Vizitatorii

ÎNTÂLNIREA

1994, București
Liceul Iulia Hasdeu

Frunzăresc plictisită hârtiile de pe pupitru.

M-au repartizat la acest liceu ca să observ metodica predării la liceu - o nouă găselniță de-a adormi studenții, dac-ar fi să mă întrebe și pe mine cineva...

Oftez imperceptibil și-mi înăbuș un căscat.

Cât o mai fi până la pauză? De-abia aștept să o șterg definitiv pe ziua de azi din liceul ăsta!

...

A sunat! Ce bineeee!

-Veronica, mai rămâi puțin, te rog!, exclamă profesoara.

Pfffff!!!

N-am noroc!!!

-Mi-ar plăcea să îți aud părerea despre..., începe profesoara, iar eu încerc să nu-mi dau ochii peste cap și să ascund zgomotele făcute de stomacul meu care protestează ferm...

-Cred că ar fi bine să..., continuă ea să turuie...

Aoleu! O să leșin de foame....Mă topesc...Simt că îmi schimb starea de agregare într-un lichid  gelatinos...

-Este foarte interesant!, răspund eu politicoasă la ultima ei întrebare. Chiar nu m-aș fi gândit...Mulțumesc, mulțumesc foarte mult de idee!, zic eu, înăbușindu-mi cu greu un alt căscat.

În sfârșit s-a întors cu spatele și se îndreaptă spre ușă. Am măgulit-o destul, se simte și ea mulțumită că a realizat ceva pe ziua de azi...

Mă uit cu atenție după ea, să fiu sigură că nu cumva îi mai vine vreo idee și se întoarce...

Ura! S-a dus! Chiar s-a dus! Am scăpat!!!

Arunc de-a valma în geantă toate foile pline de notițe, îmi  iau haina de pe cuier și pornesc vijelioasă pe scări în jos...

Mi-e foame! Trebuie să mănânc ceva, altfel o să leșin! Să ajung odată la taraba cu hot-dogi de la colț! Mă atrage irezistibil, parcă-mi strigă numele...

Mut geanta de pe un umăr pe altul, numai ca să constat că mi s-a încâlcit cumva cu haina...

Oftez și mă opresc în mijlocul scărilor, îndoită din mijloc, să-mi rezolv harababura, când...

Un tip la fel de aiurit ca mine, care urcă scările cu nasul în niște hârtii, se ciocnește de mine cu putere...

Poc!

Hârtiile îi alunecă din mâini, se lovesc de scară și se împrăștie, în vreme ce el rămâne încremenit la câțiva centimetri de mine, cu ochii ațintiți în ai mei...

Ai avut vreodată impresia aia că lucrurile se mișcă cu încetinitorul, ca la reluările de la televizor, de la meciurile de fotbal? Că parcă ai fi un simplu spectator, chiar dacă faci parte din acea scenă?

Încerc să-mi dezlipesc privirea din ochii aceia atât de strălucitori, gri-albăstrui, scoși în evidență de tenul bronzat, dar parcă m-am ancorat acolo.

La naiba, la naiba, la naiba!!!

Se uită la mine cu un soi de fascinație, cu capul ușor înclinat și cu gura ușor întredeschisă.  Îmi aduce aminte de fața nedumerită a unui cățel... ce adorabil e...!

 Dar dacă e vreun licean?

 „Veronica Brad!” - parcă aud vocea autoritară a mamei-„ Ai înnebunit?!”