Trecutul unui demon

Capitolul 12

Buzele lui aproape ma sărută dar într-un moment în care toarta rațiunea mi s-a strâns într-o singură clipă , palma mea a făcut contact cu obrazul lui , iar ecoul pleznituri s-a auzit în întreaga încăpere. Capul i s-a întors într-o parte apoi revenind cu fata furioasa spre mine. Speriata ma îndepărtez de masculul feroce care acum își freacă obrazul.

-Nu știu ce vrei de la mine dar orice ar fi stai dracu departe !
Mă trezesc tipand la el...

Când credeam că o să se napusteasca asupra mea ...face exact contrariul și începe să râdă.

- Nu vreau ceva de la tine , te vreau pe tine.
Sunt inmarmutită nu mai pot sa mișc vreun deget și simt sângele cum mi se urca la cap ...dau să plec dar el mi-o ia înainte și deschide surprinzător ușa .
Da sa iasă pe ea dar se oprește brusc și se întoarce cu faţa și îmi spune:

-Apropo din câte am auzit locul asta are nevoie de un sponsor cat de repede posibil. Gândește-te putin la orfelinat dacă nu ar mai exista.
Îmi spune cu o voce atât de calma încât parcă ce a fost înainte nici nu s-ar fi întâmplat.
Închide ușa în urma lui și mă lasă cu faţa în soare.

Handicapat, dobitoc, retardat și șantajist bun de nimic!

După ce văd că mașina lui dispare din faţa orfelinatului cobor jos și o văd pe doamna Margret cum sta pe un scaun neliniștită.

-Cum a mers, scumpo?

-Pai.. amm.. Mă bâlbâi ca o proasta...nu pot să îi sun săracii femei ca dacă nu accept sa ies cu el nu va sponsoriza orfelinatul.

-Ce?

-A spus ca se gândește și ne va da un răspuns încalecă zile... Mint prea prost dar se pare că femeia musca minciuna și apoi oftează.

-Ce s-a întâmplat?

Femeia își lasă privirea în jos și îmi făcuse loc pe canapea.

-Dacă nu găsim un sponsor cat de curand orfelinatul v-a fi închid iar copiii vor fi repartizați la mai multe centre de adopție din ţară...
Femeia era pe punctul sa plângă, mă așez lângă ea și o îmbrățișez strâns

-Nu va faceți griji, o sa găsesc eu o soluție.

-Scumpo ești un înger dar mă tem că e imposibil sa faci asta in 2 săptămâni.

- Nu o sa las asta să se întâmple, va promit.
Trebuie să plec dar o sa vin în câteva zile cu o soluție.

Femeia schițează un zâmbet fals și mă conduce pana la ușă.
Dacă copiii o sa fie mutati prin nu știu ce locuri nu o sa mai pot să îi vizitez și nici să văd dacă sunt bine.
Trebuie sa existe și alta cale prin care pot salva căminul...

După câteva zile***
-------------------------------------------------------------

Ies din curte scolii și mă îndrept spre ieșire când îl văd pe Aiden în faţa porții. De unde știe că învat aici?
Îl văd cum vine spre mine și habar nu am ce sa fac. Stau pe loc și mă holbez efectiv la el. Inima îmi bate din nou iar eu aproape ma pocnesc pentru ca simt asta când se apropie de mine.

-Te-ai mai gândit la propunerea mea? Mă întreabă direct fără pic de retinere.
Stau sa îmi analizez bine răspunsurile ca să nu spun vreo prostie. Chiar dacă nu e o idee bună să împărțim același încăpere nu am alta soluție...orfelinatul are nevoie de o sponsorizare cat mai repede.

-Sincer, da...

Un zâmbet ștrengar îi apare pe faţă , probabil stie ce răspuns o sa îi dau.

- Și?