„ - Și ce se întâmplă atunci când toate persoanele pentru care lupți dispar din viața ta? l-am întrebat cu ochii ațintiți spre spectrele minuscule de lumină. Luna era superbă, dar poate era doar din cauză că el mă învățase să-i privesc și impe...
Love will destroy you. Piece by piece, till you're just skin and bone.
When it happens, look at the one you love. He should be destroyed, too.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
*
Ar fi fost multe lucruri la care m-aș fi așteptat. M-aș fi așteptat ca Ember să aibă vreo criză, Kendall să facă vreo glumă proastă sau ca Elijah să îl înjunghie pe Harry pe la spate. În acele momente, mă așteptam la orice.
Totuși, nu mă așteptasem ca Terrance să ne ușureze atât de tare munca. Nu știam ce făcuse sau cu cine vorbise, însă m-am trezit cu figura lui aproape părintească de după colțul ușii, spunându-ne că puteam pleca acasă. Cu Elijah.
Ar fi trebuit să fiu ușurată? Cu siguranță nu. Deși nu era chiar problema mea, știam că Elijah fusese eliberat pe nedrept, iar în cazul lui puteau fi o mulțime de alți infractori.
Dar Elijah era prietenul lui Harry, iar eu știam mult prea puține detalii ale vieții lui ca să îl pot judeca. Nu știam în ce era implicat, cum nu știam nici dacă cineva chiar avea să-i facă rău dacă nu urma anumite ordine.
Tot ce știam era că voiam să am câteva momente de liniște.
Și într-un fel, le-am avut. După ce l-am lăsat pe Kendall în fața motelului unchiului său, am mers împreună cu Harry, Zoe și cei doi amorezi spre trenul lui Ryan. Erau atâtea probleme de rezolvat și îmi părea că nu făceam nimic altceva decât să ne afundăm în tot mai multe.
Tatăl meu, relația mea cu frații Styles, iar acum, Elijah. Chiar dacă aș fi vrut să nu mă implic emoțional, era aproape imposibil. Ember era prietena mea, chiar dacă ultima perioadă pusese praf peste apropierea noastră.
Apoi era Jayden, de care nu mai știam nimic. Nu puteam să îl condamn pentru nervii de mai devreme, însă nici să îi văd rănile lui Tyler nu mă făcuse să mă simt mai bine.
Stătea în același loc în care îl văzusem ultima dată: aproape de scaunul exterior al mesei dreptunghiulare. Ryan era aproape de el și știam că încerca să țină o oarecare distanță între noi doi.
Așa cum mă așteptasem, privirea lui a poposit asupra mea și, dintr-un motiv necunoscut, nu am putut rupe prea ușor contactul vizual. Trecerea timpul încetise câteva momente și am simțit corpurile prietenilor mei răspândindu-se în interiorul spațiului mic, însă îmi părea că privirea lui Tyler era mai puternică decât orice se întâmpla în jurul meu.
Am suspinat din cauza frustrării, căci știam că erau atâtea lucruri pe care voia să mi le împărtășească în acel moment.
Apoi mi-am desprins privirea dintr-a lui și, efectiv, m-am izbit de o altă realitate.
