Obsesie [pauză]

Capitolul 26

─ Nu trebuia să mă înșel în privința ta. Iartă-mă, babe.

Îmi las privirea în jos, oftând. Cu toate că îmi doresc să-l iert, el chiar a crezut că sunt în stare să-l înșel cu Colin. Îmi ridică bărbia cu două degete, calm. Când ajung din nou față în față cu acele buline cu nuanțe de gri, genunchii încep să-mi tremure, aproape cedând. Ochii lui Draco spun mai mult decât ar trebui. Chiar îi pare rău.

─ Eve? continuă el.

─ Promite-mi că de acum mă vei crede.

─ Promit.

Zâmbesc cu jumătate de gură, sperând că nu va aduce în discuție tot ce am spus mai devreme. Mă uit în spate și constat că doamna McGonagall se îndepărtează alături de Colin. Fără să-mi dau seama, rămân cu privirea în gol, în timp ce Draco mă ține de talie.

─ Eve? Ești bine?

Mă trezesc deodată la realitate și mă uit la Draco care acum stă în fața mea. Sunt sigură că așteaptă o explicație pentru tot ce s-a întâmplat, dar asta nu e important în momentul de față. Din jur se aud numai șușoteli, toată lumea uitându-se la noi.

─ Draco? întreb discret. Ce se întâmplă?

Zâmbește, apropiindu-se de mine. Dintr-un moment de neatenție, în timp ce mă uit prin jur, Draco îmi întoarce capul spre el și mă sărută.

─ Asta se întâmplă, spune după. Nimeni nu știa că am iubită.

─ Dar... Ginny a spus că m-ai sărutat atunci, de față cu toți.

─ Da, dar nu am părut apropiați după.

Zâmbesc, întorcându-mi privirea spre ceilalți. Rămân uitându-mă la o pereche de ochi care îmi zâmbesc. Cedric. Avea dreptate. Dacă îi spuneam unui profesor, totul s-ar fi terminat mai curând, dar asta nu înseamnă că, Colin, nu mai are acele fotografii. Mă poate șantaja în continuare, așa că eu trebuie să fac rost de ele.

─ Hai să plecăm de aici, îl aud pe Draco, șoptindu-mi la ureche.

Înainte de a apuca să reacționez în vreun fel, mă trage de mână prin mulțime, până ce ajungem în camera lui. Camera care pentru o vreme a fost a noastră.

─ Eve, vreau să vorbim.

Mă așez pe pat, iar el ia loc lângă mine.

─ E adevărat tot ce ai spus? întreabă. Torres chiar te-a amenințat și lovit?

Nervii lui sunt deja vizibili, oricât ar încerca să-i ascundă sub înfățișarea unei fețe calme.

─ Da... spun lăsându-mi privirea în jos. Dacă nu era Cedric...

─ Pot să te întreb ceva?

Aprob din cap.

─ De ce te-ai dus în camera lui Torres?

Facem din nou contact vizual. Singurul care are putere să vorbească, e el. Eu nu știu ce să spun, știind că orice aș scoate pe gură, ar fi un motiv în plus de ceartă, iar asta chiar nu-mi doresc. Mai bine e să tac.