Trecutul unui demon

Capitolul 38

-Asta nu e drumul spre aeroport.
Privesc pe geamul masinii ca să vad că suntem total în capătul total opus de aeroport.
Soarele încă abia dacă vrea să răsară și acum regret că nu m-am culcat mai devreme.

-Am spus eu că mergem la aeroport?

-Ai spus ca o să mergem cu avionul.
Mă lasă cu întrebarea în gura când vad că suntem pe o pistă goala, fiind numai un singur avion.

-Am ajuns.
Cobor din mașină, primul lucru care îmi sare în ochi fiind scrisul mare de pe o aripă a avionului. "Moore".

-Avion personal? Pe bune?

-Ai mai multe avantaje. Îmi răspunde sec.

-Și șoferul personal al mașinii unde iti e? Întreb ironic.

-Îmi place să îmi conduc singur propriile mașini. Nu am nevoie de oameni care sa mă "conducă". Cat despre pilot deja e în avion.

-Nu poţi să ai totul sub control mereu.
Aproape ca s-a năpustit asupra mea când am spus asta.
Știu ca nu suporta sa i se încalce autoritatea și mai ales ca cineva sa i-o spună asa ca nu pierd șansa sa îl enervez.

-Pana acum mi-a mers destul de bine și nu cred că în continuare nu o să fie la fel. Tonul arogant pe care îl folosește mă face să mă încrunt ușor ca mai apoi sa îi arăt un zâmbet înţepat.

-Se pare ca ceva iti scapă.

-O serios și mai exact ce anume?
Mă întreabă batjocoritor și amuzat.
Aiden a fost obișnuit sa îi aibă prea mult timp pe toti sub papuc dar nu îi permit sa facă asta și cu mine.
Îi împing pieptul care stătea aproape lipit de mine cu degetul pentru al îndepărta.

-Eu. Pe mine nu mă poţi controla. Îi zgâriu ușor cu dinții urechea ca mai apoi sa plasez un sărut scurt înainte să fiu prinsă de talie, dintr-o mișcare fugitivă mă trezesc aplecată pe spate numai bratul sau susţinându-mă.

-Îmm... Nu fi atât de sigură.
Nu am încercat pana acum sa "dresez" pisicuțele obraznice dar văd că tu ai nevoie. Mârâie aproape de gatul meu.

-Pai bafta cu asta.
Dintr-un gest neașteptat îl împing din calea mea pentru a-mi lua valiza. Încerc să ridic geanta dar mă prăbușesc odată cu ea la pământ, bolborosind câteva înjurături.
Fiind aproape cu nasul de sol pot să îi văd papucii negrii și scumpi cum bat pământul în fața mea. O mana mă ridică de pe jos iar alta îmi ridică bolovanul plin cu haine.

-Ai nevoie de ajutor cu asta?
Mă uit urat la el cant vad cum plimba valiza fără probleme de pe un deget pe altul.

-Te dai mare , ursule.
Revolta din mine iese la iveala ca un mormăit.

-Sunt mare. Ochii mi se rostogolesc involuntar ca mai apoi sa primesc o palma zdravănă peste fund.
Cum naiba mi-a dat-o? Are mâinile pline de valize.

-Auu! Mi-ai înroșit fundu'! Strig, oprindu-ma din drum.

-Ti-am zis sa nu iti mai dai ochii peste cap. Zâmbește ca un idiot, mândru de fapta făcută. Si în plus fundul ala îmi aparține.

-De când?

-De când l-am văzut prima data într-o pozitie nu tocmai decenta. Acum... dacă nu ai vrea să iti inrosesc și cealaltă fesa ar fi bine să urci în avion.

Îi scot limba ca mai apoi sa fug în avion pentru ca dacă nu o fac clar o să mai încasez una.

-Asta e un avion sau un mini hotel?

Nu am mai văzut ceva atât de confortabil și luxos încât să nu fac diferența intre un hotel de 7 stele și un avion.
Sunt abea în prima arie a avionului și 'camera' e leită cu una de hotel.
Canapele lucioase crem din piele și mobilierul în sine, se potrivesc de minune cu decorul arogant de frumos și excentric , sa nu mai pomenesc de aparatura.