„ - Și ce se întâmplă atunci când toate persoanele pentru care lupți dispar din viața ta? l-am întrebat cu ochii ațintiți spre spectrele minuscule de lumină. Luna era superbă, dar poate era doar din cauză că el mă învățase să-i privesc și impe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_____
Să afirm faptul că știam că o să se dezlănțuie iadul era destul de credibil, având în vedere ultimele săptămâni ale vieții mele. Mă așteptam la ce era mai rău, pentru că nu mai aveam nicio limită impusă de realitate. Totul era posibil, însă nu mă gândisem niciodată că lucrurile puteau lua o întorsătură groaznică atât de rapid.
Mă înjuram mintal pentru lipsa mea de atenție, chiar și după cele patru ore trecute de la începerea declinului.
Abia reușeam să îmi adun bucățile din suflet, pentru că tot ce îmi doream acum era să renunț.
Mă sunase tata.
Și oricât de mult încercasem să-mi înfrânez instinctul de a-i răspunde, degetele mele o luaseră înaintea rațiunii. Îi răspunsesem. Mă chemase acasă, iar eu, ca un copil credul care încă mai avea speranța de a primi dragostea paternă, m-am dus.
Și îmi doream doar să dispar, pentru că eram, din nou, sursa fiecărui dezastru.
Îmi dădusem seama că ceva era în neregulă abia atunci când îmi furase telefonul din buzunar și pusese un om masiv să încuie ușa de la intrare. Am strigat-o pe mama, cu sufletul cât un ghem, pentru că nu știam la ce mă puteam aștepta. Siguranța mea putea fi compromisă și aș fi fost singura vinovată, însă vocea ei venită din bucătărie îmi luminase inima din centrul său cel mai adânc și mă liniștise.
Dar mama habar nu avea că tata nu își dorea o simplă reuniune de familie. Era toată un zâmbet, îmbrăcată frumos, cu niște cercei sclipitori și lungi în urechi, în timp ce ne invita la masă. Pretextul tatălui meu a fost acela de a ne petrece puțin timp în familie, pentru că realizase câte lucruri făcuse greșit și voia să se revanșeze, să o luăm de la zero.
N-am fost suficient de naivă cât să îl cred, însă nici nu îmi puteam da seama de adevăratele sale intenții. Revederea cu femeia care mă crescuse aproape nouăsprezece ani fusese mai dureroasă față de cât îmi imaginasem și mă deconcentrase, pentru că acum știam că nu era mama mea biologică, însă mi-a fost teamă să aduc acel subiect în discuție.
Totul era fragil în jurul meu, iar eu mă simțeam ca un vârtej haotic de sentimente care putea distruge totul la cea mai mică scăpare. Mi-era teamă să n-o rănesc pe mama, dar îmi era teamă și pentru propria piele, pentru că nu o anunțasem decât pe Zoe că plecasem. Și îi spusesem unde, în caz de orice, însă nu mă prea bazam pe ea, având în vedere starea de ebrietate în care o lăsasem.
Îmi dădusem seama mult prea târziu despre ce avea să se întâmple.
Inima îmi bătea haotic în piept și îmi auzeam pulsul lovindu-mi în timpane. Știam că fiecare secundă putea fi mortală, însă nu mă puteam răzbuna pe Tyler pentru traficul londonez. Conducea mașina lui Ryan cât de bine putea în acea stare de amețeală care îl părăsise parțial în urma acelui mesaj nenorocit.
