Obsesie [pauză]

Capitolul 58

Iar așa, ultima noapte petrecută aici, devine aceeași cu prima noapte de după împăcare.

Dimineață mă trezesc încă cu gândul la ce voia să-mi spună Cedric. Oricât aș încerca să neg acest lucru, că nu mă mai interesează, în adâncul sufletului știu că nu e adevărat. Poate că nu era nimic important, dar tot îmi doresc să aflu. Nu m-ar fi chemat doar pentru a mă întreba ce fac.

Încep să mă foiesc, întorcându-mi perna pe toate părțile, deranjându-mă faptul că e atât de cald în cameră. Îl aud pe Draco spunând ceva, dar nu foarte clar. Se întoarce spre mine, în momentul în care nu mă mai opresc din mișcat, și îmi pune capul pe pieptul său, strângându-mă strâns în brațe.

Mă opresc din agitație și îmi pun o mână pe pieptul său.

── Te-ai oprit? întreabă, vocea fiindu-i groasă.

── Scuze dacă te-am trezit, îi răspund cu jumătate de gură.

── Ești bine?

Nu. Nu sunt bine. Mi-aș dori să-i pot spune ce mă apasă, că vreau să vorbesc cu Cedric, dar știu că nu ar reacționa întocmai plăcut. Închid ochii și îmi așez mai confortabil capul pe pieptul său, neavând de gând să-i răspund. Dacă vreau să aflu ce avea Cedric de zis, trebuie să mă întâlnesc cu el singură.

── Eve, nu știu ce-ți fac dacă te gândești în continuare la Diggory.

Dau din cap în semn negativ, încercând să par credibilă, dar nu merge. Se razemă într-un cot și îmi lasă capul să cadă pe pernă, privindu-mă oarecum furios.

── Iar începem, Evelyn? întreabă pe un ton dur.

── Ce să înce-

── Iar mă minți! mă întrerupe, răstindu-se. Eve, m-am săturat!

── Normal că te mint dacă știu că nu ai reacționa frumos!

Se încruntă, iar asta îmi dă de înțeles că l-am enervat mai tare.

── Te gândești în continuare la Diggory? întreabă rănit. Asta e! Te gândești în continuare la el?!

── Poate că voia să-mi spună ceva important! mă răstesc eu.

── Da, Evelyn, cum să nu.

Se ridică de pe pat furios, apucând din dulap uniforma. Se îmbracă fără să spună nimic, dar din viteza pe care o are conștientizez că nu mai e nervos. E doar dezamăgit. Dezamăgit de mine.

── Eu mă duc la micul dejun. Tu poți să faci ce vrei, spune frustrat, trântind ușa în urma lui.

Rămân singură. Singură printre gânduri, singură printre perne. Mă ridic încet de pe pat și îmi șterg lacrima care tocmai mi se prelinge pe obraz. Închid ochii și iau aer adânc în piept, gândindu-mă că, de data asta, am dat-o rău de tot în bară. Cum voi repara situația acum?

Draco e mai important decât Cedric, iar, dacă ceea ce voia să-mi spună nu mai necesita amânare, fiind într-atât de remarcabil, m-ar putea căuta. Acum nu mai e vorba de el, e vorba de Draco. L-am dezamăgit și măcar dacă era prima dată.

Îl aștept pe Draco să se întoarcă, dar nu o face decât seara târziu. Când aud cheia răsucindu-se în broască, sar ca arsă de pe pat și mă apropii de el, sperând că i-a mai trecut din supărare.

── Poți să te dai? Îmi stai în cale, spune distant.

Mă simt dată la o parte și nu numai datorită faptului că trebuie să o fac, ci pentru că așa mă simt. Rămân în picioare, cu spatele spre întreaga cameră, cu privirea coborându-mi încet în jos.

── Te-ai distrat azi cu Diggory? spune, iar vocea i se aude plină de gelozie și sarcasm. De fapt, scuză-mă, nu-i treaba mea.

Iau aer adânc în piept și mă întorc spre el, apropiindu-mă.

── Nu! ridic eu tonul. Pentru că nici nu m-am dus să mă văd cu el! Draco, țin la tine! Chiar crezi că aș face așa ceva? Știind că te rănește?

Ridică o sprânceană, iar în doar câteva secunde în care se gândește ce să răspundă, spune:

── Păi... îmi pare rău că ți-am oprit "distracția".

Pufnesc și mă apropii mai mult de el, îndeajuns de mult încât să trebuiască să-mi ridic capul pentru a-l privi în ochi.

── De ce ești așa? întreb tristă.

── Cum?

── Distant.

Își dă ochii peste cap și se așază pe marginea patului, rezemându-și coatele de genunchi. Câteva minute bune niciunul dintre noi nu mai spune nimic, până ce își drege vocea, captându-mi atenția.

── M-am gândit mai mult și consider că ar fi mai bine să petrecem Crăciunul departe unul de altul.

Fac ochii mai și mă apropii de el, nevenindu-mi să cred ce tocmai a spus.

── Glumești, da? întreb plină de speranță.

── Ți se pare că-mi arde de glume acum?

── Draco, am greșit, recunosc! Mereu o fac! Nu putem să trecem peste? mă cain eu, luând loc lângă el.

── Dar eu am trecut peste, Evelyn. Tu ești cea care nu o face.

── Ugh!! Nu te mai comporta așa!! pufnesc în timp ce iau o pernă și dau în el, sperând că-l trezesc la realitate.

Rămân cu capătul pernei strâns în mână, încercând să-mi dau seama dacă a mers. Stă cu fața în pământ, dar înainte să realizez ce a pățit, se întoarce furios spre mine și-mi prinde încheieturile deasupra capului, așezându-se peste mine.

── N-ai tocmai dat în mine, Eve..., spune pe un ton amenințător.

── Ba da..., recunosc în timp ce mă bufnește râsul.

── Să vedem dacă o să mai râzi după noaptea asta.

Îmi dă drumul la mâini, așezându-și picioarele în jurul meu, asigurându-se că nu scap, în timp ce-și desface cureaua pantalonilor.

── Vrei să jucăm murdar? Jucăm murdar. Întinde mâinile, spune autoritar.

Fac întocmai, în timp ce-mi imobilizează mâinile deasupra capului, legate cu ajutorul curelei. Se întinde la loc peste mine, rezemat în coate, iar apropiindu-se de urechea mea, îmi șoptește:

── Eu. Dețin. Controlul.

▪︎ Nu știu dacă vreți scenele astea mai detaliate, așa că mă voi opri aici. În orice caz, în funcție dacă vreți, continui în capitolul următor. Vă rog să-mi spuneți.

▪︎ Paște fericit tuturor!! 🐰❤ Să aveți o primăvară minunată în continuare și nu uitați să zâmbiți!