Trecutul unui demon

Capitolul 52 - O șansă...

14:37... Ma uit încă o data la ceasul telefonului pana sa ajung pe străduța parcului unde e poziționat orfelinatul, și aproape ca întârziasem.
Poate ca dacă de dimineață eram în patul meu acum nu ma simțeam ca naiba dar nu anulez planurile astea pentru nimic. Mi-am propus de zile bune sa îl scot pe Tim undeva pentru ca vreau sa îl vad zâmbind din nou, vreau sa ii fiu alături și sa ii readuc bucutia unui copil din nou, iar viata mea de rahat nu poate sa ma oprească.

Nu pot spune ca sunt foarte fericită și oboseala mi se poate observa de la metrii distanta, însă încerc sa ma refac după plecare de acum câteva ore din casa aia cat un hotel dar totuși prea mica pentru personalitatea lui de imbecil . Nu aveam de gând sa pic din nou atât de ușor în jocurile lui mai ales ca nu face nici un efort.
Eram atât de deprimata... Nu înțeleg cum poate sa ma deterioreze pana la ultima putere și totusi, încă sa îl vreau atât de tare..avem sentimente atât de contradictorii fata de omul ala încât nici măcar eu nu ma puteam intelege. Cum pot sa iubesc și totodată sa urăsc un om simultan? 'Nu îl urăsti...vrei sa îl urasti dar defapt tot ce poți face e să-l îl iubești, patetico. ' Șoptise parca și subconștientul meu. Pot sa ii dau dreptate dar aleg încă sa neg. Nu vreau sa îi ofer dragoste, nu merita dragostea și nu știe sa o dea înapoi. Nu îmi da explicații pentru nimic, ma face sa plâng mai mult decât ma face sa zâmbesc și nu îmi împărtășește nimic din 'el' iar eu nu vreau sa ii mai tin piept sufletului sau de neatins.

Eram cu ochii în telefon ca sa ii scriu lui Luke și sa vad cum se mai simte dar aproape ca ma împiedic când vad o mașină scumpa în fata orfelinatul, neagra și... bineînțeles ca e a lui! Ma încrunt trecând pe lângă automobilul de lux care sunt sigura ca ii aparține cretinului și intru în curte, trecând de stratul frumos de trandafiri încercând sa îmi formez un scenariu plauzibil de ce e aici. Decid sa intru în clădire fără a mai bate la ușă cum m-a sfătuit doamna Margret acum câteva zile. Tocurile mele discrete făceau un ecou repetat în încăperea cu un aer cald și pașnic, pana sa aud câteva voci care veneau de pe coridor principal al parterului.

-Alex! Aud o voce subțire și pana sa îmi dau seama, Tim fugea spre mine aproape doborându-ma pe spate când sărise din având pe mine.

Ma aplecasem ca sa îl pot îmbrățișa, sărutându-i obrazul stâng și lăsându-i o urma ușoară de ruj pal pe obrăjorul lui palid.

-Ce faci îngerașule? Îl întreb privindu-i pielea palida a fetei cum prinde o culoare mai vie.

Îmi întinse un zâmbet mic, etalandu-si dințisorii albi. Îmi place atât de mult sa îl vad zâmbind.

-Te așteptam. Îmi răspunde vioi.

-Alex? Tu ești draga mea? Ii aud și vocea doamnei Margret asa ca ma ridic din fata lui Tim, prinzându-i palma mica intra mea.

Doamna Margret apare în încăpere zâmbăreata ca de obicei dar odată ce vad a doua persoana ce o urma, zâmbetul meu se transformă într-unul crispat dea dreptul.

-Da. Îl privesc o secunda pe Aiden încercând sa îl înțeleg dar ma jur ca nu o pot face.

-Domnul Moore a venit sa vadă cum mai merg lucrurile cu orfelinatul, nu e minunat? Ma întreabă femeie probabil așteptându-se sa îl salut.

'O dar vai, ce suflet mare ai Moore, nenorocitule! '

-Aham... minunat. Spun cu jumătate de gura.

- Uite ce m-a învățat! Exclama Tim trăgându-ma de mâneca bluze și învârtind un fel de sfoara pe degete astfel încât sa ii iasă diferite modele.

-Hmm.. Știu mai multe trucuri dar o sa ți le arat altădată dacă acum trebuie sa pleci. Clipisem de doua ori ca sa înțeleg ce naiba se întâmplă, pana ca Tim sa deschidă din nou gura.
-Alex, poate sa vina și domnul Moore cu noi? Te rog!
Ma privește cu ochișorii mari dar mie mi se aprinse beculetul când îl privisem pe Aiden cat sa știu ce incearca sa facă.