Cu picioarele sprijinite pe un scăunel, lady Skeffngton stătea liniștită în tăcerea salonului căsuței pe care o închiriaseră la Londra. Soțul ei stătea în celălalt colț al camerei și citea ziarul Times, cu picioarele suferinde de gută sprijinite pe un scăunel identic.
- Ascultă ce liniște este, zise ea lăsându-și capul într-o parte, cu chipul senin. Domnișoara Bromleigh i-a dus pe copii la înghețată. Se vor întoarce dintr-o clipă în alta și nu pot să mă gândesc decât cât e de plăcut când nu sunt acasă.
- Da, porumbița mea, răspunse soțul ei atent la textul pe care-I citea.
Ea era pe punctul de a continua discuția tocmai când valetul, care era și pe post de vizitiu și om bun la toate, intră tulburându-le liniștea, cu o scrisoare în mână. Dacă e vorba tot de plata chiriei... începu ea privind scrisoarea, apoi degetele pipăiră hârtia groasă, scumpă și întoarse plicul pe partea unde era sigilat cu ceară. Skeflington, exclamă ea. Cred, sunt aproape sigură, că tocmai a sosit prima invitație importantă...
- Da, porumbița mea.
După ce desfăcu sigiliul și despături biletul, rămase cu gura întredeschisă privind marginea aurie a hârtiei. Mâinile începură să-i tremure pe măsură ce citea fiecare cuvânt, apoi se ridică entuziasmată.
- Claymore! rosti uimită, ridicându-și o mână la piept, unde inima îi bubuia cu putere. Am fost invitați... la Claymore!
- Da, porumbița mea.
- Ducele și ducesa de Claymore solicită să-i onorăm cu prezența la mica petrecere pe care o dau de ziua fiului lor. Și... lady Skeffington se opri și luă sărurile de pe masă, mirosi sticluța, apoi continuă... ducesa de Claymore mi-a scris biletul cu mâna ei. Spune că regretă că nu a avut plăcerea să ne cunoască pe timpul sezonului, dar speră să remedieze situația la... Claymore. Mai luă o priză de săruri și spuse:
- AI naibii de straniu.
Lady Sheffington tipi scrisoarea de pieptul generos și spuse aproape în șoaptă:
- Skeffington, știi ce înseamnă asta?
- Da, porumbița mea. Înseamnă că am primit o invitație adresată altcuiva.
Lady Skeffington se albi gândindu-se că poate acesta era cazul, dezlipi biletul de la piept, îl ridică și dădu negativ din cap.
- Nu, ne este adresat nouă, uite aici... uite.
Sir John își desprinse in cele din urmă ochii de pe ziarul Times, îi luă biletul din mână, îl citi și trecu de la starea de neîncredere la cea de bucurie.
- Ț-am spus că nu are nici un rost să țopăi prin toată Londra după invitații. Scrisoarea aceasta ne-ar fi ajuns la Blintonfield, unde ne este locul.
- Oh, dar nu este doar o invitație! spuse ea recăpătându-și stăpânirea de sine. E vorba de ceva mult mai important!
Sir John își reluă lectura ziarului.
- Cum așa?
- E foarte important pentru Julianna.
Cu ziarul coborât un centimetru și cu ochii puțin încețoșați după ce băuse vinul său preferat de Madeira, sir John se uită la soția lui.
- Julianna? Ce legătură are cu ea?
- Gândește-te, Skeffington, gândește-te! Julianna a stat tot sezonul la Londra și, cu toate că nu am putut să-i găsim o posibilitate de a merge la Ałmack's sau altundeva unde să fie văzută de cei mai buni bărbați, am insistat să se plimbe prin Green Park în fiecare zi. Am însoțit-o constant și I-am văzut pe el acolo, într-o zi. S-a uitat drept la Julianna și am crezut atunci că... am crezut: Da, o vede. De aceea am primit invitația la Claymore. El a văzut-o cât e de frumoasă și s-a tot gândit cum să o găsească și să o aducă in compania lui.
