„ - Și ce se întâmplă atunci când toate persoanele pentru care lupți dispar din viața ta? l-am întrebat cu ochii ațintiți spre spectrele minuscule de lumină. Luna era superbă, dar poate era doar din cauză că el mă învățase să-i privesc și impe...
nu uitați să votați, dacă v-a plăcut. mă ajută foarte mult.
I'll find a way to fix these broken pieces and let go
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_____
— Ai vrea să ieșim în grădină?
Mă întrebase Hendrix imediat după micul dejun, la douăzeci și șapte de ore de la acel incident care îl lăsase cu o sensibilitate în zona umărului. Nu făcea mișcări bruște și speranța înflorise în interiorul meu atunci când i-am auzit întrebarea. Dar știam că nu puteam fugi, chiar dacă el era ceva mai vulnerabil, în continuare avea gardieni pe la fiecare ieșire. Așadar, i-am acceptat lânced propunerea.
Definiția sa pentru grădină era definiția mea pentru un fel de livadă, ca și dimensiuni, însă erau predominante florile multicolore, alături de câțiva pomi fructiferi sezonieri. Nu aveam nicio legătură cu grădinăritul, însă ceea ce se întindea în fața ochilor mei era impresionant.
Sau cel puțin așa crezusem, până să avansăm până în dreptul serei impunătoare în care se găseau o multitudine de plante iubitoare de căldură și umezeală. Aerul era diferit, însă într-un mod plăcut. Mă simțeam în interiorul unui terariu plin de viață, care îmi depășise limitele imaginației. De o parte și de cealaltă se aflau plante cu flori de toate dimensiunile, doar în culori de roz și alb. Existau câteva structuri din lemn pe care se întindeau plantele agățătoare și inclusiv pe deasupra capului simțeam diverse frunze gâdilându-mi creștetul.
Aveam impresia că eram în paradis, într-un fel de Eden, grădina Raiului.
Hendrix stătea cu spatele la mine, ceva mai în față, cu mâinile încrucișate la spate. Purta din nou o cămașă lejeră, dintr-un material asemănător inului, într-o nuanță superbă de portocaliu pastel. Îl văzusem îmbrăcat în toate culorile în ultimele zile și nu puteam să mă decid asupra uneia singure care îi complimenta tenul. Toate păreau create pentru el.
Atenția i s-a îndreptat asupra unui bonsai de dimensiuni reduse, care era pus în capătul serei, pe un piedestal din sticlă. Deși nu părea să depășească mai mult de jumătate de metru, avea câțiva boboci de un roz pal. M-am apropiat de el, încercând să-mi dau seama de ce era punctul central al acestui terariu. Totul era superb, dar bonsaiul era pus cel mai bine în evidență.
— Are douăzeci și doi de ani, a vorbit încet, cu un zâmbet mic în colțul gurii. Mama a plantat semințele atunci când m-am născut.
Mi-am mușcat obrajii, de teama vreunei reacții mult prea expresive. Aș fi spus uau, pentru că nu mă așteptasem la o astfel de destăinuire, cum nu mă așteptasem nici la atâta vulnerabilitate în vocea lui Hendrix. Suna a sticlă spartă, de parcă simpla amintire i-ar fi provocat durere.
