

── Malfoy, ai grijă! mă întrerupe Blaise, vocea sa impunătoare șuierând în noapte ca tăișul unei lame.

Brusc, ca lovit de fulger sau ghiontit de adevăr, îmi dau seama unde ne aflăm. Cu cât vederea îmi devine mai blurată, iar mintea — tulbure, observ copacul cu inscripția N&D din fața mea, cu crengile-i uscate atingând suprafața netedă de omăt, iar scoarța uscățivă curățându-i-se de pe trunchiul mare și impunător. Un strop de nostalgie îmi străbate sângele din vene, făcându-mi inima să bată cu interes, mai repede și mai nemilos, aproape sărindu-mi din piept. Ori asta, ori aproape mi se oprește.

Și cad la pământ, lovit, într-adevăr, de fulger.

Evelyn Pov

Un mic firicel de sânge îmi gâdilă încheietura, alunecându-mi ușor pe piele, până ce palma îmi ajunge umedă, iar inima — înghețată. Pielea zgâriată începe să mă usture cu o dorință înflăcărată, dorindu-și, parcă, propria moarte însângerată.