Trecutul unui demon

Capitolul 82 - Vreau să-ți fiu infidel!

*
Autor P.O.V.

Aiden era într-un impas psihic major, însă nu voia să accepte. Zilele treceau iar frustrările și necazurile îl schimbau inconștient. Fusese pus în fața unui zid pe care trebuia fără sens să-l spargă cu mâinile goale. Nici măcar nu mai voia sa încerce. Grijile îl măcinau prea mult psihic încât capcanele și incapabilitățiile prin care propria minte îl subjugau, erau lanțurile ce îl țineau legat în 'banca lui'. Din bărbatul capabil, fusese transformat într-un simplu spectator incapabil.
Alex fusese externată de doua zile. Două zile în care probabil că zăcea în patul din dormitorul lor, îngropată și vlăguită de puteri. Nu voia să știe ce face, ci nu pentru că nu-l interesa. Ba din potrivă. Pur și simplu nu avea curajul să dea ochii cu ea. Știa că dacă o face, trebuie să îi zică, să o pună în fața unei alegeri ce ar distruge-o mai tare decât era deja. Se simțea laș, dar incapabilitatea pusese stăpânire pe caracterul lui. Se ascundea în spatele muncii. Făcea drumuri întoarse de la birou numai ca să nu ajungă acasă. Pleca dimineața, și seara în drumul spre casă își amintea de momentele din spital. De clipele și disperarea din ochii lui Alex, de isteria și debilitatea din glasul și frenetismul mișcărilor corpului ei, de frica ce i se citea pe chipul vlăguit de putere... Asta îl făcea să fie un laș. Nu putea să o vadă distrusă. Nu voia să fie el cel ce îi dă 'sentințe', și totuși, era singurul ce trebuia moral să o facă.
În fiecare seară, făcea ocolul. Ajungea în capătul străzii și se reîntorcea la birou. Pășea din nou epuizat pe urmele încă calde ale pașilor de ieșire, aprindea din nou miile de neoane ale primului etaj și privea absent cum se aprind pe rând. Prefera să se piardă în hârtii decât să se piardă în gânduri. Nu conștientiza cât de mult îl afecta. Se distrugea încet dar sigur fără să vrea, afundându-se lași în falsele distrugeri de zi cu zi.
Aștepta să adoarmă numai după ce devenea mult prea extenuat ca să mai poată medita asupra lucurorilor. Muncea până la epuizare fizică , numai ca să nu facă loc mustrărilor și durerii sufletești. Voia să redevină vechiul el, fiind conștient totuși că nu poate. Inima lui era caldă și mult prea implicată încât să se poată detașa.