Băiatul din vecini.

Capitolul 41

Haleluia...într-un final am ajuns acasă. Mă chinuiam să scot costumul tatei proaspat călcat din mașină, când îl vad pe Justin cu un copil în brațe, presupun că tocmai venise de undeva.
Îi fac semn:

- Justin!

Nu mă așteptam să îmi raspunse, dăduse din cap.

- Putem vorbi?

- Sigur!

- Ok! Revin în 2 minute.

Iau costumul din mașina și ma grabesc să îl las undeva la îndemâna lui tata când va ajunge, mama era sus. Mă tot gândeam la un discurs, cum să îi spun, mai de grabă ce să îi spun!?

- Bună! Cine este? ( arătând spre fetița care o ținea în brațe )

- Hei! Ea este Sofia, finuța mea!

- Frumoasă mică!

Nu părea prea supărat sau juca prea bine teatru.

- Să revenim! Vroiam să vorbim despre seara aceea!

- Aaa..ce e de vorbit!?

- Uite, îmi pare rau! Te-am judecat din nou! Doar că .......

- Doar ce???

- Am impresia că ești același puști râzgâiat!

- Râzgâiat!? De ce îți e frică?

Și mi se adresase întrebare de care îmi era frică. Trebuia să îi spun adevărul nu aveam încontro!

- Justin! ( o doamnă destul de înaltă mă salvase pe moment, era mămica lui Sofi ). Mersi că ai stat cu ea! E ora de nani...

- Sigur! Nani bun Sofi! ( o pupase pe frunte )

În momentul ăla nu îl mai vedeam ca pe un râzgâiat, ci ca pe....sună așa prostesc dar chiar iar fi stat bine ca tată, îmi venea să....ahh.

- Îmi pare rau! Rămăsesem la.....

- Da! Da îmi e frică! De unde ți-ai dat seama?

- Prin brațe și pat mi-au trecut multe, am vazut diverse comportamente dar fiecare din ele se asemănau într-un punct. Pe când tu...ești fata aia, copilăroasă care trebuie protejată.

- Juss! Recunosc, am greșit! Atunci în Pulss și.... Ce nu înțeleg e de ce te-ai ținut atâta timp după mine?

- Ți-am raspuns! Nu ești ca restul! Ești perfectă prin defectele care îți aparțin.

Rămăsesem mai proastă decât eram, putea fi și matur. Când vroia!

- Mersi pentru tot!

Îmi zâmbi, nu era momentul în care ne înpăcam poate nici nu o mai făceam vreo dată așa că trebuia să fac un pas în față.

- E bine acum? Prieteni?

- Prieteni!

Vroia să mă ia în brațe dar ne-am dat mâna în semn de prietenie. Începusem să râdem fără motiv, ne uitam unul la altul și râdeam. A fost ciudat.
"Bip-bip"

- Ai primit un mesaj! ( arătând spre telefon )

- Nu e al meu!

- Al meu! ( citind mesajul )

Jess♥: -Am terminat cu invitatiile, le-am și luat. Vin acum la tine să îți aduc jumătate din ele. Pwp's :*
Eu: - Ok. Te aștept!

Începuse să râdă.

- Ce?

- Te caută bărbați!!!?

- Glumă bună! Stai să o notez!

- Nu mai fi așa!

- Bine! Trebuie să plec! Mai vorbim!

- Ok! Adică, stai! Ai tai sunt plecați în seara asta?

Ochii mi se mărise. Pam.pam.pam...De ce vroia să știe?

- Da! De ce?

- Și ai mei! Mă gândeam na....suntem prieteni să vii la mine, ne uitam la un film.

- Nu știu! Vine Jess la mine.

- Aaaa. Ok!

- Pa Justin!

- Pa.

Asta ce mai înseamnă? E normal ca prieteni să se întâlnească, să vada un film dar totuși mi sa parut ciudat.

- A venit tata?

- Da!

- Mai aveți mult?

- Nu! În 10 minute plecăm!

"Ding-dong"

- Raspund eu! Intră, Jess!

- Gata! Am terminat și cu invitațiile! ( aruncase poșeta pe canapea )

- Unde sunt restul de invitați?

- Le-am împărțit eu! Doar astea au rămas. ( scoțând din geantă 3 invitați ).

- Cine a mai rămas ?

- Verișoarele tale! Alexa și Maya. Plus piesa de rezistență Justin!

- Cea mai grea parte.

- Succes!

Se trântise pe canapea, arăta de parcă nu dormise patru zile. Ai mei coborau, faceau pentru ultima dată controlul.

- Maya și Alexa sunt și ele la cumetrie?

- Da!

- Ok! Le dați voi invitațiile?

- Sunt gata deja?

- Dap!

- Mă uit pe ea în mașină!

- Good! Distracție placută!

Start party.
Nu prea....trebuia să îmi fac un plan, cum să îl invit pe Justin. Aveam trei variante:
1. Dai invitatia personal.
2. Las'o în cutia poștală
3. Jess va face pe poștarița.
Din strat a treia variantă cade deci rămân cu 1 și 2. Nu puteam cere sfatul lui Jess, deja îl știam.

- Mișcăte și dăi invitația lui Justin până caut eu câteva idei de tinute.

- Chiar trebuie?

- Da!

- Pfff.

- Să moară Bibi! Te închid afară până îi dai invitația.

- Nu poți!

- E nu!

Sa ținut de cuvânt. Eram prin curte, mă roteam în cerc, încercam să găsesc o soluție. Nu aveam îcotro. Jess mă urmarea cu privirea din casă, ce îi mai plăcea situația.
După jumătate de oră mă trezesc în fața uși lui Justin. Ce cautam acolo nici eu nu știam, de fapt știam dar preferam să nu știu.
Ding-dong.
Sunete de pași se auzeau, cineva se apropia de ușă.

- Hei!

- Bună! Scuze pentru deranj!

- Care deranj!? Intri?

- Nu! Am venit doar să îți dau asta!

- Ooooo! Nu credeam că... ( își trecuse mâna prin par ) că...mă vei invita.

- Suntem prieteni!

- Corect!

- Ok. Seară bună!

- Mersi! La fel!

Puteam respira ușurată, am scăpat de ce era mai greu, Jess îmi deschise ușa...totul bine și frumos pentru moment.