„ - Și ce se întâmplă atunci când toate persoanele pentru care lupți dispar din viața ta? l-am întrebat cu ochii ațintiți spre spectrele minuscule de lumină. Luna era superbă, dar poate era doar din cauză că el mă învățase să-i privesc și impe...
In the wrong light, you'll always seem to be the villain.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_____
Capul îmi plesnea, iar aerul ce îmi intra pe nări era rece și umed, de parcă m-aș fi aflat într-un subsol.
Era întuneric, iar simțurile, deși se voiau a fi în alertă, mi-erau amorțite.
Spatele mă durea și m-am întors pe o parte, simțind sub buricele degetelor textura neșlefuită a podelei din beton.
Mi-am tras nasul. Știam că urma să răcesc.
Frânturi din ultimele clipe de conștiență îmi apăreau în spatele pleoapelor și nu încercam să le opresc, oricât de dureroase ar fi fost. Aveam nevoie să retrăiesc acele clipe. Să analizez, să înțeleg, să văd unde greșisem sau ce îmi scăpase.
Dar mintea îmi era goală, de parcă se scurtcircuitase și acum încerca, în zadar, să repornească. Ceva nu era în regulă, îmi simțeam funcțiile vitale încetinite, deși inima îmi bătea cu putere în piept, reverberând până în timpane. Aveam impresia că se auzea în toată încăperea, însă știam că era doar o iluzie.
Trăiam în iluzii. Atât de multe iluzii.
Mi-am trecut mâna peste piept, asigurându-mă că nu aveam nicio rană deschisă prin care să mi se scurgă toată energia. Nu găsisem nimic, însă camera continua să se învârtă cu mine și încercam să plâng, însă nu reușeam, globii oculari îmi erau uscați. Eram înghețată.
— Iris!
Am tresărit, auzind vocea fratelui meu, Aaron, înainte de a pierde contactul cu realitatea. Momentul mi se desfășura în memoria auditivă la nesfârșit și aș fi vrut să strig să se oprească, însă nu mai aveam putere. M-am ghemuit cât de bine am putut și am realizat că fiecare mușchi îmi pulsa dureros, de parcă aș fi fost lovită sau strivită de-a dreptul.
Îl pierdusem pe Jayden, îl pierdusem pe Harry. Tyler nu renunțase la mine, iar Aaron încercase, în zadar, să mă țină în siguranță.
Abia atunci când gândul îmi zburase prin minte am simțit pieptul arzându-mi. Realizând tot ceea ce se petrecuse în ultimele zile, am clacat, iar lacrimile au părut că vin să-mi curețe toate rănile și cuvintele nespuse. Simțeam șiroaiele adunându-mi-se sub bărbie, lăsând în urma lor fiori ca niște flori de gheață, care aproape mă curentau. Îmi simțeam sufletul apăsat de vină și de frustrare, dar nu m-am exteriorizat vocal. Am tăcut, plângând în liniște, într-o surditate înspăimântătoare.
