Trecutul unui demon

Capitolul 5

Capitolul 5

Mă ridic din pat cu o energie mult prea mare pentru mine la ora 7:00 dimineața. Mă duc spre dulap și îmi iau niște blugi negri asortaţi cu un tricou verde închis. Intru pe ușa băii și iau repede în mână peria de păr trecând-o lent prin coama mea șatenă.
Tata mă strigă să cobor la masă iar eu bineînțeles că fiind iapa ce sunt , în încercarea disperată de a zbura spre bucătărie, sar ca un unicorn peste cele 3 trepte din faţa mea făcând o primă întâlnire podelei cu moaca mea.
Cad ca un buștean cu un sunet parcă făcut de o morsă beată care a căzut de pe un ice-berg .
Probabil tata a auzit bufnitura puternică pentru că îi aud pașii apăsaţi venind spre mine.
Se uită aproximativ o secundă la mine apoi începe să râdă haotic.

- Mulțumesc de ajutor! Urlu eu la el nervoasa.

-Și altă dată! Știam că îti place omleta făcută de mine dar nici în halul ăsta.

Tata acum e pe jos tavalinduse și ţinându-se de burtă continuând rasul isteric.

-Ce părinte normal rade când copilul lui își rupe capul pe scări?!

- Să îmi spui când vezi unu ca să îl întreb.

Îmi dau ochii peste cap și întind mâna spre anormalul meu părinte în încercarea că vede și el ca să îmi dea o mână de ajutor.
Tata se conformează și imi întinde mâna.
Mă ridic de pe podea cu pași repezi spre bucătărie ca să evit orice ironie de a tatei. După ce termin de mâncat, ies pe ușă în același timp în care urlu la tata un "pa" sec.
Azi după ore trebuie să merg la orfelinat și să am grijă de niște copilași. În ciuda aparentelor pe care le las la vedere de "bad girl" chiar sunt o persoană sufletistă, mai ales cu copiii. Când am fost de-acord să merg la orfelinat m-am gândit la copiii care nu au avut părintii alături niciodată.
E trist...e trist cum mic fiind să fi singur și neprotejat de lumea crudă din jurul tău. E crunt ca atunci când primești o "palmă" de la viaţă să nu fie nimeni lângă tine ca să îţi mângâie rana...

Ajung la școală și mă îndrept ţintă spre dulap. Nu mică mi-a fost mirarea când l-am văzut pe John sprijinindu-se pe el dar totuși trebuie să mă obișnuiesc că proști poţi găsi oriunde.

-Bună pisi , ce faci?

-Aparent mă uit la un neandărtal cum îmi blochiază accesul de ami putea deschide dulapu. Spun ironica enervandul la culme pe muntele din faţa mea...

-Ascultă draguto...
Îmi spune și mă trage după el în debaraua ingrijitorului. Dacă aș putea să sar peste partea că e un dobitoc, handicapat și îngust la minte poate m-aș conforma cu ideea de a fi târâtă într-o debara cu el, dar cum nu pot să sar peste asta... încep să mă zbat ca o sardină și să fac ca un porc la taiere, dar e prea puternic și nu apuc să mai strig după ajutor pentru că prostu ăsta încuie ușa debaralei.

- Ascultă aici, și ascultă bine ce îti spun că nu repet de două ori. Dacă nu vrei să o pățești ai face bine să nu mă mai faci de căcat în faţa prietenilor mei...nu știu dacă ai vrea ca făţuca asta drăguță a ta să aibă de suferit.
Se apropie amenințător de mine și îmi prinde bărbia intre degetele sale...

Eu bineînțeles că fiind handicapata ce sunt am început să râd isteric, trăgându-mi capul dintre degetele lui. Poate că altor persoane li sar părea înfricoșător ca matahala asta din faţa mea să îi amenințe dar eu nu sunt acei "altor " și nici nu am de gând să mă las intimidată de maimuța asta...

-Nu! Ascultă tu...nu știu cine mă crezi ca să îmi fie frică de un ratat care nu a făcut nimic în viaţă decât să frece menta și să se drogheze ca spartu pe la colţurile școlii. Nu sunt unul din "prietenii" tăi pe care îi cotonogești de distracție și nici vreo curvă de a ta care e la cheremul tău, așa că nu mai fă pe durul că faţa asta de cocoș castrat nu merge la mine! Urlu la el aproape spărgând geamurile cămăruţei înguste.
Pare furios, dar mai mult șocat că cineva a îndrăznit să se pună cu "marele John". După ce realizează ce am spus mă prinde de încheietură și în următoarea secundă spatele îmi e izbit de ușa încăperii. Mă mușcă de gât atât de tare încât îmi dă sângele odată cu câteva lacrimi, dar nu de frică ci de durere...
Îmi ridică mâinile în sus și mă mușcă de buza inferioară ca să își facă loc limbii pentru a intra în gura mea. Mă simțeam vulnerabilă în faţa lui dar niciun ruptul capului nu am de gând să îi arăt asta. Oricât de tare m-ar durea, nu o să il las pe cretinul ăsta care mai are putin și mă violează intre mopuri să își bage limba aia între buzele mele.
Vede că nu vreau să îl las să îmi pătrundă în gură așa că mă prinde de fesa dreaptă și o strânge puternic. Un scâncet îmi scapă printre buze.

