Lighting

Capitolul 26. Tensiune

But before you try to put me down, remember how much stronger i can rise

______

Poate dacă merg să discut cu tata o să primesc niște răspunsuri.

Mă tot gândeam la asta în timp ce priveam absent pe geamul fumuriu al mașinii. Nu trecuseră mai mult de zece minute de când eu și Harry plecaserăm din acel apartament și încă simțeam cumva gustul agitației post-atac de panică, însă mă întorsesem la a-mi pune întrebări și a-mi face scenarii.

Putea tatăl meu să fie atât de crud? Era corect să mă încred în vorbele unei persoane pe care o cunoșteam de o săptămână? În fond, acuzațiile la adresa tatălui meu erau grave și ar fi fost nevoie de câteva dovezi înainte de a le putea crede adevărate.

— Dacă știți planurile tatălui meu, de ce nu-l arestați? l-am întrebat pe Harry, care era atent la trafic.

— Pentru că avem nevoie de dovezi solide, mi-a răspuns, trecându-și mâna prin păr. Acum câteva săptămâni am prins o discuție telefonică dintre tatăl tău și un posibil cumpărător, am înregistrat-o și credeam că putem în sfârșit să îl arestăm, dar înregistrarea a dispărut. Atunci am început să credem că avem o cârtiță printre noi.

— Și fuga cu mine nu-ți cam oferă titlul de cârtiță?

Harry și-a întors scurt privirea spre mine. A surâs.

— Eu am fost prima lor presupunere, a mărturisit, îndreptându-și din nou atenția spre drum. Toți îmi cunosc trecutul și cred că sunt un fel de spion al unchiului meu.

— Ce treabă are unchiul tău cu tatăl meu? l-am întrebat repede, copleșită. Am văzut că-și mușcă buzele și ezită să răspundă.

— Unchiul meu e un nelegiuit, tatăl tău la fel. Nelegiuiții se înțeleg între ei.

— Atunci când nu încearcă să se omoare, am mormăit, iar Harry m-a aprobat, fără a mai adăuga ceva.

Era puțin prea mult pentru mine. Aveam optsprezece ani, abia terminasem cu examenul de absolvire și urma să susțin examenul de admitere la Arte în prima săptămână din septembrie. Abia îmi făcusem cât de cât ordine în viață, iar acum aflam că tatăl meu urmărea să mă dea unui necunoscut pentru o sumă de bani.

Părea ireal, dar avea logică.

Tata primea în nenumărate rânduri apeluri de la numere necunoscute, cu prefixuri din alte țări și întotdeauna spunea că este vorba de serviciu. Nu știam prea multe despre mediul în care lucra, așa că n-am putut să-i pun niciodată la îndoială vorbele.

Dar, privind în retrospectivă acum, știam că tatăl meu nu era ceea ce părea. Știam că avea multe secrete, dar voiam să aflu doar dacă mă iubea câtuși de puțin. Era mult prea greu să accept faptul că în toți anii mei de viață a mimat dragostea părintească cu atâta dexteritate.

— Haide, mi-a zis Harry, scoțându-mă din reverie. M-am uitat în jur și am observat că parcase mașina aproape de un telefon public.

Am coborât din mașină și l-am urmat, intrând amândoi în cabina roșie cu geamuri de fiecare parte.

— M-am gândit că vrei să-l suni pe Jayden, mi-a zis Harry, cu un zâmbet mic în colțul gurii. Am simțit că mi se luminează fața. Dar întâi o să-l sun eu pe Ryan ca să îl rog să ne primească la el o perioadă.

L-am urmărit pe Harry cum tastează cifrele din minte și m-am abținut de la orice comentariu. Harry ținea minte numărul de telefon al lui Ryan după atâta timp, iar eu abia îl memorasem pe al lui Jayden.