Lighting

Capitolul 15. Fericire

Nu mai știam cum trecea timpul, la un moment dat începusem să cred că se ivesc zorii zilei, pentru că se făcuseră auzite câteva zgomote din josul scărilor.

Încetasem de ceva timp să plâng, însă nu mă mișcasem din dreptul ușii, chiar dacă spatele îmi înțepenise și întreg corpul resimțea frigul venit din betonul rece.

Degetele îmi erau încleștate de la cât de frig îmi era, însă nu aveam nicio tragere de inimă ca să mă ridic. Nu voiam să mă întorc la motel și nu mă puteam întoarce acasă, așa că, momentan, nu aveam niciun plan.

Zgomotele auzite mai devreme s-au intensificat și mi-am dat seama că erau pașii cuiva. Mi-am ridicat capul de pe genunchii strânși la piept, iar gâtul mi-a trosnit, eliberându-mi o parte din tensiune. Mă simțeam amețită.

Pe la nas mi-a venit izul de scorțișoară, înconjurat de mirosul de fum și de ars și timpul a părut că își încetinește înaintarea. Creierul meu a făcut destul de repede legăturile și a trimis comandă picioarelor mele înainte să conștientizez.

De un singur lucru mai eram conștientă: apropierea mea bruscă de Harry, care a fost mai mult decât surprins să mă vadă în fața ușii lui. Însă nu i-am dat timp să-mi spună ceva, pentru că i-am prins fața în palme și l-am sărutat cum nu crezusem că o voi face vreodată.

Pielea a început să mă furnice, dar resimțeam o ușurare de zile mari în suflet. Era ca și cum aș fi ieșit din sala de examen știind că am făcut totul bine; eram agitată, dar într-un fel bun.

Harry nu mi-a răspuns imediat la sărut și mă pregăteam să intru în pământ de rușine. A părut o veșnicie până și-a așezat mâinile pe talia mea și m-a tras mai aproape de corpul său. Atunci a fost momentul când toate senzațiile resimțite de mine s-au amplificat.

Sărutul lui era fin, ca atingerea delicată de pe talia mea a mâinilor sale. Mă făcea să cred că el era cu adevărat un gentalman care nu grăbește lucrurile, deși avusesem eu grijă de acest aspect.

Am făcut câțiva pași în spate, ghidată de el, până ce spatele meu a atins din nou peretele rece. Și-a apăsat puțin mai tare buzele de ale mele și a început să se îndepărteze, iar eu eram recunoscătoare că becul de pe etaj se stinsese după ce urcase el. Știam că am obrajii îmbujorați și nu voiam să-i aud comentariile. Îmi era și frică să-mi deschid ochii, dar chiar voiam să-l văd.

Însă nu puteam.

- Wow, a șoptit el, iar vocea lui a părut incredibil de răgușită. Ești mai surprinzătoare pe zi ce trece.

Inima continua să-mi rănească pieptul, iar faptul că el era atât de aproape de mine și putea să observe, nu mă ajuta.

- Am venit să-ți mulțumesc pentru faza cu Jayden, m-am fâstâcit, concentrată la mâinile sale de pe șoldurile mele. Ale mele alunecaseră pe pieptul lui.

- Ai făcut-o și, oricum, așa le mulțumești tu oamenilor pentru ceva?

Nu-mi dădeam seama din tonul său dacă voia să glumească sau nu, iar asta mă frustra.

- Harry...

- Ai un fel incredibil de a-mi spune numele, m-a întrerupt, ridicându-și o mână până la mâna mea. A strâns-o ușor și simțeam că mi-e din ce în ce mai cald.

Nici măcar nu-l vedeam și avea un efect devastator asupra mea.

- Cum? abia mi-am găsit puterea să-l întreb.

Toate simțurile îmi erau treze, percepeam totul în afară de imaginile din fața mea, dar per total, corpul îmi era amorțit. Singurul lucru pe care mi-l mai doream era să mă las moale în brațele lui și să ascult cum îi bate inima.