Trecutul unui demon

Capitolul 6

O fetiţă cu parul auriu care se poate camufla ușor într-un lan de grâu și cu niște ochișori mari și albaștri senini ca cerul, se uita entuziasmată la mine cu un zâmbet mic pe faţă scoţând în evidenţă dinţisorii lipsă făcând-o mai adorabilă decat era deja.
Fetiţa se apropie timid de mine și mă scanează din priviri.

-Tu cine ești? Mă întreabă încet cu inocenţă.

-Bună, eu sunt Alex! Îi zâmbesc călduros micuței făpturi.

-Ești frumosă!

-Mulțumesc, tu ești foarte dulce, cum te cheamă?

- Eu sunt Juli! Vrei să fim prietene?

-Sigur! Îi spun și eu cu entuziasm.
Ceilanţi copilași se apropie și ei de mine și se prezintă timid fiecare îndrumaţi de doamna Margret.

-Copii vă rog să îi arătaţi lui Alex fiecare colțișor al castelului nostru magic, da? Spune femeia atât de atașată de acești copilași de-a dreptul adorabili. Bunătatea și dragostea i se citește pe chipul ei senin și binevoitor

Fetiţa blonda mă trage de mână pe niște scări parcă interminabile. Ajungem pe un coridor imens cu o grămadă de uși pe ambele părinti ale holului. Îi ţin pe copii lângă mine ca să nu îi pierd prin casă.
Juli mă trage în continuare spre o încăpere imensă. Aprinde lumina și în faţă îmi apare o sală cu tot felul de jucării.
Liam, băiețelul care mă ţine strâns de deget mă întreabă dacă vreau să jucăm un mic joc. Aprob din cap cu un mic zâmbet și copiii se așează pe un covoraș în jurul meu.

După 4 ore :

Am râs, am povestit și m-am jucat cu toţi copilașii pe care ușor, ușor încerc să îi cunosc pe fiecare în parte și să mă atașez de toţi. Sunt firi atât de diferite și speciale încât nu ai cum să nu îi remarci. După ce mi-am luat la revedere de la toţi îngerașii, cu promisiunea că o să vin și mâine și cu îmbrățișări, am fost chemată de doamna Margret în sufragerie.

- Cum ţi se par copiii , dragă?

-Sunt niște îngerași și chiar aș vrea să mai vin și mâine să mă joc cu ei.
Doamna Margret a zâmbit și mi-a prins mâna intra ei.

-Alex, ești o persoană minunată și specială. Știu că ai venit aici printr-o pedeapsă dată de directoarea ta...când am venit să văd cum te descurci cu copiii am văzut în tine atâta dragoste, căldură, gingășie și înțelegere totodată și maturitate cât nu am văzut în o sută de mame și bunici. Am observat ceva aparte în tine, și știu că ai venit aici pentru că ai vrut nu pentru că ai fost obligată. Apreciez ajutorul tău mai ales că adolescenţii de azi nu ar venii nici în ruptul capului pe aici.

Zâmbește slab probabil gândindu-se la societatea mizeră în care trăim și de care trebuie să ne ascundem părţile vulnerabile și sufletul ca să nu fie distruse de nepăsarea și răutatea oamenilor.
Doamna Margret își continuă ideea scoţându-mă din visat...

-Mă gândeam că poate săptămâna viitoare ai vrea să participi și tu la activitaţiile unei strângere de fonduri.
O să vină mai mulţi adolescenţi de vârstă ta și am mare nevoie să îi supraveghezi pe copilași ca să nu se întâmple ceva rău. Vor fi și câtiva oameni de afaceri care ar putea sponsoriza centrul...

-Sună minunat doamnă Margret! Spun puţin prea entuziasmată.
Locul ăsta scoate din mine tot ce am încercat să ascund atâția ani...viaţa mea arătat că dacă ești prea bun vei fi exploatat și distrus.

Doamna Margret îmi zâmbește și se ridică de pe scaun ca să mă conducă la ușă.
Chiar când să îmi iau la revedere , femeia mă prinde blând de mână.

-Scumpo... Nu lăsa trecutul să îţi afecteze viitorul. Îmi spune și îmi dă drumul la braţ în timp ce mă privea înțelegătoare.

Ies pe ușă putin bulversată de sfat, și mă îndrept spre casă. Deja e târziu și senzorii mei de detectat pericolul sunt activaţi. Întunericul nopţii e alungat numai de lumiile caselor aproape stânse. Senzația că sunt urmărită din umbră crește cu fiecare pas pe care îl fac și nu am curaj să mă uit în spatele meu. Simt o mână pe umărul meu drept și fără să mai stau pe gânduri mă întorc și îi dau un pumn în burtă individului din spate. Când realiez cine e mă aplec lângă el ,care se ţine de burtă probabil de durere.

-Luke ce dracu faci aici? Mai aveam putin și făceam infarct !

-Tu te plângi? Eu am primit un pumn în burtă de probabil trebuie să îmi scot un rinichi.

-Dacă nu te furișeai așa în spatele meu acum nu te aflai în situaţia asta. Ce faci aici?

- Păi știu că îţi e frică să mergi singură pe străzi așa că am venit să te iau de la orfelinat ca să nu pățești ceva ,dar văd că te poţi apăra și singură...

-Scuze...

După ce i-am povestit lui Luke tot ce am făcut la orfelinat și cât de dulci sunt copiii...ajung acasă moartă de oboseală.
Tata stă pe canapea citind ziarul în sufragerie.

-Bună scumpo, unde ai fost?

-Amm... la plimbare cu Luke.
Nu vreau ca tata să afle de orfelinat. Și nu l-am mintit ...doar i-am spus ce am vrut eu să audă.

- Bine, vezi că ai mâncare pe masa din bucătărie.

-Nu îmi e foame.
Urc la mine în cameră și mă apuc de învăţat pentru ca mâine am oră cu Ella și chiar nu am chef de un patru.
Femeia aia abia așteaptă să mă vadă
ca să mă lovească unde poate ."note".

După vreo două ore de tocit pe brânci la engleză m-am pus în pat în încercarea de a adormi dar nu puteam nici măcar să ațipesc. Mintea îmi era plina de o mulțime de gânduri care mă macină. Mă gândeam la orfelinat pe deoparte și pe alta la John...nu știu cum o să reacționeze mâine la școală după minunata fază din debara. Bineinteles dacă nu e la spital acum pe masa de operaţie încercându-se să i se salveze organul genital, caz în care am scăpat.