Eram in camera mea, usa o incuiasem, nu vroiam sa vorbesc sau sa vad pe cineva.
Eram eu contra mea. O parte din mine realiza, era constienta ca relatia mea cu Justin era doar o poveste, o poveste creata de mine, pe cand cu Taylor putea fi una reala. Nu ma puteam opri din plans, plangeam in continu.
- Lory, esti acolo!? ( batea mama la usa)
Nu aveam putere sa ii raspund, vocea imi pierise, imi sterg repede lacrimile sa nu fiu fazuta asa si deschid usa.
- Ce sa intamplat?
- Hai imbracate!
- De ce?
- Am fost invitati sa luam cina undeva.
- Unde?
- La d-na Anna.
- Nu vin!
- Lorena, de ce nu vii?
- Pentru ca nu am chef sa fiu undeva, unde nu ma simt bine. Nu vin! Nu am chef!
- Nu vrei sa incetezi cu capriciile tale! Vei face cum spun eu. Nu ti se pare ca sa invechit scuza.
- Care capricii? Nu vin!
- Vii si am incheiat subiectul. Punct.
" Pfff-pffff" nu am mai vazut-o de mult pe mama asa hotarata. Trebuia sa ma duc cu ei, in vedere ca nu puteam ramane acasa.
- Gata, Lory? ( ma striga tata din josul scari)
- Da, cobor acum!
- Ce e cu botul asta!? ( dandumi un bobarnac peste nas)
- Lasa-ma!
Parinti o luasera inainte, eu ramasesem in urma.
- Te grabesti!? ( striga mama)
- Sofia! Ce bine! Ai ajuns! Intra...
- Se putea sa nu vin, Anna!
- Haideti intrati!
Mai erau doua familii invitatea, imi pun jacheta in cuier si primesc un chiont in umar, era mama.
- Zambrste, scump-o!
"Scump-o" auzi la ea. De la atata zambit imi venea sa vars. In bucatarie se aflau "babacii", Max era in camera lui se juca cu cineva, probabil copilul celelalte famili, iar Juss nu era prin zona.
Eram, in living cu telefonul in mana, alta treaba nu aveam, dintr-o data imaginea se intuneca si o voce de stul de familiara imi sopteste la ureche:
- Cine, e?
Cazusem pe ganduri, faceam prezenta tuturor persoanelor care se aflau in casa, un singur nume imi venise pe varful limbi.
- Justin!
- Ce faci!? ( asezanduse langa mine, nu putusem sa nu observ piciorul lui bandajat)
- Ce se vede! ( raspund sarcastica la intrebarea de mai devreme). Imi pare rau pentru incidentul de la rampe.
- Nu are de ce sa iti para! Nu ai fost tu de vina!
- Vroiam sa par draguta!
Incepuse rada, afisasem o imagine de "hai sictir" dar de fapt eram topita toata.
- Te deranjeaza daca dau drumul la muzica?
- Nu !
- Ce vrei sa asculti?
- Nu conteaza!
Era de asteptat, sa puna o melodie cantata de el.
- Serios?
CITEȘTI
Băiatul din vecini.
Fanfiction"Judecăm după aparente!" Morala vieţi, sîntem învăţaţi să judecăm fără să cunoaştem. Asta a făcut şi Lorena. Spunem NU sau MIE NU MI SE POATE ÎNTÂMPLA fără să cunoaştem o persoană sau riscul la care ne supunem. Şi ura se poate transforma în iubire...
