Vizitatorii

ALTĂ COINCIDENȚĂ

Vorbesc serios când zic că mă simt pierdut.

Aglomerația, zgomotul, vocile vorbind o limbă necunoscută...

A fost o idee cum nu se poate mai proastă să vin aici, îmi zic eu, învârtindu-mă disperat prin piață, ca să găsesc ieșirea din acest infern...

Pe măsură ce mă apropii de ieșire, simt ceva deosebit de ciudat, de parcă timpul și spațiul se dilată, iar eu parcă mă mișc în reluare...

Înainte să o văd, O SIMT, îmi inundă simțurile, mă atrage și mă las condus de intuiție, nu de privire, în ciuda faptului că mă ciocnesc de oamenii din jur...

O zăresc în fața unei tarabe plină cu flori și o privesc de la distanță, fără să mă adresez ei, nici măcar mental... O admir...Poartă o pereche de pantaloni albi, simpli și o bluziță înflorată, iar părul i se revarsă ca o cascadă de bucle pe spate.

O urmăresc în continuare, iar iadul s-a transformat în grădina raiului, de când am văzut-o...

De unde o fi venit? Te pomenești că locuiește prin zonă?

Ce coincidență ar fi!

„Nu există coincidențe, Peter!”, o aud iar pe mama...

Traversează piața cu pas măsurat, privind insistent spre toate tarabele cu flori. E clar că-i plac florile...Apoi iese din piață și trece strada spre un magazin mic de pâine. Stă un timp acolo, apoi se întoarce cu o plasă de plastic prin care se pot vedea două franzele. Se întoarce iar prin piață, se uită iar la flori, apoi iese și se duce spre un bloc din apropiere.

Nu-mi vine să cred! Suntem vecini de cartier!

Stau ca prostul și mă holbez la blocul ei. Unde, la ce etaj o fi locuind? O avea geamuri spre piață sau în spate?

Rămân fără grai când îi zăresc pletele blonde fluturând la etajul al treilea, în cadrul unei ferestre, după câteva minute...

Îmi tatuez în minte imaginea, apoi pornesc înapoi prin piață, spre magazinul de pâine unde a fost ea. Găsesc o pâine minunată, cumpăr, apoi chiar alături găsesc un minimarket de unde îmi fac provizii.

Mintea mi-e plină de EA.

N-am mai fost niciodată așa...

CHIAR CĂ M-AM ÎNDRĂGOSTIT!

 Pentru Dumnezeu și Sferele Înalte!, vorba mamei.

Acum, ce?

Îmi vine să merg la ea la ușă și să stau acolo toată noaptea. Doar să fiu mai aproape de ea...

Pașii mă poartă înapoi acasă, și mă trezesc holbându-mă iar ca un prost, de data asta la ușa mea...

Cum am ajuns atât de repede înapoi?

Trezește-te, Peter, băiete!

Înapoi la realitate...

Dar nu mai pot...E ca un virus...Mi s-a strecurat cumva în interior și acum mă preia treptat-treptat...și mă transformă în sclavul ei...

Schimb plictisit canalele la televizor. Aștept să mi se facă somn. Reușesc cumva să adorm, dar...

-Peter!, o aud deodată în mintea mea. Peter, te doresc!

-Veronica!, exclam eu și simt că brusc IAU FOC, efectiv.

E cu mine, în mine...

Sar ca ars din somn, transpirat și cu răsuflarea tăiată. Mă uit dezorientat în jur: e doi noaptea. Îmi recapăt treptat răsuflarea și privesc mirat prin semiîntunericul camerei: asta ce mama dracului a mai fost? Un vis? Sau chiar am fost acolo, cu ea?

Îmi trag două palme în minte și mă pun înapoi la culcare.

Dorm un somn fără vise, cel mai bun somn...