Vizitatorii

URMĂRIND VIZIUNI

1977, SUA

Aileen privi zâmbind mulțumită în oglinda retrovizoare spre bancheta din spate a vechii camionete, acolo unde micul Peter dormea liniștit, legănat de mașina care gonea pe autostradă.

Își încheiase socotelile cu Vegasul.

Conducând , Aileen rememoră ultimii cinci ani din viața lor, a ei și a lui Peter.

Bart se purtase ca un părinte, de îndată ce se întorseseră de la spital. O ajuta cu aprovizionarea și-o scotea la plimbare cu Peter în fiecare seară, prin oraș, ca să admire luminile.

În multe privințe, Aileen se simțea apropiată de Bart, dar avea totuși un soi de reținere față de el, mai ales când acesta încercase (fără succes, desigur) să afle detalii despre viața ei de dinainte de Vegas.

Nu-i spusese nimic, nici despre bunici, nici despre incidentul din acea noapte și mai ales despre viziunile care-i apăreau acum cu și mai multă claritate. Nu-și putea explica nimic din ceea ce i se întâmplase și i se mai întâmpla, dar cel puțin se obișnuise cu situația și încerca să facă tot posibilul ca măcar Peter să crească lângă o mamă normală, dacă ei nu i se întâmplase asta...

Acesta fusese și gândul pe baza căruia decisese să plece din Vegas.

Nu era locul ideal unde să crească un copil...

Plus că avusese viziunea morții lui Bart, iar gândul unei alte pierderi o sfâșiase...

De asemenea, avea planuri pentru ea!

Avea un intelect capabil, știa că poate să își încheie liceul și de ce nu, să meargă și mai departe...

În cei cinci ani  care trecuseră urmase cursul trasat de viziuni și câștigase în repetate rânduri sume bunicele de bani, pe care le depozitase în continuare la bancă. În afară de ultima tranșă, pe care o avea la ea...

Avea în cont destui bani încât să poată să meargă cu Peter într-un oraș mare, care să aibă școli bune pentru el, dar și posibilități de angajare pentru ea, după aceea.

Nu avusese nicio viziune despre care ar fi fost acel oraș, dar ceva îi dădea ghes să se ducă în California. Nici nu era atât de departe...

Tremură atunci când o altă viziune îi apăru în spatele vederii, dar o urmă fără împotrivire, cum făcuse și în cazul viziunilor de până atunci.

Ajunse în zona Los Angeles-ului, apoi, urmând viziunea ca pe o hartă, conduse prin metropola aglomerată, ajungând pe o străduță mărginită de case ascunse în dosul gardurilor și a unor perdele groase alcătuite din copaci și tufișuri. Parcă mașina pe marginea drumului, la umbră, îl luă pe Peter în brațe, apoi păși, urmărind în continuare viziunea.

Omul masiv și transpirat din viziune o aștepta acolo, într-adevăr. Acesta o privi preț de o secundă, apoi îi făcu semn să-l urmeze.

Poarta se deschise. Aileen încercă să facă abstracție de faptul că habar n-avea cum de ajunsese acolo, unde anume în Los Angeles se afla și cine era acel individ. Îl strânse mai tare pe Peter în brațe, apoi ajunse în fața casei.

-Asta este!, zise omul, privind aiurit spre ea, apoi își șterse sudoarea de pe frunte cu dosul mâinii. Are tot ce vă trebuie: două dormitoare, sufrageria e măricică, bucătăria e cu tot ce trebuie. Mașina se poate parca pe alee. Prețul e mai mult decât convenabil, având în vedere locația. Am nevoie de cash!, exclamă el și o privi lung pe Aileen, care își duse mâna automat spre geantă, de unde scoase un teanc de bani.

Omul oftă, apoi îi întinse hârtiile.

-Să o folosiți sănătoși! Sunt acolo toate actele, le-am și semnat...Puteți verifica...Eu trebuie să plec..., zise el și plecă de-acolo, zăpăcit, fără să verifice măcar suma de bani.

Aileen se trezi și ea ca dintr-o transă și privi în jur și la hârtiile din mâna ei, zăpăcită la rândul ei.

Tocmai îi dăduse individului 75 000 de dolari... Bine, câștigați la cazino, dar, totuși...

Clătină din cap a neîncredere, apoi păși în sufrageria noii sale case, îl puse jos din brațe pe Peter, începu să citească documentele stând în picioare, documente care, într-adevăr, erau așa cum i se spusese, dar mai ales, întocmai cum i se arătaseră în viziune. Uluită și secătuită de putere, mai făcu vreo câțiva pași până ce zări o canapea pe care se prăbuși suspinând.

Urmase cursul viziunilor întotdeauna, întocmai. Dar era singură, într-o casă nouă, într-un oraș nou, cu un copil mic...

Ce se va alege de ea, de Peter?

Copleșită pe moment, își prinse capul între mâini și închise ochii.

În acel moment, ca într-un film care parcă se derula pe o pânză în spatele pleoapelor, Aileen își văzu viitorul, ba mai mult, îi văzu viitorul lui Peter!

Speriată, vru să deschidă ochii, dar ceva care parcă îi lipise pleoapele o forța să și-i țină închiși.

Văzu tot, mai mult decât și-ar fi dorit sau și-ar fi imaginat vreodată c-o să vadă.

Când viziunea se încheie, Aileen se simți mai bătrână de două ori decât era și suspină, cuprinsă de groază, privind lung spre micul Peter, care se juca liniștit cu o pernă colorată pe care o găsise în sufragerie.

După o vreme se liniști, scutură din cap hotărâtă și se duse să-și inspecteze casa și curtea.

Viitorul poate că era scris, dar ea avea o grămadă de prezenturi de trăit.

Și-și propuse să se bucure de ele, chiar dacă acum știa tot ce-o să vină!