Capitolul 32. Natural

241 22 0
                                    



Whatever happened in the past, it's in the past. You can't lose a memory, but you can lose someone.

 You can't lose a memory, but you can lose someone

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.







— Ce dracului a fost în capul tău?!

Dacă reușisem să calmez spiritele și totul se desfășurase într-o manieră liniștită pe durata întoarcerii noastre din Buenos Aires, atunci când Harry a intrat în vagonul trenului și a văzut-o pe Zoe stând la masă cu Tyler, a părut că o ia razna.

În ultimul timp fusese foarte încordat și impulsiv și știam că în mare parte era vina mea, întrucât îl târâsem în toată nebunia aceasta.

Tyler își învârtea lejer o țigară printre degete, în timp ce Zoe se luminase la față atunci când ne-a văzut pe toți intrând pe ușă. Nici nu mai știam la cine țipase Harry, șocul resimțit în urma revederii surorii lui Ryan fusese prea mare.

Părul ei era mai închis la culoare și avea niște străluciri violet în el. Avea obrajii rozalii și ochii aranjați cu un fard discret și mascara. Purta o fustă albă, vaporoasă și un top violet, care îți lua ochii. Și multe, multe accesorii argintii.

A sărit în brațele fratelui său care s-a uitat prostit la ea imediat după îmbrățișarea scurtă.

— Zoe?! Ce cauți tu aici?

Tonul lui Ryan nu era furios, doar confuz și agitat. Se uita la sora lui și încerca să înțeleagă cum era posibil ca ea să se afle în sanctuarul băieților care devenise tot mai puțin personal.

— M-am întâlnit cu el în centru, a spus nevinovată, arătând spre Tyler care nu schițase nimic. El m-a adus aici ca să te aștept, pentru că n-ai răspuns la telefon, a continuat, acuzator.

Harry a pufnit și și-a apucat fratele de gulerul tricoului, ridicându-l din comoditatea scaunului său. Îl privea cu ură, iar asta mă măcina pe interior. Era posibil să îi fi indus sentimente negative lui Harry vis-a-vis de fratele său doar pentru că îi mărturisisem ce mi-a făcut?

Începeam să îmi reevaluez viața și deciziile pe care le luasem în ultima vreme și nu știam ce să cred despre mine. Eram mai bună decât Tyler dacă întorceam frații unul împotriva celuilalt? Era crima lui mai gravă decât a mea? Posibil, dar nu mă făcea să mă simt mai ușoară.

Harry îl iubea pe Tyler. În prima zi, când mi-a povestit despre felul în care fuseseră despărțiți, am realizat cât de mult ținea el la familia lui. Și cât de importantă era, de fapt, familia.

Am avut tot ce mi-am putut dori vreodată, părinți iubitori și un frate incredibil. Când am pierdut echilibrul din cauza tatălui meu, aproape cedasem. Poate și Harry avusese un moment de slăbiciune după ce îi pierduse pe Tyler și Aiden, poate și el avea nevoie de susținere, iar toată acea alură plină de duritate era doar o prefăcătorie. Poate acum avea nevoie de Tyler mai mult decât oricând, iar din cauza mea, relația dintre ei doi putea fi în cel mai grav punct de până acum.

LightingUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum