Băiatul din vecini.

Capitolul 48

O săptămână trecuse de la moartea lui Iulian iar lucrurile nu pot spune că s-au rezolvat. Jessica, nu va mai fi nici-o dată ca înainte. Stă închisă în cameră nu vrea sa vorbească, nu vrea să vadă pe nimeni, nu lăsa pe nimeni s-o atingă, se trezea în fiecare seară ţipând şi plângând iar eu nu puteam face nimic, decât să fiu acolo să o sprijin.
Era la mormântul lui Iulian, pentru prima dată, la înmormântarea lui nu am avut curaj să mă duc, nu vroiam să îl văd în felul ăla. Eram o laşă!

- Cum să încep!?

Trag aer în piept şi încerc să îmi stăpânesc lacrimile.

- Îţi mulţumesc pentru....... pentru gestul tau. Am înţeles, ai greşit! Ce nu înţeleg e de ce!? De ce, vroiai să te razbuni!? De ce, ai făcut ......greşeli atât de grave!?
( râd ironic ) Întrebări la care nu voi primi raspuns nici-o dată!

Justin era în faţa cimitirului, mă aştepta rezemat de maşină. Îmi şterg lacrimile, las florile lângă cruce şi mă îndepărtez, nu puteam să nu privesc în urmă. Era acolo îl vedeam, se uita după mine, îi părea rau pentru ce făcuse. Trebuia să mă calmez deja halucinam.

- Te-am iubit!

Nu îl voi uita de curând, poate nici-o dată, dar aşa e viaţa te învaţa să lupţi, să devi un jucător şi mai bun într-un joc pe care nu vrei să îl joci.
Justin mă cuprinde cu braţul după gât, mă sărută...încercase să zâmbească, nu reuşise.

- Gata! Va fi bine!

- Sper!

Mă întorc acasă, ai mei erau încordaţi. Era aşa de naşpa să îi vezi pe toţi în negru, era o imagine pe care nimeni nu ar trebui să o vadă dar să mai trăiască în ea.
Părinţi lui Iulian locuiau la noi de câteva zile, nu suportau să locuiască singuri. Îi înţelegeam, dacă eu aveam impresia că îl vad dar ei, erau distruşi. Părinţi chinuiţi! La familia lui Jess nu îndrăznise să apeleze din moment cât rau îi făcuse lui Jess, le era ruşine şi de mine le era oarecum dar eu eram teafără.
Pe Justin îl irita toate astea, dar nu avea ce face, făceam parte din viaţa lui, iar problemele făceau parte din viaţa mea aşa că le accepta dar nu le înţelegea.

- Iubire, du-te acasă!

- Iubire? Cred că e prima dată când mi-ai spus aşa! ( era surprins)

- Daaaa! Du-te acasă, ştiu că nu îţi place nimic din toate astea!

- Hei! Ce e al tau, e şi al meu! Astea sunt atale ( arătând în jur ) acum sunt şi ale mele.

- Nuuu...

- Chiar crezi că te voi lăsa singură!? Până acum ai stat doar la Jessica, nu ai dormit nopţi pentru ea.

- Jusss..

- Aşa e, nu inţeleg ce e între tine şi ea. Dar îţi vreau binele.

- Voi fi bine!

- De câte ori am mai auzit asta!

- Du-te acasă! Mai pe seară vin la tine, ok?

- Bine! ( nervos )

- Te rog!

- Bine!

Plecase, era nervos. Dar chiar nu putea înţelege. Mă duc în camera mea, încercam să dau de Jess, speram să îmi raspundă la telefon, nici Ryan nu răspundea.

- Lorena! Ai un minut!?

- Sigur!

- Vroiam să te întreb de Jessica, nu sunt în stare să mă duc eu personal la ea. Cum este?

- Este mai bine! Adică..acum cel puţin vorbeşte cu mine, parinţi, prieteni. Dar vă daţi seama!

- Mă urăşte! Înţeleg, chiar mă bucur că îşi revine, mai greu dar o face.

- Nu vă urăşte! Nu aveţi nici-o vină!

- Da, Lorena dar fiul meu ia pus pe ăia...

- Da dar....nu a vrut să se ajungă până aici.

Plângea, îi simţeam durerea, în momentul ăla aveam nevoie de o înbrăţişare dar nu de la mama sau tata ci de la Jess sau Justin.
Mă atinse pe picior şi dase să iasă pe uşă.

- Îmi pare rau de problemele pe care ţi le făcuse în relaţia cu Justin.

- Ee..

- Uite!

Lăsând pe scaun un caiet vechi şi rupt, mirosea a ţigări şi alcool.
Nu îndrăznisem să îl deschid.
Bip-bip.
Mesaj Ryan: Scuze că nu ţi-am răspuns dar eram la Jess. Nu ştiu ce să mai fac, nu mă lasă s-o ating! Nu mai ştiu!
Eu: Eu plec acum de acasă, ne vedem în faţa casei lui Jess.

Îmi inghesui în geantă un tricou, iau cheile şi plec. Când să ies pe uşă, atenţia mi-o captase caietul lăsat pe scaun. Dau ochii peste cap, iau caietul şi părăsesc camera.

- Unde te duci? ( mama )

- Mă vad cu Ryan!

- Ok!

- În seara asta rămân a Justin!

- Lorena!

- E prea multă tensiune aici!

- Ok! Doar să ai grijă!

- Ok! ( o pup şi plec )

Ryan mă aştepta deja, cobor din maşină ţineam în mână caietul.

- Hei!

- Bună!

- Nu renunţ la ea! Dar nu mai pot!

- Ce credeai că în două zile va uita?

- Nu!

- Ryan! A fost violată!

- Taci! Nu îmi aminti!

- Sorry! ( jucându-mă cu părul ). Trebuie să fii cu ea!

- Sunt! Îi omor!

- Nu ai cum!

- Mă duc după ei!

- Vei ajunge precum ei!

Îşi cuprinse faţa cu măinile şi începese să ţipe.

- Nu mai pot!

- Totul e trecător! Până şi suferinţa!

- Da! Unde te duci?

- La Justin!

- Ahaa.. nu prea îi convine, no?

- Nu prea! Dar nu comentează!

- Hmmmm. Ok, te las! Ai grijă!

- Voi avea!