Băiatul din vecini.

Capitolul 49

- Justin!

Eram la el acasa, era linişite.

- Justin!

Din living se vedea o lumina, cel mai probabil de la televizor. Cuptorul cu microunde tot ''bipaia'' , eram putin incordata, ma simteam naspa. Am incetat sa il mai caut pe Justin si am ales sa plec.

- Lorena!!! Unde pleci?

- Helly?

Ramasesem blocata, nu ma asteptam sa o vad in seara asta, de fapt nu ma asteptam s-o vad la Justin acasa. In interiorul meu turbam. Helly imi zambea, un zambet care te facea sa te simti incomod, imi venea sa ii sterg zambetul ala dupa buze.

- Chiar eu, in carne si oase!

Zambesc in semn ca intelesesem gluma. In final in bucatarie venise si Justin.

- Hei!!! Ai venit!

- De fapt...acum plecam!

Helly se sprijinea de Justin si imi zambea ironic. Justin incerca sa inteleaga ce se intampla.

- Helly ne poti lasa o clipa!?

- Sigur! Bye, Lory!

- Bye!

Asteptase pana se indepartase Helly apoi se apropiase de mine.

- Ce?

- De ce vrei sa pleci?

- De ce!? ( ridic tonul ) Ce cauta Helly aici?

- Era seara intre prieteni, e si Lil, Sean. Am uitat! M-am trezit cu ei la usa...ce puteam sa fac?

- Ok! Dar nu ma puteai anunta!?

- Te-am sunat! ( imi arata apelul ), nu ai raspuns..

- Ok! Scuze...doar ca...

- Helly!

-Exact!

-Hai!

Imi luase jacheta, eu ma alaturasem celorlalti, erau agitati, tipau si huiduiau...era evident de ce! Se uitau la un meci de baschet. Helly, statea atarnata de gatul lui Lil, nu puteam s-o inchit pe fata aia, era atat de falsa. Lil da din cap in semn de salut, ridic din sprincene si ma asez pe un fotoliu la distanta de ei. Justin ni se alaturase intr-un final, se ajsezase undeva in apropierea mea, erau cu toti concentrati la joc, mai erau in jur de 2-3 minute si se termina. Eram surprinsa ca Helly era atrasa de acel sport sau era doar un mod de a se apropia de Justin.

Justin: - Este ma!

Helly: -A fost la mustata!

Toata discutia dintre ei ma facu sa cred ca castigase cine trebuia, echipa lor ''preferata''.

Sean: -Si...Lorena, nu am apucat sa vorbesc cu tine! Cum esti?

Eu: -Bine!

Lil: -Condoleante!

Eu: - E ok!

Helly: - Cred ca e ingrozitor sa moara o persoana foarte importanta pentru tine!

Vroia sa atinga o zona sensibila si reusise, ma facuse sa ma simt prost, lasasem capul in jos, ii simteam privirea patrunzatoare a lui Justin, pe buzele lui Helly aparu un zambet de satisfacti.

Helly: - Scuze, nu am vrut! ( zambea )

Justin: Gata!

Imi dadeau lacrimile, cu greu ma abtineam sa nu fac vreo criza de nervi. Nu intelegeam, ce i-am facut de ma uraste atat de tare! Ridic capul din pamant si incerc sa ii zambesc, incerc sa par bine, ca nu ma afectat ce a zis ea.

Eu: - E ok, Justin! ( o priveam fix in ochii )

Sean si Lil se ridicasera, vroiau sa plece, Justin nu se opuse hotarari lor.

Lil: -Hel, hai!

Helly: - Acum?

Lil: - Hai, am zis!

Isi luase haina, il pupase pe Justin pe obraz apoi se apropiase de mine.

Helly: -Condolente! ( ironica )

Justin ii conduse la masina, eu ramasesem pe canapea. Imi rezem capul de genunghi si incep sa ma gandesc la toate cele intamplate pana acum, incercam sa ma pun in pielea lui Jess, vroiam sa simt tot ce a simtit ea. Vedeam totul dar nu vedeam clar.

- Esti bine!?

- Inca o zi de tot rahatul!

- Stii, nu imi place ideea ca parintii lui Iulian locuiesc la tine sau ca petreci mult timp la Jessica. Nu sunt deacord cu asta dar accept, accept pentruca tin la tine, pentruca stiu cum e sa ai probleme, sa fii singur.

- Nu am de ales!

- Prostii! Toti avem de ales..problema e fiecare ce vrea de la viata!

- Ce vreau este imposibil.

- Nu cunosc ternenul asta! "Inposibil" nimic nu e imposibil.

- Eşti aşa un nesimţit!

- Nesimţit? What? ( făcea faţa aia de prost )

- Nu mai conteaza!

Luasem chieile de la maşina de pe măsuţa de cafea şi vroiam să plec, nu ma oprose. Vroiam să deschid uşa......

- Dacă ieşi pe uşa aia, nu te mai întorci! Ce alegi?

Uram când mi se impunea ceva, cand mă punea să aleg. El sau orgoliul ?

- Nu îmi face asta!

- Chiar nu mai am altă variantă!

- De ce?

- De ce!? Tu chiar nu realizezi!?

- Ce să realizez? Vorbeşti în dodii...

- Îţi faci rau singură!

- Ba nu...

- Ba da..te bagi în probleme care nu ţin de tine, pe care nu poţi să le rezolvi iar asta te enervează.

- Juss..

- Scuteşte-mă! Înţeleg, tu nu înţelegi! Uităte la tine...

Mă puse în faţa unei oglinzi din hol.

- Uităte! Cum ai ajuns în halul asta?

Îmi examinam cu atenţie reflexia din oglindă. Nu mai eram eu, cel puţin nu eram cea pe care o ştiam.

- Nu de asta m-am îndrăgostit! Nu pentru fata asta am facut tot ce am putut...dar am rămas lângă ea.

- Nu erai obligat!

- Aşa e!

Nu mă puteam opri din privit, mă schimbasem atât de tare într-o perioadă scurtă de timp. Arătam ca o stafie, pigmentul de culoare a pieli disparuse, era alb-gălbui, cearcăne, ochii roşii.

- Îmi pare rau! ( alesesem să plec )