Lighting

Capitolul 19. Hunter

Să ții supărare pe singura persoană care a fost alături de tine în toate momentele cruciale ale vieții tale poate fi... destul de dificil.

Tocmai de aceea lăsasem orgoliul de-o parte atunci când din strânsoarea brațelor lui Harry am ajuns în ale lui Jayden. Mi-am spus că el era unica persoană căreia îi știam clar intențiile, și nu avea niciun rost să îi port pică pentru ceva ce nici măcar nu știam dacă era adevărat. Dar și dacă ar fi fost, tot exagerasem puțin cu supărarea.

Strânsoarea lui Jayden era copleșitoare, de parcă nu mă mai văzuse de ani de zile, când, în realitate, nu trecuseră mai mult de 24 de ore.

M-a analizat din cap până în picioare, apoi mi-a sărutat tâmpla și m-a strâns din nou în brațe.

Mi-am dat seama că cel mai probabil el și Harry făceau schimb de priviri și mă simțeam la mijloc, la propriu și la figurat.

— Kendall nu știe decât că am trecut printr-o perioadă grea, mi-a șoptit, încercând să se ferească de cealaltă prezență masculină. Nu știe niciun detaliu. Nu te-aș trăda, Iris.

Și îl credeam, dar nu regretam că fugisem noaptea trecută. Tot acel amalgam de emoții negative îmi oferise șansa de a accepta că ceva se întâmpla între mine și Harry. Datorită furiei de noaptea trecută, îmi dădusem seama că Harry era cel care mă ajuta să mă liniștesc. Ceva ieșise bun din toată situația neplăcută, chiar dacă încă nu vorbisem direct despre sentimentele noastre. El știa că simt ceva, iar eu știam că acel ceva e reciproc. Iar momentan, era suficient.

— Nici măcar nu mai contează, mi-am asigurat fratele, având grijă să cobor tonul, ca să nu creadă că mă destăinuisem lui Harry. Poate eu începeam să am încredere în el, dar fratele meu nu părea s-o facă. Ai vorbit cu mama?

Jayden a părut puțin luat prin surprindere de schimbarea subiectului, dar s-a adaptat repede.

— Da, i-am spus că vrem să stăm o vreme departe din cauza episodului cu tata.

Jayden nu-și mai dăduse seama că trebuia să-și coboare tonul și și-a mușcat buzele între ele când a realizat că Harry a auzit un detaliu al vieții noastre. L-am strâns încurajator de mână, încercând să-l fac să se liniștească. Era prea încordat.

— Ar trebui să plecăm, și-a dres vocea apoi, uitându-se scurt la Harry. Am crezut sincer că îi va mulțumi că a avut grijă de mine, însă doar i-a întins mâna în semn de salut.

Harry s-a uitat ușor amuzat la amândoi, după care i-a strâns mâna fratelui meu.

L-am asigurat pe Jayden că o să vin și eu la mașină, imediat ce îmi iau rămas bun de la Harry. Nu a comentat, dar expresia feței lui mi-a dat de înțeles că nu-i convenea.

Când am rămas doar cu Harry, primul instinct a fost de a-l lua în brațe, însă am fost oprită de soneria telefonului său. L-am urmărit atentă cum își scoate telefonul din buzunar și se încruntă la vederea apelantului.

— Ce e, Dean?

Vocea lui Harry era neutră, dar tindea spre o notă de iritabilitate.

— Chiar acum? A întrebat, încruntându-se. Bine, ajung acolo în douăzeci de minute.

A închis apelul și s-a uitat la mine, în timp ce și-a așezat telefonul în buzunar.

— Mersi pentru tot, i-am spus, simțindu-mă brusc inconfortabil. Trăsăturile lui se înăspriseră și nu știam dacă mai era potrivit să îl îmbrățișez.

— Oricând, a răspuns sec, iar când mă pregăteam să plec, m-a apucat de mână și m-a tras aproape de pieptul lui. Nu te îngrijora, mi-a șoptit aproape de ureche, între noi totul e bine.