Lighting

Capitolul 13. Mustang

Ryan m-a apucat de braț și m-a tras mai aproape de el, dar eu mi-am întors capul pentru a observa cele trei mașini care parcau undeva aproape de locul în care stăteam noi. Mi-am încleștat degetele pe paharul în care încă mai aveam jumătate din băutura pusă de Kendall și m-am dat un pas mai în spate instinctiv, atunci când am recunoscut mașina lui Harry.

Nu trebuia să-mi fie frică de el. Îmi petrecusem câteva ore bune singură cu el și nu îmi făcuse nimic, ba chiar mă ajutase să trec peste două atacuri de panică. Singurul lucru rău era că știa acest detaliu al vieții mele și, cumva, mă avea la mână cu el.

- Comportă-te normal, mi-a zis Ryan printre dinți, când motoarele mașinilor s-au oprit. Nu-i răspunde la provocări.

Am continuat să privesc Mustangul și cele două R8-uri de parcă n-aș mai fi văzut astfel de mașini în viața mea. Și într-un fel, chiar nu mai văzusem. Nu văzusem în realitate ultimul tip de mașină niciodată, cum nu văzusem niciodată un Mustang de un negru atât de strălucitor. Era mult prea puțină lumină în jur, dar mașina aceea ieșea în evidență de la kilometri depărtare. M-am gândit pentru o secundă cum ar fi fost să o conduc și aproape mi-am vărsat singură băutura în cap.

Prima dată în aria mea vizuală a apărut Harry, cu mersul lui lejer și precis, apoi mi-a sărit în ochi un tip cu părul roșu ca focul, urmat de ultimul căruia îi străluceau niște piercing-uri în urechi și în buza inferioară. Am strâmbat ușor din nas la vederea celor doi, deși eram obișnuită cu astfel de imagini. În San Francisco vedeai cam pe fiecare stradă cel puțin doi indivizi care ieșeau în evidență prin aspectul lor fizic extravagant, dar contrastul dintre ei și Harry era deranjant.

Tipul cu păr roșu îmi aducea cumva aminte de Kendall, și nu l-aș fi văzut niciodată pe Harry în preajma unuia ca prietenul meu aerian. Iar cel cu piercing-uri îmi dădea fiori pe șira spinării, prin postura sa impunătoare și prin expresia încordată a feței. Îmi dădea impresia că tocmai a omorât o persoană și căuta o nouă potențială victimă. Pe când Harry... Harry îmi dădea un alt soi de fiori. Când îl priveam, nu pericolul din jurul lui îmi atrăgea atenția, ci complexitatea personalității și felul de a percepe lucrurile, pentru că știam că era mai mult decât voia să pară.

I-am văzut duritatea, șiretenia, calmul și perspicacitatea. Iar el le camufla pe toate printr-o aroganță ieftină.

Cei doi prieteni ai săi s-au îndreptat către petrecere, după ce Harry le dăduse de înțeles că va veni spre mine și Ryan.

Am luat în considerare posibilitatea de a fugi și de a mă ascunde cu Ryan pe undeva, poate chiar să plecăm acasă, dar mi-am dat sema cât de penibil ar fi arătat mișcarea asta.

Am inspirat adânc aerul în piept și mi-am mușcat buza inferioară când am simțit aroma de scorțișoara ce prevestea apropierea lui Harry. Mi-am dat seama că priveam în gol abia când lumina ce provenea din centrul petrecerii a fost acoperită de corpul masiv al lui Harry.

Acum chiar mi se părea întuneric.

Ryan s-a încordat lângă mine și l-a privit cu o expresie neutră, în timp ce Harry i-a zâmbit răutăcios.

- Salut, Ryan.

Am înghețat de uimire. Nu aveam habar că Harry chiar se ostenise să îi memoreze numele lui Ryan. Știam de când am ieșit la My father's moustache că Harry ieșea uneori în grupul lor, datorită lui Elijah, însă nu credeam că Harry chiar era prezent spiritual în conversații. Încă nu-mi părea genul de persoană care ar fi ieșit cu un asemenea grup de oameni.

- Harry, vorbi și Ryan, cu tensiune în voce. Zâmbetul lui Harry se lăți și mai mult.

- Te-ai făcut gardă de corp? Să știi că n-o mănânc.