Trecutul unui demon

Capitolul 44

Aiden P.O.V.

O simt cum se foieste in bratele mele nelinistita. Deschid ochii si vad ca ceasul de pe noptiera arata 23:04 ca mai apoi sa imi concentrez atentia pe faptura blajina din bratele mele.
Se zvarcoleste, incepamd sa spuna lucruri incoerente.
Picatutile de transpiratie de pe chipul ei se accentuau tot mai tare, odata cu miscarile care devenisera alarmante.
Incepuse sa strige de repetate ori " mami " si pana sa imi pot da seama ca viseaza , un tipat puternic ii paraseste gura, iar chipul i se umple de lacrimi.

-Alex. O zgaltai dar ea nu reactioneaza , lacrimile continundu-si alunecarea peste obrajii plapanzi .

-Mama , te rog! Tipa mai tare, odata ce se ridicase in sezut aproape instantaneu.
O prinsesem de maini cand incepuse sa se agite si chiar sa tremure, nerealizand ca e treaza parca.
Incercase sa ma impinga , panica citindu-se atat de clar pe chipul ei odata cu o durere și disperare pe care nu le mai vazusem în ochii ei verzi. Aprinsesem veioza de lângă pat ca sa o pot convinge sa nu se mai zbată dar fără folos.

-Sunt eu. Uita-te la mine . Ii spun, prizandu-i fata fortat in palme pentru a ma privii. Ma privea cu ochii plini de lacrimi și înfricoșați pana în oase, dar forțat se oprise din a mă împinge.

-A fost un cosmar , iubito. Un cosmar .... Ii repet tragandu-i trulul mai apraope de mine. Isi afundase capul in pieptul meu, suspinele iesindu-i pe gura intr-un ritm rapid. Tremura atat de tare incat nu am nici un dubiu ca tocmai trecuse printr-un atac de panica. Incep sa ii mangai parul cu o mana iar cu cealanta sa ii masez usor spatele. Tremura din toate încheieturile, iar bătăile inimii sunt estompate numai de sughițuri și respirația sacadata din care pare ca nu o sa se oprească.
Deja lacrimile ei au intrat prin materialul tricoului meu și le simțeam cum mi se scurg pe piept.

-Șșșt... Nu mai plânge, pisicuțo. Îmi afundasem nasului în creștetul capului ei sărutând-o lung. Nu sunt genul de persoana foarte afectiva, defapt... nu sunt de loc afectiv dar nu pot sa o vad într-un asemenea hal similar cu cel când aproape a fost violata însă, frica părea amplificata ceea ce mi se pare prea dubios de la un simplu coșmar. Ceea ce ma face sa ma întreb dacă nu cumva își amintise.
Ma simțeam ca un tata care își alina copilul după ce avusese un coșmar.
Vroiam sa o protejez, sa o fac sa uite și sa o calmez, trăiri și senzații noi pentru mine.

După minute lungi în care am lăsat-o sa se descarce, nu mai auzeam nici un suspin iar respirația ii revenise la normal. O simt cum încerca să își retragă incet capul, asa ca slăbesc strânsoarea bratului drept cu care am ținut-o nemișcata.

-E-eu... Se balbaia încercând sa își continue începutul de propoziție fără rost.
Îi ridicasem bărbia blând privindu-i iriși verzi cum revin la culoarea lor vie. Cu degetele mari ii ștersesem lacrimile de sub ochi, plasând un sărut lung pe frunte.

-Te-ai calmat? O întreb încet, neîncetand sa ii mângâi parul.

-Da. Îmi răspunse cu vocea scăzută într-un târziu trăgând adânc aer în plămâni.

Cu ea nu pot sa fiu obosit, nici nervos, nici stresat. Realizez acum ca trebuie sa fiu mereu calm și echilibrat altfel nu pot sa mențin nici o armonie. O mai las câteva minute sa se sprijine pe mine pana sa deschid vreo discuție. Somnul oricum îmi sărise de mult și sunt convins ca nici unul din noi nu v-a mai putea adormi prea curând.

-Vrei sa îmi povestești? Timbrul îmi e scăzut, ca o șoaptă pentru a nu o copleșit cu întrebări inutile.

-Nu. Ma așteptam sa fie impasibila asa ca o feresc puțin pentru a trage pătura de pe amândoi.

-Ce... ce faci?

-Hai sa mergem la o plimbare. Nu ii aștept răspunsul pentru ca deja cobor din pat dezbracandu-ma de tricoul udat de lacrimile ei.