- Acum îti e frică de mine?
Îmi șoptește în ureche apropiindu-se din nou de buzele mele umflate și roșii...

Într-un moment de neatenție, îi dau un picior la "moștenitori" (nu cred ca va mai putea sa aibă oricum) și descui repede ușa debaralei. John cade în genunchi de durere și își ridică privirea furioasă spre mine.

-Nu, nu îmi e frică de tine.

Închid ușa în urma mea și fug spre baie. Mă uit în oglindă și am un șoc când îmi văd părul răvășit, buzele umflate și însângerate dar cel mai evident gâtul meu palid, acum purtâd o dita mai urma de dinți pe el. Aprind robinetul chiuvetei și încep să mă spăl cu greaţă pe gât și pe faţă dar nu pot să șterg ce tocmai s-a întâmplat.
Încep să mă dau cu fond de ten în încercarea de a masca urma. Reușesc cât de cât să acopăr dezastrul ce tocmai s-a petrecut. Un gând de vinovăție îmi apare in cap... mă simt vinovată că virgina din mine a fost atrasă puţin de nenorocitul asta. Nu pot să cred că am avut un "sărut" cu creatura aceea nenorociă.
Vin și eu o dată în viaţă mai repede la școală și uite ce se întâmplă...
Mă îndrept spre sala de clasă și mă așez în ultima bancă.
Profesoara de geografie intră în clasă și începe să bolborosească ceva apoi își ia creta și începe să scrie. Ora a trecut repede, nu am auzit nimic interesant așa că m-am pus să dorm.

După ce am ieșit de la școală nu l-am mai văzut pe John în preajmă.... Poate e la un colţ de bloc și așteaptă să mă omoare și să mă bage într-un sac. Ok, m-am uitat la prea multe filme poliţiste...
Merg cu pași repezi spre orfelinat evitând toate străzile înguste și cotiturile... sunt cam paranoică dar mai bine așa decât să fiu într-un sac în drum spre vre-un bordel....
Ajung în faţa unei case imense, înconjurată de o gradină superbă și îngrijită. Intru lejer pe poartă și bat la ușă casei în timp ce mă holbam la detaliile vechi și impresionante ale verandei. Ușa se deschide brusc, făcându-mă să tresar putin. O femeie cam de 60 de ani îmi apare în faţă cu un zâmbet cald și primitor.

-Bună draguto, cu ce te pot ajuta?

-Amm... Sunt aici pentru voluntariat.

Femeia putin surprinsă de răspunsul meu își etalează un zâmbet și mai mare pe chip.

-Minunat! Nu prea avem voluntari de vârsta ta care să aibă grijă de copilași. Urmează-mă te rog...

Femeia mă poftește în holul gigantic al casei și îmi face semn să o urmez..Doamne, totul e așa de impunător dar totuși rafinat.
Sunt trezită din transă de vocea blândă a doamnei din faţa mea.

-Cum te cheamă, scumpo?

-Alex...Alex Turner.

- O, eu sunt Margret ,dragă. Dacă ai nevoie de ceva să mă anunți.

-Cum o să vă găsesc? Întreb putin reținută... Casa asta e mai mare decât un castel și după cum văd are o grămadă de camere.

-Păi mă gândeam că ai vrea să te imprietenesti cu copiii, așa că îti vor face ei un mic tur...

-Ok.

- Uite! Asta e camera unuia dintre băieteii de care trebuie să ai tu grijă....are 9 ani și și-a pierdut părinţii într-un accident de mașină, îl cheamă Tim și nu prea vrea să mănânce sau să vorbească. Mi se rupe sufletul de el, am tot încercat să îl fac să se distreze dar tot ce face e să se retragă în micul lui colțișor și să stea ghemuit acolo... Ţi-am spus asta ca să știi cum să procedezi cu el. Poate că tu o a să îl poti face să zâmbească....

Mă gândeam la mine la vârsta lui, atunci când am pierdut-o pe mama...săracul baieţel cred că se simte singur și pierdut.

Am fost întrerupte din conversație de vreo 5-6 copilași care alergau spre noi.
Doamna Margret le-a zâmbit copiilor de maxim 10 anisori și toti s-au ghemuit intre bratele ei pentru o îmbrățișare.

- Doamnă Margret! Au început să strice veseli făcând-o pe femeie să îi strângă tare la piept. Păreau atât de fericiţi, atât de dornici de dragostea unei mame încât m-au făcut și pe mine să zâmbesc.

( În imagine e John)

Acest capitol este dedicat unei prietene bune. =* Alexandra sper sa îti placă =)