Trecutul unui demon

Capitolul 8

Am început să aranjez ornamentele cu ajutorul micuţiilor care acum sunt sus în camere la nanii. Încerc să mă urc pe scară dar se bălăngăne încât mă dau jos nervoasă. Dau să mă întorc în spate și văd niște ochi de un verde superb. Ridic privirea mai sus și văd o bunăciune de toată frumusețea care îmi zâmbește absolut perfect. Părul blond ridicat în sus, corpul bine făcut cu un tricou alb simplu care îi scoate mușchii în evidenţă.

-Bună, eu sunt Dinn.

-Hei, eu sunt Alex.

-Amm... Am văzut că ai dificultăți cu scara și mă gândeam că vrei o mână de ajutor.

-Mda....ai putea să ţii de chestia asta nenorocită ca să nu se mai bălangane?

Râde ușor , lăsând la vedere dantura perfectă.

-Ești foarte expresivă, știai asta?

-Mi se spune des...

-Serios?

-Nu.

Radem amândoi de dialogul pueril...

-Și amuzantă...

-Trebuia să mă fi văzut dimineată, când am făcut cunoștință feţei mele cu podeaua...

-Ai grijă... Ar fi păcat ca frumusețea ta să pățească ceva.

Serios? Asta-i cea mai proasta replica de agățat, și pe pachetele alea de hubabuba găsești ceva mai bun...

După ce am vorbit cam 2 ore și am terminat să aranjăm curtea pentru mâine... Am făcut schimb de numere de telefon cu Dinn. E foarte drăguț, dar pare genul de băiat care "zboară din buruiană în buruiană" și nu suport asta la un tip. Oricum e posibil să mă înșel , adică îl cunosc nu mai de câteva ore...
Mi-am luat la revedere de la doamna Margret și am pornit spre casă.
Soarele era puternic semn că vara vrea să își facă apariția în forţă...
Mă opresc la un stand de îngheţă și îmi iau una cu ciocolată și mentă.
Eu cred că personalitatea unui om se vede chiar și în mâncare, adică eu sun fix ca ingheţata pe care o mănânc. Dulce dar totodată rece ca gheaţa. Bune separate dar inedite și ciudate împreună... În sensul bun evident.
Ajung acasă obosită de la canicula de afară. Tata stă în bucătărie neliniștit, chiar mă privește îngrijorat.
Căcat! Sper ca nu l-au sunat de la școală...

-Alex, ești bine, scumpo?
Firar... ultimul lucru de care am nevoie acum e de protecția bolnăviceoasă a tatei...

-Da, tată... nu am păţit nimic.

-Ce s-a întâmplat la școală?

-Nimic tată... serios sunt bine.

-De ce nu vrei să vorbești cu mine, Alex?

- Am spus că sunt bine! Nu mai sunt un copil ,tată! Am nevoie să ai încredere și să nu mai fi atât de îngrijorat. Dacă s-ar fi întâmplat ceva important ţi-aș fi spus, serios.

-Nu e vorba ca nu am încredere în tine, ci nu am in oamenii din jurul tău...

-Ei bine nu mă poti ferii de tot ce e în jurul meu...

-Știu, dar ești fetiţa mea și mereu o să te protejez cât pot eu...

Las discuția asa... Oricum ne se va lăsa până nu îmi pune și o zgardă cu GPS și sclipici.

Urc la mine în cameră și încep să îmi fac temele. După 2 ore de ami seca creierul cu chestii inutile și care in mare pare nu o să mă ajute în viaţă, cobor jos în bucătărie pentru o mică gustare. Îl văd pe tata cu capul în frigider și inițial mă gândeam să îl închid acolo, dar între timp mi-a venit o idee mai bună...
Mă furișeze în spatele lui și încep să zbier :