Trecutul unui demon

Capitolul 14

(In poza e Alex) - Emily Didonato

CAPITOLELE REFACUTE NU SUNT EXACT CA PRIMELE PENTRU CA SUNT RESCRISE PE BAZA INITIALA DAR CU ALTE REPLICI. Va sfătuiesc sa le recitiți cei care au trecut de ele pentru ca mie mi se par mai reușite :)).

*
Priveam absenta geamul mașinii, viteza crescând într-un ritm rapid.
Cat ai clipii, o frână brusca ma zgâlțâie la propriu și as fi sărit la sigur prin parbrizul mașinii dacă nu era centura de siguranță pentru a ma împiedica.

-Tu ești nebun sau e o zi buna de ata?! Nu intenționasem sa tip dar cam asa a ieșit.

-E o zi cat se poate de normala. Clipisem de doua ori ca sa pot distinge dacă își bate joc de mine, folosind un ton ridicol de calm.

-Unde suntem? Îmi putasem privirea în jurul meu, însă nu recunoșteam nimic prin gemul neclar al mașinii.

-Într-un parc. Nu vrei sa facem o plimbare? E clar ca ai nevoie sa îți aerisesti mintea.

-Ma faci proasta? Întreb, simțind cum nervii clocotesc în mine.

Rânjinse, privindu-mă cu o sprânceană ridicata, simțind cum ma ia cu furnicături în întreg corpul.
De ce trebuie sa fie un nenorocit atât de cuceritor?

-Te fac impulsiva. Remarca, deschizându-si ușa.

-Nu sunt impulsiva!
Protestez deși știu ca are dreptate dar nu am de gând sa ii dau satisfacția de a recunoaște.

-Ai de gând sa cobori?

-Nu cobor pentru ca ți-am zis clar sa ma duci acasă. Nu vreau sa mai stau nici cinci munte în compania unuia ca tine.

- Unuia ca mine? Întreabă ridicându-și din nou sprânceană într-un gest care ma face sa îmi ies din sărite. Asa o companie groaznica sunt? Continua pe un ton mai provocator. Doamne, începusem sa transpir aproape instant. Ce e în neregula cu trupul meu în prezenta omului asta?

-Unu la mana, ești o prezenta foarte sâcâitoare și doi la mana, vreau sa ma duci acasă!

Ca răspuns am auzit ușa șoferului trantindu-se, lăsându-mă în bezna câteva secunde pana ajunsese pe partea mea. Ușa îmi e deschisa ca să îl vad cu se sprijina de ea așteptand sa fiu binevoitoare probabil și sa cobor.

-Dacă prezenta mea te incomodează atât de tare poți sa ramai în mașină cat timp fac eu o plimbare. Poate ai noroc și te vizitează un aurolac intre timp.

-Ești un... Nu apucasem sa termin pentru ca îmi întinse mana cat sa pot ieși din mașină. Ii privisem o secunda palma mare ca mai apoi tentația de al atinge trăgându-ma sa o și fac, bolborosind câteva chestii. Avea o piele atât de catifelata, de moale dar totodata tare și nu pot sa nu remarc ca deși era o seara destul de răcoroasă eu ardeam ca o torta.

Priveam felinarele care luminau subtil mica poteca. Era o seara frumoasa și incredibil de liniștită, nici măcar sunetele mașinilor nu îndrăzneau sa se audă pentru a nu perturba calmitatea locului.
Mergeam pe lângă Aiden și deși vroiam sa îmi mențin statul de nemulțumită, ceva ma indemna sa încep un dialog cu el.

-E frumos. Ma calmasem, ba chiar încercăm sa dialoghez cu el.

-Da, câteodată avem nevoie de momente ca astea ca se ne dam seama cat de grandioasa e simplitatea naturala. Vorbele lui îmi stârnisera un interes astfel încât sa îmi fixez privirea spre fata lui. Rămăsesem oarecum înghețată deși imi continuam mersul lejer odată ce ochiu lui iau întâlnit pe ai mei trimitandu-mi vorbele pana în interiorul corpului.