„ - Și ce se întâmplă atunci când toate persoanele pentru care lupți dispar din viața ta? l-am întrebat cu ochii ațintiți spre spectrele minuscule de lumină. Luna era superbă, dar poate era doar din cauză că el mă învățase să-i privesc și impe...
If it's meant for you, that you decide. You create your own reality.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_____
În ultimele minute îmi reevaluasem viața și mă gândeam serios la o posibilitate de o schimba cu a oricărei alte persoane, însă realitatea mă lovea iar și iar, fără milă: trebuie să te aduni și să-i faci față, orice ar fi.
Iar eu eram una dintre fiicele preferate ale Universului, întrucât aveam atâtea persoane pe care mă puteam baza.
Când Tyler ne spusese mie și lui Harry că Ryan fusese reținut de poliție, cu toții știam că nu ne mai puteam ascunde. A fost nevoie de ceva muncă de convingere în ceea ce îl privea pe Harry, pentru că nu voia nici în ruptul capului să mă apropii de secție într-o perioadă atât de agitată, însă, din nu știu ce motiv, Tyler mă ajutase să îl înduplec, argumentând că era mai bine să fiu cu ei decât să fug singură și să mă predau când ei nu puteau interveni.
Nu mai vorbisem direct cu el de când îi spusesem că îl iubesc pe fratele său, însă nici el nu mai încercase să se apropie în vreun fel de mine. Păstra o distanță amicală, într-o oarecare măsură, și eram ușurată, pentru că n-aș fi putut face față și tachinărilor lui Tyler în fața lui Jayden.
Inima mi se zbătea în piept în timp de Harry conducea cu grijă spre departamentul unde înțelesesem că se aflau Ryan, Zoe și Jayden, alături de cine știe câți polițiști îi interogau. Îmi mușcam buzele de nervi, gândindu-mă la stadiile prin care erau nevoiți să treacă prietenii mei doar pentru că mă cunoșteau pe mine, iar familia mea era, aparent, un interes național.
Harry nu îmi mai spusese nimic despre pista pe care voia să o urmeze, legată de acel necunoscut cu care întreținea tatăl meu convorbiri de ore întregi, însă știam că nu se mai putea concentra pe acele detalii. Vedeam în fiecare mișcare a lui că era preocupat de cu totul altceva, iar de fiecare dată când mă privea, îmi dădeam seama că eu eram acel altceva. Harry voia să mă țină în siguranță, departe de interogatoriul poliției care mi-ar fi putut declanșa un atac de panică, însă ce nu știa el era că, într-o oarecare măsură, depășisem posibilitatea de a avea unul datorită lui Tyler. Contactul atât de brusc cu persoana lui mă vindecase, în mod surprinzător. Nu știam dacă acum riscul unui atac de panică putea fi cu totul exclus, însă trebuia să recunosc că eram puțin mai liniștită. Dacă îi făcusem față lui Tyler, puteam face față și unui interogatoriu.
Cel puțin, așa gândisem până să pătrund în sala mică și rece, unde urma să mărturisesc tot ce știam.
Bărbatul din fața mea era același de care fugisem împreună cu Harry. Figura lui îmi părea la fel de înfricoșătoare ca atunci, iar lumina provenită de la becul de deasupra noastră îi împrăștia pe față niște umbre stranii, deformându-i chipul.
Buzele îi erau subțiri și crăpate, înconjurate de păr facial ras recent, care îl făcea și mai respingător pentru mine.
— Trebuie doar să cooperezi, mi-a spus el, cu voce joasă. Și nici n-o să știi când se termină.
