Lighting

Capitolul 21. Dualitate

— Vă rog să luați un loc pe canapea, domnișoară Anderson.

Felul în care mi se adresa Harry era de-a dreptul comic, luând în considerare ipostaza în care ne aflam acum mai puțin de o oră. Iar situația cu care neconfruntam era demnă de premiul pentru cel mai prost scenariu.

Era îmbracat lejer, într-un tricou negru și pantaloni de aceeași culoare și mă întrebam când avusese timp să meargă acasă să se schimbe.

Dar nu asta era cea mai mare problema a mea acum.

Băiatul de care-mi plăcea era sub același acoperiș cu părinții mei, într-o ipostază pe care n-aș fi visat-o niciodată. Din ce prinsesem din frânturile de conversație, Harry era aici în calitate de detectiv și le luase declarații mamei și tatălui meu, cât și unchiului și mătușii mele.

Urmam eu și Jayden. Nu credeam că pot să fiu mai agitată.

Am mers eu prima în dormitorul de oaspeți cu Harry, pentru a avea o discuție confidențială, conform protocolului. Când a închis ușa în urma noastră, aproape că mi-a venit să țip.

— Ce mama dracu e asta?

Adevărul este că nu-mi imaginam că locul lui Harry de muncă consta în așa ceva. Unchiul lui era un nelegiuit, fratele lui la fel, era posibil ca el să fie un organ al legii? Era posibil să-i acopere pe cei doi de mâna poliției? Nu știam ce ar mai fi trebuit să cred.

Harry a venit în dreptul meu, prinzându-mi mâinile într-ale sale. Când am făcut contact vizual cu el, în privirea lui nu se mai distingea nicio urmă din formalitatea de mai devreme. Era din nou privirea cu care mă obișnuisem: pasională, acerbă, misterioasă.

— Știu că am multe explicații de dat, dar momentan trebuie să ai încredere și să te adaptezi rapid, mi-a spus, cu voce joasă. Unchii tăi au fost jefuiți, eu am fost repartizat pentru cazul ăsta și trebuie să-ți mai iau ție și lui Jayden declarație, după care fac niște fotografii judiciare și plec. Ce-i important, a continuat, făcând o pauză, familia ta nu trebuie să afle de legătura noastră și în special de ipostaza în care ne-am întâlnit. Eu sunt un necunoscut, iar tu n-ai nicio treabă cu mine.

Îmi spunea totul cu așa o ușurință, că aproape îl credeam. Mi-aș fi dorit să-i pun o grămadă de întrebări, dar știam că nu avem timp de așa ceva.

— Te rog să ai grijă cu tatăl tău, bine? Ai grijă să nu fii folosită sau-

— Stai, ce?

De la a-l bate pe Jayden și la a se folosi de mine era cale lungă, dar tot nu mă mai putea mira nimic. Și totuși, de ce aveam impresia că Harry știa mai multe despre familia mea decât știam eu?

— De data asta doar eu pun întrebările, mi-a răspuns și n-am putut să trec cu vederea nota răutăcioasă din tonul lui. Doar... ai grijă.

Și-a așezat mâinile pe obrajii mei, iar acea energie statică mi-a tresărit din nou pe piele.

— Trebuie să fii în gardă. Și oricât îmi doresc, momentan nu te pot ajuta. Trebuie să te descurci singură.

N-am apucat să-i mai spun nimic, deoarece a deschis ușa și mi-a făcut semn să îl urmez. Aveam impresia că totul se întâmplă prea repede ca să pot face față, și totuși m-am trezit din nou în camera de zi, cu Jayden aproape de mine și cu Harry pregătit să plece.

— Pentru moment este suficient, a concluzionat el, strângând mâna cu tatăl meu.

— Să ne anunți de îndată ce aflii ceva, tinere, i-a replicat tatăl meu și mi-a venit să râd.