Lighting

Capitolul 11. Jaf

— Serios? Și vrei să spui că n-ai avut niciodată o mahmureală sănătoasă?

Kendall părea de-a dreptul revoltat și îl făcuse pe bishonul mătușii mele să mârâie nemulțumit în poala lui. Era de ajuns că blondul îi furase locul de drept, să mai și țipe aproape de urechile animalului era deja inadmisibil.

— Niciodată. M-am îmbătat de câteva ori, dar doar am dat la boboci, nu știu cum e să te simți aiurea următoarea zi, a răspuns fratele meu, rezemându-şi spatele de spătarul împletit al scaunului.

— Frate, Ryan, dacă eram și noi așa, viața era mai ușoară, surâse Kendall, iar brunetul îl aprobă amuzat.

Era o atmosferă plăcută, ca una pe care o găsești între membrii unei familii sau între prietenii apropiați. Şi era cumva ciudat, pentru că nu eram prietena apropiată a niciunuia dintre cei prezenți.

Kendall era un măscărici care ştia să destindă atmosfera, Lissa era o fată tăcută de care nu știam decât că e studentă la medicină, Zoe şi Ryan erau doi frați cu o relație total opusă față de cea pe care o aveam eu şi Jay.

Şi totuși, îi invitasem pe toți în curtea mătușii mele, tocmai pentru a ne cunoaște mai bine.

Kendall şi Ryan păreau să se apropie de fratele meu cu atâta ușurință, în timp ce eu şi fetele abia dacă schimbaserăm două vorbe.

Stăteau de-o parte şi de alta a mea, iar băieții stăteau pe partea cealaltă a mesei din foişor. Jayden stătea în fața mea şi era sorbit din priviri de Zoe, care nu-şi abținea deloc interesul şi așa vizibil. Iar minunatul meu frate îi dădea apă la moară cu zâmbetul lui perfect pe care nu ezita să şi-l etaleze.

M-am trezit de multe ori făcând paralele mintale între Jay și Harry, de la aspectul fizic, la atitudine și până la micile detalii care îi făceau unici. Mi se păreau atât de asemănători, când ei erau diametral opuși.

Jayden era un cuceritor, așa cum era și Harry indubitabil, dar aveau tehnici de abordare diferite. Cel puțin, așa voiam să cred. Îl vedeam pe Jay zâmbindu-i tot mai des lui Zoe și știam că nu era vorba doar de politețe, dar nu l-aș fi văzut vreodată luând-o cu forța de lângă prietenii ei.

Desigur, nu puteam să-i compar pe Jay și Zoe cu mine și Harry. Pe de-o parte, pentru că nu exista un mine și Harry la nivelul de flirt, pe când între ei doi preziceam un viitor destul de drăguț împreună, iar pe de altă parte, pentru că Harry nu era Jay. Iar în viziunea mea, un iubit ca Jay era iubitul perfect.

De prin clasa a noua, de când scăpase de coșuri și începuse să se aranjeze și să se îmbrace cu mai multă atenție, începusem să-l văd ca pe un băiat perfect. Eram conștientă că încă avea o grămadă de defecte, dar stilul lui de a evolua în mod constant și de a trece peste toate punctele slabe, ei bine, îl făceau cu adevărat atrăgător.

Și Harry era atrăgător, dar avea o doză prea mare de aroganță pentru gustul meu.

— Și crezi că ar trebui să fac eu primul pas?

Întrebarea lui Zoe a ajuns pe la urechile mele, deși îi era adresată Lissei. Amândouă se aplecaseră puțin și șușoteau în fața mea, stând rezemate de câte un cot pe masă.

Mi-am ridicat o sprânceană amuzată, intuind deja despre ce e vorba.

— Eu zic ca da, i-am șoptit, deși băieții nu erau atenți la ce vorbeam noi. Dacă vrei, pot și eu să trag câteva sfori pentru tine.