Trecutul unui demon

Capitolul 64 - Hai să dăm cărțile pe față...

Alex P.O.V. (Necorectat)

***

-Pentru ca nu mai rezist! Tipasem ridicându-ma din bratele sale automat.

-Nu vom discuta pe tema asta. Scrâșnise din dinți devenind mai tensionat decat era deja.

-Nu poți sa te ascunzi la nesfârșit după umbre, Aiden! Știi totul despre mine acum. Mai forțat sa vorbesc, sa fiu ca o carte deschisa însă tu nu ma lași sa te cunosc cum persoana ta are pretentia nerușinata ca eu sa îți fiu sub papuc constant, sa ma cunoști mai bine ca propria ființă! Dar într-un cuplu, sau ce mama dracului suntem noi, se presupune ca trebuie sa ne cunoaștem reciproc. Împărtășeste cu mine pentru ca eu nu mai am ce sa îți spun. Îmi cunoști toate defectele, secretele pe care parca ma obligi sa ți le destăinui. Dar știi ceva? Nu meriți sa îți destăinui absolut nimic. Nu ai dreptul sa ceri explicații sau sa aduci în discuție perioada din viata mea dinainte sa îți cunosc persoana dacă tu nu îmi destăinui nici măcar o treime din cate știi tu despre mine. Si totuși ai făcut-o fără consimțământ asa ca acum e rândul meu sa cer explicații!

Tipasem cu glas tremurând, cu isterie, cu rugăminte, cu o neputință ce simțeam ca ma doboară.

Nu mai puteam sa ma stăpânesc... Devenise prea mult, prea sufocant și complicat totul încât tot ce se acumulase atatea luni de zile în mine ma strangulase pana la refuz. Eram pornita ireversibil.

Aiden numai ma privea de pe canapea cum ma agit în fata lui ca o idioata, cum aproape rămân fără voce în încercarea mea de al implora aproape josnic sa vorbească, sa fie deschis cu mine. Eram sătulă pana în gat sa mai încerc după ziua de azi ca, fiind tot eu judecata fără prestanță pentru greșelile din trecutul meu de copil inconștient ce nu îl privește, sa cer răspunsurile legate de viata lui și sa ma aduca la tăcere cu tăierea oricărei șanse de a putea prinde măcar o fărămă de onestitate venita din partea lui. Sunt sătulă...

Buzele au început sa îmi tremure de nervi odată ce îl priveam crispata profund. El numai stătea și se uita cu o privire înghețată la mine. Aceea privire ce simt ca ma aduce la pragul unui declin psihic rapid, clădit pe relația noastră bolnava.
Simțeam ca crapă sufletul în mine și eram hotărâtă sa ii destăinui fiecare particica din sentimentele mele pentru ca eu spre deosebire de el puteam sa fac asta. Eram capabila însă nesigura dar acum, totodată, sunt hotărâtă pana în măduva ființei mele sa îmi daram abstinenta.
Ori o sa îmi vorbească, ori voi ieșii definitiv pe ușa aceea fără sa ma mai întorc vreodată.

-Pentru numele lui Dumnezeu, vorbește! Tipasem cum nu credeam ca o voi putea face vreodată, trecându-mi mâinile prin păr ca o nebuna.

-Taci, Alex.
Făcusem ochii mari odată ce auzisem cu cata calmitate cuvintele acelea puerile ii părăsesc buzele.
Sa tac? Cum îndrăznește sa îmi zică sa tac după ce ștersese podelele cu mine la propriu ca sa îmi descoasa amintiri dureroase din viata mea privata și el, ca nenorocitul fără inima ce poapte fi sa încerce și de data asta blocada în care ma lasă să tâmpesc la nesfârșit.

Apucasem o perna de pe canapea, aruncând-o în el cu putere și țipând în gura mare :

-Nu îmi spune tu mie sa tac! Gesticulasem cu mâinile în aer dea dreptul frenetic... Eram și eu terminaseră. Cum poți sa nu ai inima, hă?! Cat crezi ca pot sa îți mai suport răceala asta prin care ma ții departe de tine cu tot dinadinsul? Ma distrugi, Aiden... Ma distrugi prin simplul fapt ca ma lași sa aștept, sa deduc singura niște fictivitati, niște irealitati cu care sufletul și mintea mea se țin puternice. Încerc sa compensez de una singura golul dintre noi însă eu nu pot sa iubesc pentru amândoi!
Urlasem, simțindu-mi ochii cum se umezesc instant dar îmi așezasem rapid palmele peste ei o secunda cat sa îmi estompez lacrimile. Ochii deja ma ardeau și simțeam ca în orice secunde sunt cada sa clacheaz.