Lighting

Capitolul 10. Atac de panică

Nu așteptam de la Harry să-mi răspundă la îmbrățișare. Nici măcar nu mă gândisem prea mult înainte de a face o asemenea mișcare, să-l iau în brațe venise ca un reflex ghidat de compasiunea mea. Abia atunci când i-am simțit mâinile încrucișându-se la spatele meu am redevenit conștientă de mine și de acțiunile mele. Însă nu m-am îndepărtat. Cumva, știam că el avea nevoie de puțin sprijin și cred că, într-un fel, și eu aveam.

Degetele lui nu s-au oprit într-un singur loc. S-au plimbat pe spatele meu cu mișcări ușoare, urcând tot mai mult spre părul meu. Am simțit cum și-a strecurat degetele chiar și prin el și a ajuns să-mi atingă ceafa. Piele peste piele. Furnicături și respirație alertă. Mâna lui rece mă făcea să cred că ardeam din cap până-n picioare, ceea ce nu m-ar fi mirat având în vedere cât de tare mă panicasem mai devreme. Putea fi un efect întârziat al tensiunii mele mărite, dar senzația oferită de atingerea lui era revigorantă.

M-am îndepărtat încet, atunci când am simțit că îmbrățișarea noastră devine mult prea intimă. Era oricum intimă, dar între noi se strecurase o comoditate stranie, ca între doi oameni care erau obișnuiți unul cu prezența celuilalt. Eu îl cunoscusem pe Harry cu câteva zile în urmă, iar o astfel de apropiere, atât de rapidă, îmi părea nepotrivită și imposibilă.

Mi-am ridicat privirea spre ochii lui. Erau strălucitori și îmi cercetau trăsăturile cu atenție. Nu mai simțisem o asemenea stinghereală de multă vreme.

— Deci, am început eu, cu vocea răgușită, îmi dai înapoi telefonul?

Știam din prima clipă că-l voi scoate pe Harry din acea stare care-l făcea să pară liniștit și relaxat, dar sperasem să nu adopte din nou comportamentul pe care-l detestam la el. Și din fericire, n-o făcuse. Inspiră adânc și își duse mâna la buzunarul blugilor, de unde mi-a scos mobilul intact. Mi l-a întins fără a mă privi în ochi.

— O să te ducă Elijah acasă, mi-a spus, îndepărtându-se de mine. S-a îndreptat spre ușa care ducea spre camera de zi, strigând numele prietenului său. N-a primit niciun răspuns.

M-am grăbit după el și am cercetat rapid camera în care nu se mai afla nicio persoană. Parfumul floral al lui Ember încă se simțea cumva în aer, deci nu plecaseră de mult timp, dar tot nu-mi venea să cred că plecase fără mine. Nici măcar nu mă anunțase că pleacă. Un soi de furie amestecată cu agitație mi-a cuprins corpul și m-a făcut să-mi strâng pumnii.

— Se pare c-o să dormi la mine în noaptea asta, a spus Harry, iar eu am simțit că cedez nervos.

— Ce?!

S-a strâmbat ca răspuns la țipătul meu și a ridicat indiferent din umeri, așezându-se pe canapea.

— Nu o să mai conduc acum, iar mașina nu ți-aș da-o ție niciodată.

Am simțit că mă înfurii mai rău.

— Pentru că sunt fată? Misoginule!

Deja îi pregătisem o listă impresionantă de insulte, înainte să-mi răspundă:

— Nu, nu sunt sexist, a zâmbit el răutăcios. Doar că pari un pic cam nervoasă ca să conduci și nu vreau să se întâmple vreo nenorocire.

Am pufnit.

— Ți-e teamă c-o să-ți lovesc mașina.

El și-a arătat dinții strălucitori într-un zâmbet larg. Și-a înclinat capul într-o parte și a plesnit din buze:

— Doar un pic. Dar n-o să pățești nimic dacă rămâi aici, nu mușc.

Avea un ton jucăuș și obosit, care tot a reușit să-mi trezească suspiciuni și amintiri neplăcute. Mi-am simțit stomacul strângându-se, iar mâinile au început să-mi tremure din nou. Camera spațioasă s-a făcut brusc mai mică, iar privirea mi s-a încețoșat. Simțeam că mă înțeapă pieptul. Simțeam că mă sufoc. Simțeam nevoia să plâng pentru că eram atât de slabă și de incapabilă de a mă controla. Picioarele mi s-au înmuiat, însă nu m-am prăbușit ca mai devreme. Am apucat chiar să-l văd pe Harry cum se ridică confuz din locul său și vine prudent spre mine.