Lighting

Capitolul 2. Anderson

Nu erau multe lucruri de care mă temeam, înafară de păienjeni și de trecerea mult prea rapidă a timpului, însă eram gata să adaug un nou lucru pe acea listă imaginară.

Înțepenisem de teamă, cu privirea ațintită la fratele meu care, în acel moment, părea reflexia mea în oglindă. Ochii lui heterocromi mă priveau plini de confuzie și îngrijorare, în timp ce își strângea pumnii în încercarea vizibilă de a rămâne calm.

Aveam noroc că nu apăruse instinctul de a țipa, deoarece, cu siguranță, mama ar fi fost aici cu orice lucru mai mare decât un măr care putea fi folosit drept armă. Obişnuia să exagereze puțin cam mult şi să fie extrem de protectivă.

Îmi mușcam ritmic fiecare buză, până simțeam straturile protectoare subțiindu-se. Jayden se mișcă încet din cadrul ușii apropiindu-se, cu grijă, de locul în care stăteam.

— Iz, șopti el cu teamă, întinzând o mână spre mine. Am răsuflat, parțial ușurată, la auzul apelativul pe care îl folosea încă de când învățase să vorbească. Iz, ești... ești în regulă?

Părea să caute ceva pe fața mea, probabil un semn de aprobare, care întârzie să apară. Am clătinat ușor din cap, asigurându-l că eram bine, însă că habar nu aveam ce s-a întâmplat.

— A părut... a părut că acel fulger a trecut prin tine. M-am cutremurat la auzul vorbelor sale, speriată de-a dreptul.

Îi văzusem lumina orbitoare imediat în fața ochilor, însă nu simțisem vreo atingere, oricât de mică. Am inspirat adânc, dând vina în gând pe o iluzie optică. Era imposibil să mă fii atins, pentru că aș fi fost moartă. Și era imposibil să fie cu adevărat în cameră, atâta timp cât sticla de deasupra capului meu era intactă. Nu avea niciun sens.

— Haide să coborâm, bine? l-am întrebat încet, apucându-l de brațul bronzat. Îi invidiam culoarea pielii, era nuanța la care orice fată visa, inclusiv eu. Aveam aspecte total diferite, însă caracterele asemănătoare, ceea ce ne crease în ultimii ani o legătură incredibil de strânsă.

Ținuse locul celei mai bune prietene după prima mea despărțire, iar după perioada aceea, devenise și mult mai protector cu mine, chiar dacă el era mezinul familiei. Avea 17 ani și mă depășise în înălțime, avea o constituție atletică, moștenită de la tatăl nostru și o pereche de ochi superbi furată de la mama noastră. Îl iubeam mult.

Încuviință, fără a sta pe gânduri și mă apucă de după umeri, direcționându-mi corpul spre ieșire. I-am simțit mâna alunecând pe spatele meu într-o mișcare liniștitoare, ce îmi potoli respirația neregulată până ne-am afișat în camera de zi.

În capătul scărilor era un întrerupător pornit, însă lumina nu se revărsa de nicăieri. Tata și unchiul meu nu se aflau prin preajmă, însă cele două femei, dubios de relaxate, încă vorbeau despre o întâmplare a unei rude îndepărtate. Mi-am rotit ușor ochii, uitându-mă peste umăr la fratele meu. Nu părea prea încântat de ceea ce vedea.

Mi-a întors o privire amuzată, înainte de a vorbi spre mama noastră:

— Mamă, nu mâncăm şi noi ceva?

***

M-am trezit buimacă, mult mai devreme decât de obicei. După întâmplarea de noaptea trecută, nu aveam de gând să dorm în fosta cameră a verișorului meu, așa că am dormit cu Jayden, în prima cameră de la etaj.

Patul era mare, însă mărimea lui era exagerată pentru camera micuță, pictată în nuanțe de gri. Pe peretele dinspre vest era atârnat un tablou viu colorat, ce nu părea stilul verișorului meu, însă am presupus că nu fusese nici creat, nici cumpărat de el.