PROLOGCerul se despică în două deasupra maşinii negre al cărei motor abia pornise. Lumina orbitoare, ce nu dură mai mult de o fracțiune de secundă coborî şi se aprinse într-o flacară desprinsă din cel mai îndepărtat colț al iadului.
Se auziră două trosnituri, urmate de altele două la un interval scurt de timp şi finalizate de un bubuit asurzitor, ce o făcu pe Iris să tresară îngrozită.
Ştia ce se întâmplase, iar realizarea faptului că ea provocase nenorocirea din fața ochilor ei îi paraliză corpul.
Doar buzele îi tremurau, ştiind că trebuia să strige un nume simplu, însă gâtul uscat nu-i permitea luxul de a scoate vreun sunet.
Însă mintea îi vuia de amintiri şi de sunetul vocii lui. Vocea pe care o auzise cu doar un minut înainte, gravă, răstită şi extrem de furioasă.
Pământul păru să se clatine, pentru a o zdruncina puternic, spre conştientizarea gravității situației. Trebuia să facă ceva, să strige după prietenii ei aflați la petrecerea de reuniune a foştii găşti, să fugă în căutarea unui extinctor, să sune după o ambulanță, însă paralizia momentului nu o slăbea.
Fața începu să îi ardă, iar ochii să îi lăcrimeze, din cauza flăcărilor înalte ce cuprinseră Mustangul de epocă cu repeziciune.
Iar când o lacrimă îi alunecă pe obraz, plină cu durerea şi frustrarea ce parcă îi răşchetară pielea în drumul spre bărbie, inima începu să îi bubuie în piept, iar ea strigă numele ce îi devastase existența:
- Harry!
_______
nu m-am putut abține, a trebuit să încep şi povestea asta şi da, este cu harry styles şi nu, nu-i schimb numele pentru că e o persoană mult prea bună for this damn world so yas.
SPER SĂ VĂ PLACĂ. ceva la modul ăsta atât de grav n-am mai scris până acum, deși era ceva tare popular pe wattpad cândva. daaar voi încerca să aduc câteva lucruri tare interesante, zic eu.
oricum, sper să văd câteva păreri curând.
take the risk.
♧
03.09.2017
_____
CITEȘTI
Lighting
General Fiction„ - Și ce se întâmplă atunci când toate persoanele pentru care lupți dispar din viața ta? l-am întrebat cu ochii ațintiți spre spectrele minuscule de lumină. Luna era superbă, dar poate era doar din cauză că el mă învățase să-i privesc și impe...