„ - Și ce se întâmplă atunci când toate persoanele pentru care lupți dispar din viața ta? l-am întrebat cu ochii ațintiți spre spectrele minuscule de lumină. Luna era superbă, dar poate era doar din cauză că el mă învățase să-i privesc și impe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_____
Nu mă așteptasem nicio secundă să trec vreodată printr-un asemenea cumul de fiori. Spatele îmi era lipit de scaunul șoferului și stăteam în brațele lui Harry, pe bancheta din spate. Buzele îi oscilau între gâtul și pieptul meu, iar palmele îi erau încleștate în șoldurile mele.
Spațiul era limitat și făcea atmosfera dintre noi sufocantă, însă erau prea mulți stimuli care să-mi mențină vibrațiile din corp, așa că nu mă puteam opri. Degetele mi se plimbau pe lungimea brațelor sale, trasând imaginar fiecare tatuaj pe care îl memorasem atât de bine. Îmi simțeam sufletul dezgolit în fața lui și fluturași roind în jurul nostru și, pe bună dreptate, simțeam că am șaisprezece ani și că pot să conduc lumea.
Harry introducea atât de multă viață în mine, atâta energie pozitivă, încât bucăți din traumele mele se ștergeau și reușea să le coloreze în cu totul alte forme. Îmi oferea iubirea nebună specifică adolescenței, pe care nu mă gândisem c-o s-o mai experimentez după evenimentul cu Tyler.
Dar pielea mă gâdila, iar buzele mă ardeau. Mintea îmi era departe, iar stomacul îmi era făcut ghem.
Nu puteam judeca dacă era bine sau nu, însă aș fi fost de acord cu orice mi-ar fi propus Harry în acel moment. Aș fi făcut orice, dacă asta însemna să îi simt în continuare brațele în jurul meu.
— Te-ai gândit vreodată la destin? m-a întrebat la un moment dat, cu răsuflarea caldă aproape de obrazul meu.
M-am îndepărtat milimetric, cât să îl pot privi în ochi. O mică rază de lumină roșiatică îi atingea privirea și îi punea în evidență irișii strălucitori. Am înghițit în sec, trecându-mi degetele peste pomeții lui pentru a mă asigura că era real.
— Uneori, da, am murmurat, simțindu-i mâinile coborând spre coapsele mele. De ce?
— Și eu mă gândeam insistent într-o perioadă, atunci când a început nebunia cu Saul, a șoptit, sărutându-mi cast încheietura stângă. Apoi am renunțat, am început să cred că suntem în control complet asupra vieților noastre și ideea s-a amplificat atunci când studiam psihologia. Acum te-am întâlnit pe tine și destinul pare ceva foarte rațional.
Mi-am mușcat buzele, absorbind fiecare cuvânt pe care îl spunea cu atâta devotament. I-am susținut privirea, zâmbind timid.
— Nu cred că puteai să controlezi ceea ce făceai din cauza lui Saul, Harry. Au fost mereu forțe mai mari decât noi.
