Lighting

Capitolul 25. Privire de îndrăgostit

And in the middle of my chaos, there were you.

_____

— Vrei să spui că tu nu ești polițist? N-ai absolvit Academia?

Nu voiam să-l interoghez pe Harry, dar mi se părea normal să știu cu cine aveam de-a face.

Acesta și-a mutat privirea, părând a căuta răspunsul pe pereți.

— Uite, toate cunoștințele mele au venit direct din practică, mi-a mărturisit, băgându-mă mai mult în ceață. Ei știu de ce sunt în stare, de aceea m-au recrutat.

Un gol începuse să mi se formeze în stomac. Mă uitam la Harry și realizam că tot ce știam despre el primea un soi de actualizare ciudată.

— Am făcut psihologia. Cunosc tiparele umane mai bine decât oricare dintre ofițerii secției, iar ei sunt conștienți de asta.

Mă simțeam cumva stingheră, iar pașii m-au ghidat până aproape de tejgheaua aceea care despărțea bucătăria de camera de zi. Îmi țineam mâinile la piept, deci Harry își dădea ușor seama că sunt în defensivă.

— Trebuie să înțelegi că sunteți urmăriți de mai bine un an, mi-a spus, apropiindu-se puțin de mine. Mi-au dat cazul tatălui tău pentru că se simțeau depășiți, iar eu i-am asigurat că o să îl rezolv până la sfârșitul lunii.

Pe cât de mult simțeam că trebuia să mă interesez de cazul familiei mele, în acel moment identitatea lui Harry îmi părea mult mai importantă.

— Tu nu ai reușit să-i găsești pe răpitorii fratelui tău...

Nu mi-am mai continuat ideea, pentru că mi-am dat seama cât de prostesc suna. Se lăsase o liniște sumbră, iar privirea lui Harry se tulburase.

Știam că o dădusem în bară.

A înghițit în sec, și-a strâns pumnii, după care și-a întins brațele de-o parte și de alta a corpului meu, proptindu-se de tejghea.

Îl vedea că se luptă cu el însuși ca să rămână calm.

— Nu știi nimic, Iris. Povestea familiei mele e mai complicată decât am lăsat să vezi tu.

M-am încruntat. N-am dat înapoi.

— Atunci n-o mai simplifica, i-am sugerat, privindu-l fix în ochi. S-a îndepărtat rapid de mine, întorcându-și fața spre fereastră.

M-am apropiat încet de el, simțind un fel de căldură în sufletul meu care mă trăgea mai tare spre el.

Încă nu înțelegeam cum funcționam în preajma lui Harry. Nu puteam spune că reușea să mă pună la zid — temperamentul meu era prea asemănător cu al său ca să-i permită să facă asta — dar, cu siguranță, o altă latură a mea ieșea la suprafață. Una încăpățânată, dar plină de compasiune.

I-am analizat linia umerilor, brațele și spatele. Corpul lui Harry cu siguranță funcționa ca un tot unitar, n-ai fi putut să spui că se baza mai mult pe puterea dintr-un anumit braț, sau că se menajează ca să-și păstreze resursele. Harry pur și simplu părea că dă totul.

Mi-am așezat încet mâinile pe spatele lui, aproape de bază, analizându-i reacția. Am avut impresia că se detensionează, apoi mușchii brațelor i s-au încordat. Mi-am lipit obrazul de materialul tricoului său și mi-am înfășurat mâinile cu grijă în jurul lui.

— Vorbește cu mine, Harry.

L-am simțit ezitând. Din acea poziție mi-aș fi putut da seama de aproape orice schimbare a corpului său, însă în acel moment mă concentram doar pe ritmul alert al inimii lui.