Lighting

Capitolul 14. Trădare

- Harry..., am pronunțat, cu suflul între-tăiat. I-am atras imediat atenția și s-a ghidat după privirea mea îngrozită.

N-a durat mai mult de zece secunde ca să proceseze totul și să mă scoată din mașină.

Mâinile lui s-au presat de umerii mei atunci când m-a rezemat de capotă și m-a scuturat ușor pentru a-mi ridica privirea spre ochii lui.

- Ascultă-mă bine, dacă nu te liniștești acum, o să faci un atac de panică și nu pot să stau aici ca să am grijă de tine. Totul o să fie bine, nu ajută cu nimic dacă leșini.

Tonul lui Harry era ferm și lipsit de inflexiuni, dar vorbea mai rapid decât de obicei. Privirea îi era concentrată pe fața mea și nu înțelegeam cum mă mai puteam simți intimidată în astfel de momente.

- Stai aici și nu suna pe nimeni, o să rezolv eu totul. Tu trebuie doar să te liniștești, bine?

Îmi părea că vorbește cu un copil de cinci ani, care, pe deasupra, era și de altă naționalitate și nu-i cunoștea limba.

- Nu, i-am zis cât de răspicat am putut. Te ajut, n-o să stau aici cât tu înghiți fum!

- Ai probleme respiratorii, fum îți mai lipsește ție. Stai dracului cuminte aici, nu vreau să te adun de pe jos.

- Dar trebuie să-l scot pe Jayden de acolo, e fratele meu! Și tu ai face la fel.

Ceva indescifrabil a trecut peste expresia feței lui Harry și a dispărut aproape instantaneu. Și-a mutat mâinile pe obrajii mei și am simțit că stomacul mi se strânge.

- Îți promit că îl scot de acolo și îl aduc la tine, dar rămâi aici, te rog.

Îmi venea să-l strâng în brațe în acel moment sau să-l lovesc și să fug după Jayden, însă rămăsesem blocată. Simțurile mele erau în alertă din cauza apropierii dintre noi și din cauza adrenalinei.

Aș fi vrut ca Harry să nu plece atât de ușor, deși flăcările se extindeau mai mult cu fiecare secundă. Aș fi vrut să nu mă lase așa. Aș fi vrut să îmi promită că se întoarce repede sau să mă strângă în brațe. Aveam nevoie de o astfel de apropiere care să mă liniștească, pentru că altfel aș fi fost nevoită să mă pun în cap și să aștept să simt cu adevărat presiunea sângelui prin venele mele. Când eram mică, tot ce ținea de efort fizic mă liniștea. Mă făcea să mă concentrez pe altceva și să îmi restabilesc legătura cu inima și respirația mea.

Dar acum nu voiam așa ceva, cum nu voiam să stau fără să fac nimic, așa că mi-am pus picioarele în mișcare și m-am rugat în gând ca nimeni să nu fie rănit.

Primul lucru intrat în aria mea vizuală a fost masa lungă cu băuturi care era răsturnată pe iarbă. Paharele pluteau în lichidele ce se amestecaseră și formaseră mici bălți.

Le-am ocolit cât am putut și am înaintat prin puținii oameni rămași în zonă. Auzeam țipete și uși de mașini trântite, motoare torcând și roți scârțâind. Am trecut pe lângă o fată care avea o mânecă a bluzei arsă și mi-am reprimat cu greu instinctul de a-i sări în ajutor. Nu părea grav rănită și nu era singură, dar tot nu-mi părea plăcută ideea de a avea focul mocnind pe haine.

Doi băieți înalți aproape s-au ciocnit de mine în timp ce alergau spre motoarele lor aflate aproape de o flacară micuță. M-am gândit la benzina ce putea face motoarele să sară în aer și m-am rugat să ajungă la timp.

Nu i-am văzut nicăieri pe Kendall, Ryan, Zoe sau Lissa și eram cumva liniștită la gândul că au plecat deja de aici, dar nu-l vedeam nici pe Jayden, iar asta nu mă liniștea.